ICCJ. Decizia nr. 1638/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1638/2008
Dosar nr. 354/252/2007
Şedinţa publică din 12 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17/ PI din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 354/252/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarii P.C. şi P.V. împotriva rezoluţiei din 13 decembrie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 9/II/2/2007.
Petiţionarii au fost obligaţi, conform art. 192 C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la data de 8 august 2006, petiţionarii P.C. şi P.V. au solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public S.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); a făptuitoarelor P.M.R. şi K.E. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi a numitului O.N.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 194 alin. (1) C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Prin rezoluţia din 13 decembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. 935/P/2006, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a), b) şi g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori apreciindu-se că nu sunt indicii din care să rezulte săvârşirea vreunei faptei penale.
În fapt, procurorul a reţinut că petiţionarii P.C. şi P.V., în cursul anului 2000, au luat cu titlu de împrumut de la numitul O.N.I. suma de 5000 mărci germane, care le-a cerut să încheie un contract de vânzare-cumpărare a imobilului proprietatea petiţionarilor, urmând ca după achitarea debitului să fie restituit imobilul.
La data de 8 februarie 2002, petiţionarii au încheiat cu numitul O.N. un antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul proprietatea petiţionarilor situat în localitatea Boldur, din care rezultă că aceştia au primit suma de 1000 mărci germane.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat prin încheierea nr. 463 din 10 februarie 2000 de către notarul public S.G.
După încheierea actului, petiţionarul P.C. a plecat în Portugalia, de unde, în fiecare lună, conform înţelegerii, a trimis numitului O.N.I. suma totală de 18.500 euro, sumă ce reprezenta banii împrumutaţi cu dobânda de 7 %.
Ulterior, la data de 30 mai 2003, numiţii O.N.I. şi K.E. au încheiat un contract de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat de către notarul public S.G. prin încheierea nr. 1764 din 30 mai 2003.
Din conţinutul contractului a rezultat că numita K.E. a dat cu titlu de împrumut numitului O.I. suma de 1950 euro, cu penalităţi de întârziere de0,5 %, împrumutul fiind garantat de către numitul O.N.I. cu imobilul achiziţionat în condiţiile expuse anterior de la petiţionarii P.V. şi P.C.
Deoarece numitul O.N.I. nu a restituit suma împrumutată la termenul fixat, K.E. a pornit executarea silită, formându-se dosarul execuţional nr. 129/2005.
Executorul judecătoresc a emis publicaţia de scoatere la licitaţie a imobilului înscris în C.F. nr. 1445 - Boldur iar la data de 5 decembrie 2005 petiţionarii au formulat contestaţie la executare arătând că au fost înşelaţi prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, deoarece în realitate au împrumutat de la numitul O.N.I. suma de 1000 euro care le-a solicitat să încheie, în acest sens, un contract de vânzare-cumpărare, iar după ce banii vor fi restituiţi cu dobânda aferentă, le va restitui imobilul.
Reţine parchetul că pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar cu privire la celelalte infracţiuni sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiei date de procuror la data de 13 decembrie 2006 în dosarul nr. 935/P/2006 a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj prin rezoluţia nr. 9/II/2/2007 din data de 24 ianuarie 2007.
Împotriva soluţiei dispuse de procuror, petiţionarii P.C. şi P.V. au formulat plângere la instanţa de fond în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că rezoluţia procurorului este legală şi temeinică nefiind motive care să conducă la desfiinţarea acesteia.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs petiţionarii P.C. şi P.V. solicitând casarea acesteia, şi în cadrul rejudecării, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate în conformitate cu prevederile art. 38414 alin. (1) C. proc. pen., pe baza actelor şi înscrisurilor existente la dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Actele premergătoare au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice informaţii pentru a se putea stabili dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale.
Prin efectuarea actelor premergătoare se poate preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
Tocmai de aceea organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare îşi vor lua o măsură de garanţie în plus privind respectarea legalităţii în opera de înfăptuire a justiţiei.
Legea procesual penală română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire penale în faza actelor premergătoare, putând fi ascultate anumite persoane, efectuarea unor cercetări la faţa locului, alte investigaţii, neputând fi dispuse măsurii procesuale, percheziţii, deoarece acestea se pot lua numai cu privire la învinuit sau inculpat, ceea ce ar presupune o urmărire penală începută.
Pe de altă parte, organul de urmărire penală, este sesizat prin plângere cu fapte nu şi cu încadrarea juridică a acestora, această operaţiune revenind în exclusivitate autorităţilor judiciare.
Având în vedere aceste elemente, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins plângerea petiţionarilor, menţinând rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.
Sub un prim aspect, se impune a fi reţinut faptul că petiţionarii au formulat plângeri succesive cu privire la aceleaşi persoane şi la aceleaşi fapte.
Astfel, din actele dosarului se constată că prin rezoluţia din 14 iulie 2006 din 14 iulie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 79/P/2006, s-a dispus, conform art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public S.G. şi O.N.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), respectiv art. 25 C. pen, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constatându-se ca fiind împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
Prin aceiaşi rezoluţie s-a dispus disjungerea cauzei faţă de numiţii O.N.I., K.E. şi P.M.R. şi trimiterea dosarului la Poliţia Municipiului Lugoj pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunilor la înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 194 C. pen.
Efectuându-se acte premergătoare, s-a reţinut corect că nu există probe din care să rezulte încheierea unui împrumut între petiţionari şi făptuitorul O.N., ci doar încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din localitatea Boldur, contract în care nu este trecută nici o clauză specială, imobilul trecând în proprietatea numitului O.N.
În aceste condiţii, garantarea unui împrumut pe care acesta l-a efectuat, la data de 30 mai 2003, după aproximativ 3 ani de zile de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între numitul O.N. şi petiţionari, de la numita K.E., nu poate intra în sfera ilicitului penal.
Notarul public, a luat act de manifestarea de voinţă a părţilor, acestea citind conţinutul actului fără a avea de făcut obiecţiuni.
Cât priveşte făptuitoarea P.M., în sarcina acesteia în mod corect s-a apreciat că nu i se poate reţine nici o faptă penală.
Pe de altă parte, în mod temeinic s-a reţinut că nu există date din care să rezulte că petiţionarii au încheiat, la notarul public S.G., un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Boldur, cu făptuitorul O.N.I., după ce anterior, încheiaseră un antecontract de vânzare-cumpărare pentru acelaşi imobil, neputându-se dovedi existenţa în fapt a unui împrumut.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii P.C. şi P.V. împotriva sentinţei penale nr. 17/ PI din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii P.C. şi P.V. împotriva sentinţei penale nr. 17/ PI din 24 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1634/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1661/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
