ICCJ. Decizia nr. 1742/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1742/2008
Dosar nr. 4250/1/200.
Şedinţa publică din 19 mai 2008
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 24632/3/2006 s-a repins, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, invocată de inculpaţii I.M.I.A., C.M. şi N.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele :
Inculpaţii N.G., I.M.I.A. şi C.M. au invocat excepţia de nelegalitate a unor dispoziţii din Regulamentul nr. 9 /1996 cu privire la constituirea Cosiliului de încredere şi atribuţiile acestui organism, dispoziţii în raport de care instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpaţilor.
Curtea de Apel a calificat această cerere drept chestiune prealabilă în sensul art. 44 C. proc. pen., competenţa verificării legalităţii actului administrativ contestat de inculpaţi revenind instanţei penale.
S-a apreciat că invocarea excepţiei de neconstitutionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care instanţa va acorda posibilitatea părţilor să îşi valorifice aceste apărări prin susţinerea lor pe fond.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N.G., solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi repunerea cauzei pe rolul Curţii de Apel şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate.
În motivarea recursului său, inculpatul N.G. a arătat că s-au încălcat regulile generale privind aplicabilitatea legii în timp atunci când instanţa a hotărât ca problema nelegalităţii dispoziţiilor Regulamentului CNVM nr. 9/1996 să fie analizată potrivit dispoziţiilor art. 44 C. proc. pen.
A mai arătat că în cauză nu oprerează prorogarea de competenţă întrucât textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie o normă specială care are întâietate atunci când vine în concurs cu dispoziţiile din norma generală din art. 44.
Instanţa de apel, judecând ca o instanţă de contencios administrativ, era datoare să ţină cont de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum au fost modificate şi să verifice dacă inculpaţii au calitate procesuală de a invoca această excepţie, apreciind că excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este în strânsă legătură cu excepţia de nelegalitate a prevederilor Regulamnetului nr. 9/1996 .
Examinând recursul formulat de inculpatul N.G. în raport de criticile formulate, în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Potrivit art. 29 alin. din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ : a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, excepţia de neconstitiuţionaltate invocată, privind dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual"- vizează un text de lege care este în vigoare şi nu s-a constatat anterior printr-o decizie a Curţii Cosntitutionale că este neconstitutional.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
În speţă, inculpatul N.G. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu privire la sintagma „act administrativ unilateral cu caracter individual" introdusă prin art. l pct. 5 din Legea nr. 262/2007, arătând că Regulamentul nr. 9/1996 al CNVM este un act administrativ unilaterial cu caracter normativ.
Recurentul inculpat N.G., alături de alţi coinculpaţi a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 14-20 din partea I, Capitolul I şi art. 5 alin. (3) din Partea III, Capitolul II, solicitând sesizarea instanţei de contencios adminsitrativ şi suspendarea cauzei.
În mod corect, Curta de Apel a calificat această cerere drept chestiune prealabilă în sensul art. 44 C. proc. pen., având în vedere că scopul urmărit de apelanţii inculpaţi este valorificarea în cadrul procesului penal a unei apărări de fond bazată pe solicitarea constatării nelagalităţii unor dispoziţii din Regulamantul nr. 9/1996 al CNVM.
Potrivit art. 44 alin. (1) C. proc. pen., orice chestiune prealabilă, de orice natură se soluţionează de instanţa penală care este competentă să judece cauza a cărei rezolvare depinde de soluţionarea unei chestiuni prelabile.
În concluzie, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (1) din legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007, privind modalitatea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze, instanţa de control judiciar urmând să analizeze solicitările inculpaţilor pe fondul cauzei, ca o chestiune prealabilă, potrivit art. 44 C. proc. pen.
Aşadar condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate privind legătura cu soluţionarea cauzei nu este îndeplinită.
Faţă de considerentele arătate mai sus , constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului N.G.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva încheierii din 12 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 24632/3/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica 19 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1729/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1746/2008. Penal → |
|---|
