ICCJ. Decizia nr. 1694/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1694/2008
Dosar nr. 517/1/2008
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din 01 iunie 2004 pronunţată în dosarul nr. 8500/2003 al Tribunalului Olt, s-a dispus condamnarea inculpatului M.M. la pedepse cuprinse între unu şi 7 ani închisoare, urmând ca, în baza art. 33 şi 34 C. pen., acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel Parchetul şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin Decizia penală nr. 313 din 13 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1589/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi admis apelul inculpatului M.M., iar conform art. 333 alin. (l) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
În baza art. 139 alin. 2 C. proc. pen., combinat cu art. 160 C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea din 11 iunie 2005 a Tribunalului Olt, dată în dosarul nr. 5974/2003.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 6752 din 30 noiembrie 2005, a dispus admiterea recursului formulat de Parchet, casarea deciziei Curţii de Apel Craiova cu nr. 313 din 13 noiembrie 2005 şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, la aceeaşi instanţă de control judiciar.
În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 212 din 23 iunie 2006, a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 118 din 01 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 8500/2003, desfiinţând această hotărâre şi, conform art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (2) lit. g) raportat la art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 şi 209 alin. (1) lit. g) C. pen. raportat la art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., text în baza căruia, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 219 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de un an închisoare, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestuia, pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicându-i-se dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) şi art. 71 C. pen., cu menţinerea stării de arest şi deducându-se arestul preventiv executat de inculpat de la 27 iunie 2003 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 55.387.000 ROL despăgubiri civile către partea civilă SC P.S.P. Ploieşti şi a fost menţinută obligarea inculpatului la plata sumei de 2.500.000 ROL cheltuieli judiciare către partea civilă R.H. şi 10.000.000 ROL cheltuieli judiciare statului.
De asemenea, prin aceeaşi decizie penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Împotriva acestei din urmă decizii (nr. 212 din 23 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova), în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul M.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia penală nr. 6979 din 29 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 820/54/2006, s-a dispus admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei atacate numai cu privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) şi art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului şi cu privire la soluţionarea laturii civile corespunzătoare acestei infracţiuni.
S-a dispus totodată punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză şi a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 lei, a rămas să fie achitat din fondul Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa supremă a constatat, în esenţă, că în cauză nu au fost administrate probe suficiente care să ateste vinovăţia inculpatului, deşi cauza a parcurs două cicluri procesuale, instanţele de fond şi de apel omiţând să se pronunţe asupra probatoriilor solicitate în apărare de către inculpat, apreciate de instanţa de recurs drept utile, necesare şi concludente în cauză.
În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Craiova a înregistrat cauza, la data de 09 ianuarie 2007, sub nr. 820/54/2006, procedând la audierea inculpatului M.M., la termenul din 28 iunie 2007 şi audierea martorilor I.V., C.C.A. şi S.C. (la termenele din 28 iunie 2007 şi 18 octombrie 2007), încuviinţaţi în apărare pentru inculpat; s-au solicitat relaţii la SC T. SA Baloteşti, judeţul Ilfov, privind identitatea titularului posturilor telefonice, iar conform adresei nr. 65917 din 10 aprilie 2007, s-a luat act că persoana în cauză este numitul S.B.; din cauze obiective, această persoană nu a fost audiată, întrucât adresa indicată nu mai este actuală şi în cursul procesului nu s-a putut stabili domiciliul pe care-l deţine în prezent.
S-a dispus citarea martorilor P.E., G.C.G. şi I.F., solicitându-se sprijinul I.P.J. Prahova – S.E.I. a persoanei, în vederea comunicării adreselor actuale ale acestora, precum şi aducerea cu mandat, fără însă ca martorii respectivi să se prezinte şi să poată fi audiaţi.
În raport de toate probatoriile administrate în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a reţinut că, în noaptea de 19 iunie 2003, inculpatul M.M. a condus pe DN. 67 B, din direcţia Piteşti - Leleasca, în direcţia Drăgăşani, o autocisternă marca TATRA şi un cap tractor IVECO, încărcată cu ţiţei în cantitate de 27 tone, iar pe raza comunei Dobroteasa la Km. 128 + 600, a produs un accident rutier, în sensul că la efectuarea unei manevre de depăşire a pierdut controlul volanului şi a determinat răsturnarea cisternei şi distrugerea prin incendiere a gardului locuinţei părţii vătămare R.H.
Din cercetările efectuate la faţa locului, s-a reţinut că au fost găsite urme de anvelope având caracteristici similare celor de la autocisterna răsturnată pe un traseu cuprins între punctul Plopcea, loc de intersecţie între un drum agricol de pe raza comunei Leleasca şi DN. 67 B, traseul respectiv conducând la conducta magistrală Orleşti - Poiana Laculului, de pe raza comunei Leleasca, unde au fost găsite montate două instalaţii artizanale, cu ajutorul cărora se putea sustrage ţiţei din conducta magistrală; totodată, s-a reţinut că urmele de anvelope apar în sensul de deplasare Piteşti - Drăgăşani, iar pe drumul agricol s-au găsit şi au fost ridicate mai multe fragmente de vopsea, care corespund probelor de vopsea ridicate de la capul tractor.
În acest sens, au fost reţinute concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 177232 din 1 iulie 2003, precum şi procesul-verbal de constatare şi cercetare la faţa locului încheiat la 20 iunie 2003, însoţit de planşe foto.
De asemenea, s-a reţinut că la locul accidentului rutier au fost prelevate impresiuni digitale de pe interiorul geamului portierei stânga faţă ale autotractorului, expertizate dactiloscopic, raportul cu nr. 24351 din 27 iunie 2003, întocmit de I.P.J. Olt - Serviciul Criminalistic, concluzionând că urmele digitale aparţinând inculpatului M.M. fiind produse de degetele inelar şi mic de la mâna stângă, iar experţii criminalişti au opinat în sensul că aceste urme au putut fi produse prin sprijin de portieră în cazul în care cabina se afla răsturnată în poziţia lateral-stânga.
Totodată, s-a procedat la identificarea produsului aflat în autocisternă, constatându-se că este vorba de amestecuri de fracţii petroliere care prezintă aceleaşi valori ale caracteristicilor cu probele ridicate din conducta magistrală.
S-a concluzionat că inculpatul M.M. a transportat produs petrolier pentru care ştia că nu există documente de provenienţă, activitatea de transport desfăşurându-se pe timp de noapte, după încărcarea autocisternei pe câmp, iar nu de la un depozit, împrejurări care sub aspect material constituie complicitate la infracţiunea de furt calificat de produs petrolier, astfel cum este incriminată în conţinutul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 şi 209 alin. (2) lit. g), alin. (3) lit. a) C. pen.
Sub aspect subiectiv, se reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul acceptării producerii urmărilor socialmente periculoase, specifice infracţiunii de furt, cât timp inculpatul avea cunoştinţă despre obligaţia de a deţine documente justificative pentru marfa transportată, în caz contrar, marfa fiind „fără acte" deci, activitatea de transport intrând în sfera ilicitului penal.
În privinţa apărărilor formulate de inculpat, care a invocat drept cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, constrângerea fizică şi morală, astfel cum este reglementat în art. 46 C. pen., se reţine caracterul nefondat deoarece nu este îndeplinită una din condiţiile de esenţă stipulată de legiuitor, respectiv caracterul insurmontabil al constrângerii, constând în imposibilitatea obiectivă a făptuitorului de a se opune şi de a rezista constrângerii care determină săvârşirea infracţiunii.
În speţă, se reţine că inculpatul se afla singur în cabina autocisternei, fiind apelat telefonic de către persoanele despre care a pretins că au exercitat constrângere asupra sa (I.F. şi P.E.), având astfel posibilitatea să sesizeze telefonic despre comiterea infracţiunii sau să împiedice consumarea acesteia prin efectuarea deplasării pe altă rută decât aceea stabilită.
De asemenea, în privinţa actelor de violenţă pretins a fi fost exercitate asupra sa de către cei doi martori, se reţine că inculpatul a fost expertizat medico-legal la scurt timp după comiterea infracţiunii (raportul de constatare medico-legală nr. 671/ E din 27 iunie 2003), constatându-se că prezintă leziuni traumatice numai la nivelul membrelor inferioare, respectiv la coapsa stângă şi gamba dreaptă, produse în timpul accidentului rutier. Aşa fiind, s-a reţinut că inculpatul M.M. a acţionat în calitate de complice, transportând produs petrolier despre care a cunoscut că este sustras, prin aceasta oferind ajutor autorilor furtului, în scopul scoaterii bunului sustras în afara locului infracţional şi facilitarea valorificării acestuia.
Prin Decizia penală nr. 225/2007 s-a procedat la o nouă judecată a cauzei în sensul desfiinţării în partea sentinţei penale nr. 118 din 1 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Olt, privitor la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (2) lit. g), alin. (3) lit. a) C. pen., după descontopirea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, stabilită prin sentinţa apelată, modificată prin Decizia penală nr. 212 din 23 iunie 2006 a Curţii de Apel Craiova şi repunerea în individualitatea lor a infracţiunilor, se reţine complicitate la infracţiunea dedusă judecăţii, sens în care în temeiul art. 334 C. proc. pen., se dispune schimbarea încadrării juridice, condamnarea inculpatului pentru o infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 şi 209 alin. (2) lit. g), alin. (3) lit. a) C. pen., la o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, respectiv 4 ani închisoare.
Reţinând starea de concurs real între infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză şi infracţiunea prevăzută de art. 219 alin. (l) C. pen., pentru care s-a aplicat pedeapsa de un an închisoare, printr-o sentinţă de condamnare intrată în putere de lucru judecat, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 C. pen., coroborat cu art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu executare în detenţie şi aplicarea corespunzătoare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
Totodată, se deduce din pedeapsa aplicată durata detenţiei preventive de la 27 iunie 2003, până la 29 noiembrie 2006, inclusiv.
Sub aspect civil, se reţine că prin activitatea infracţională dedusă judecăţii s-a produs un prejudiciu părţii civile SC C. SA Ploieşti, reprezentat de contravaloarea produsului petrolier sustras şi nerecuperat, operând răspunderea civilă delictuală a inculpatului, în temeiul art. 998, 999 şi 1001 C. civ., în sensul că pentru creanţa datorată de debitorii solidari, creditorul poate urmări pe oricare dintre aceştia pentru întreaga sumă datorată, urmând astfel să fie obligat inculpatul M.M. la 58.164.650 ROL, despăgubiri către partea civilă.
În privinţa celorlalte dispoziţii ale sentinţei apelate, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 212 din 23 iunie 2006, a Curţii de Apel Craiova, care nu contravin soluţiilor adoptate prin decizie, se aplică dispoziţiile art. 382 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs inculpatul M.M. a cărui critică a vizat nelegalitatea hotărârii sub aspectul greşitei condamnări susţinând că nu el a săvârşit fapta de complicitate la infracţiunea de furt calificat, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de motivul invocat analizat prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Eroarea gravă de fapt există atunci când este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.
Examinând cauza se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţe este în concordanţă cu probele administrate în cauză iar hotărârea de condamnare este legală şi temeinică.
Astfel, se constată că s-au administrat probe suficiente pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele iar situaţia de fapt reţinută este confirmată de aceste probe, condamnarea inculpatului fiind urmarea firească şi logică a analizei corecte a probelor administrate în cauză.
Cum, examinând cauza din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 225 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 225 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1693/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1697/2008. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
