ICCJ. Decizia nr. 18/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 18/2008
Dosar nr. 11309/1/2007
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 23803/3/2006, s-a dispus, conform art. 3002 şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului T.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, impunându-se menţinerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.D., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi în cadrul rejudecării a se dispune revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 863 din 8 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 23803/3/2006, inculpatul T.D. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pe., constând în aceea că în 31 mai 2006, împreună cu alte persoane, a sustras prin violenţă o sacoşă de la partea vătămată.
Acelaşi inculpat, anterior a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 4069 din 13 decembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.D.
La termenul din 5 noiembrie 2007, instanţa de control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la starea de arest, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a respectat atât dispoziţiile cuprinse în art. 5 din C.E.D.O. dar şi dispoziţiile aplicabile în materia privării de libertate cuprinse în legea internă.
Astfel, potrivit art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă există însă, excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, în art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă nu a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia menţionată şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care la rândul lor trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauză supusă criticii, Înalta Curte constată ca fiind respectate dispoziţiile invocate anterior dar şi condiţiile prevăzute de art. 160 C. proce. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere, motivată, menţinerea arestării preventive".
Instanţa de apel, a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că faţă de gravitatea sporită a faptei inculpatul exercitând acte de violenţă asupra unei persoane în vârstă cu scopul însuşirii bunurilor acesteia, antrenând în activitatea infracţională şi alte persoane, de împrejurarea că inculpatul a comis fapta în termenul de încercare al suspendării condiţionate, lăsarea sa în libertate prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Mai mult, împotriva sa, autorităţile judiciare au pronunţat o hotărâre de condamnare care, chiar dacă nu este definitivă constituie un temei suficient de menţinere a stării de detenţie provizorie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2007a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 23803/3/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 209/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
