ICCJ. Decizia nr. 1684/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1684/2008
Dosar nr. 6324/2/2007
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. 6324/2/2007, petenta M.A. a solicitat infirmarea rezoluţiei din 07 august 2007 cuprinsă în dosarul nr. 949/P/2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dat soluţia de neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului A.M.D. şi a altora (nenominalizaţi de procuror).
Se solicită în temeiul art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În motivarea plângerii, petenta a precizat că obiectul petiţiei sale vizează numai pe magistratul A.M.D. nu şi pe judecătorul Z.C.D. întrucât numai cea dintâi a încălcat prevederile codului de procedură civilă atunci când nu a solicitat reclamantului, respectiv Ministerului de Interne în dosarul civil în care figurează ca pârâtă, să depună acte originale şi nu copii necertificate, nenumerotate.
De aceea consideră că prin modul de soluţionare a dosarului civil în care este parte, s-a impus la primul termen de judecată, a recuza pe judecător iar prin soluţia adoptată de magistratul A.M.D. aceasta ar fi devenit complice la infracţiunea de înşelăciune şi cea de abuz în serviciu ar fi astfel dovedită.
Examinând actele şi lucrările de la dosar, Curtea reţine următoarele:
La data de 29 iunie 2007, petenta M.A. a formulat o plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitând cercetarea penală a judecătorilor A.M.D. şi C.D.Z. din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi 264 C. pen., precum şi a juristului din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care a formulat o cerere de chemare în judecată a ei în dosarul civil cu nr. 20561/301/2006.
În fapt, petenta a arătat că în această cauză, a cărei soluţionare a revenit judecătorului C.D.Z., la termenul din 18 mai 2007 l-a recuzat pe acesta întrucât anterior a formulat împotriva lui o plângere penală şi, în plus, prin faptul că a recunoscut calitatea activă a reclamantei fără a avea la dosar înscrisuri originale, situaţie în care magistratul s-a antepronunţat.
Petenta a mai sesizat faptul că cererea de recuzare, precum şi cea de abţinere, formulată de judecătorul C.D.Z. la acelaşi termen, au fost judecate, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei de completul următor, compus din judecătorul A.M.D.
Aceasta a respins cererile de abţinere şi recuzare ca fiind neîntemeiate, considerând că formularea unei plângeri penale faţă de un judecător poate atrage incompatibilitatea acestuia numai dacă este începută urmărirea penală de către organele de cercetare penală, soluţia contrară „ar avea consecinţă inadmisibilă a creări în favoarea părţilor a unei pârghii cu ajutorul căreia să schimbe completul. oricând şi oricum".
De asemenea, petenta M.A. mai arată faptul că juristul din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, săvârşind infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei civile nr. 20561/301/2006, întemeind-o pe fotocopii ce au fost acceptate, în mod nelegal, de către judecătorii A.M.D. şi C.D.Z.
Soluţionând plângerea petentei în dosarul cu nr. 949/P/2007 din 3 iulie 2007, procurorul a reţinut că în ceea ce priveşte cererile de abţinere şi recuzare, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 98 alin. (21) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti potrivit cu care aceste incidente procedurale se soluţionează de către completul imediat următor, în speţă, faţă de recuzarea judecătorului C.D.Z., completul următor era cel condus de magistratul A.M.D.
Soluţia dispusă de magistratul A.M.D., nu este de natură a considera că judecătorul a comis o faptă penală, în pronunţarea hotărârii dispunând de garanţii de independenţă, singura posibilitate de cenzurare a acesteia fiind exercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi nu formularea unei plângeri penale.
Tot la fel şi suspiciunea de imparţiabilitate a judecătorului C.D.Z. faţă de care petenta a formulat o plângere penală, nu a apărut întemeiată atâta timp cât nu s-a dovedit vreun motiv de incompatibilitate al acestuia în cererea petentei.
Cu privire la depunerea de către reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin consilier juridic, a unor fotocopii ale înscrisurilor, posibilitatea depunerii de înscrisuri, în copie, certificate de părţi este reglementată de Codul de procedură civilă.
Dacă partea nu a certificat prin semnătură fotocopiile, la cerere, judecătorul poate pune în vedere părţii să complinească lipsa certificării, potrivit art. 106 alin. (2) C. proc. pen.
Însă aceasta poate fi invocată pe cale de excepţie de partea interesată, numai până la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, în ipoteza în care petenta-pârâtă în cauza civilă, nu a indicat excepţia lipsei certificării înscrisurilor de către reclamant până la prima zi de înfăţişare neregularitatea se acoperă „ope legis".
A reţinut procurorul că petenta putea uza de prevederile Codului de procedură civilă atât la fond cât şi în căile de atac în dosarul civil pendinte pe rol.
Prin ordonanţa procurorului dată în dosarul penal nr. 949/P/2007 din 03 iulie 2007 s-a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de cei doi magistraţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi disjungerea cauzei pentru cercetări faţă de juristul din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Împotriva acestei soluţii petenta M.A. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti înregistrată sub nr. 1213/11/2/2007 arătând, în esenţă, că plângerea penală nu viza şi fapte comise de judecătorul Z.D.C., astfel că este „lovită de nulitate" cu privire la aceasta.
Disjungerea privind faptele juristului Ministerul Administraţiei şi Internelor este, de asemenea, „lovită de nulitate", întrucât petiţionara nu ar fi formulat „plângere penală expresă împotrivă acestui jurist".
Nu au fost cercetate procedural faptele concrete ale judecătoarei A.M.D.
Soluţionând plângerea petentei procurorul a constatat că ea nu este întemeiată şi prin rezoluţia nr. 1213/11/2/2007 din 07 august 2007 a respins-o cu această menţiune reţinând următoarele:
- cu privire la faptele pretins comise de judecătorul Z.D.C. şi disjungerea cauzei privind faptele juristului Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a apreciat că procurorul nu este limitat în cercetarea sa de susţinerile persoanei vătămate, fiind posibilă extinderea actelor premergătoare cu privire la alte persoane şi la alte fapte (în măsura în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, precum este cazul în speţă.)
Într-o asemenea ipoteză, nu este necesar nici un act procedural distinct, expres" de sesizare din oficiu".
În ce priveşte disjungerea cauzei cu privire la alte fapte şi alte persoane s-a reţinut că nu s-a adus nici o vătămare a intereselor legale ale petiţionarei iar actele premergătoare efectuate de procuror au vizat toate faptele descrise de petentă.
Împotriva rezoluţiei din 7 august 2007, dată în dosarul nr. 949/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petenta M.A. a formulat plângere la instanţă, solicitând, în esenţă, trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de judecătorul A.M.D.
Prin sentinţa penală nr. 12 din 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondată, plângerea petentei M.A. împotriva rezoluţiei din 7 august 2007 dată în dosarul nr. 949/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinând rezoluţia procurorului nr. 1213/II/2/2007 din 8 august 2007.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petenta M.A., fără a-l motiva în scris.
La data soluţionării recursului, 14 mai 2008, în susţinerea orală, petenta a reiterat cererile sale, solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de magistratul A.M.D.
A precizat că persoana reclamată a încălcat prevederile Codului de Procedură Civilă deoarece nu a obligat Ministerul de Interne, ca reclamant, să depună originalul actelor în baza cărora acesta cere de la fiul său contravaloarea bursei acordată acestuia în străinătate.
A apreciat că instanţa, la primul termen de judecată, este obligată să-i ceară reclamantului, actele în baza cărora acesta îşi declară calitatea procesuală activă.
De asemenea, a arătat că fiul ei a fost nedreptăţit deoarece, în timpul derulării bursei acordate, s-a încercat modificarea condiţiilor contractuale, în sensul că i s-a oferit să ocupe orice post în administraţie în loc de postul pe care îl merita, respectiv de manager cu condiţii speciale ca urmare a contractului încheiat.
Examinând sentinţa penală atacată prin prima motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Rezoluţiile parchetului sunt legale şi temeinice deoarece, în cauză, nu s-a dovedit că magistratul reclamat de petentă, respectiv A.M.D., a săvârşit vreo infracţiune.
Astfel, susţinerea petentei că judecătoarea a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), prin faptul că, în dosarul civil nr. 20561/301/2006, nu a obligat reclamantul, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor, să depună acte originale, este neîntemeiată.
Soluţia dispusă de magistrat nu duce la concluzia că acesta a săvârşit o infracţiune; cenzurarea acesteia se putea realiza prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin formularea unei plângeri penale.
De asemenea, referitor la depunerea de către Ministerul de Interne a unor fotocopii ale înscrisurilor, codul de procedură civilă prevede posibilitatea depunerii de înscrisuri, în copie, certificate de părţi.
Dacă partea nu a certificat prin semnătură fotocopiile la cerere, judecătorul poate pune în vedere părţii să complinească lipsa certificării, potrivit art. 106 alin. (2) C. proc. pen.
Această situaţie poate fi invocată, pe cale de excepţie, de partea interesată numai până la prima zi de înfăţişare după invocarea acestei neregularităţi şi înainte de a pune concluzii pe fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
De altfel, petenta avea posibilitatea de a-şi manifesta nemulţumirile în cadrul dosarului civil.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şitemeinică, nefiind motive de casare a acesteia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petenta recurentă la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1661/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1693/2008. Penal → |
|---|
