ICCJ. Decizia nr. 1806/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1806/2008
Dosar nr. 213/2/2008
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petiţionara M.A. a solicitat începerea urmăririi penale împotriva judecătorilor P.S., F.L., A.C. şi V.A.M. de la Tribunalul Bucureşti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
S-a invocat că intimaţii ar fi comis o serie de infracţiuni cu ocazia judecării dosarului civil nr. 449/299/2006.
Prin rezoluţia nr. 663/P/2007 din 2 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, reţinându-se că nu există indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracţiuni de către judecătorii reclamaţi, aceştia acţionând în limitele atribuţiilor de serviciu.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionara, în temeiul art. 275 C. proc. pen., plângere respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1921/II-2/2007 din 6 decembrie 2007 a procurorului şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva rezoluţiilor parchetului de netrimitere în judecată, petiţionara M.A. a formulat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanţa de judecată.
În motivarea plângerii petiţionara a invocat temeiuri de nulitate a soluţiei adoptată de procuror şi unele consideraţii privind modul eronat în care ar fi acţionat intimaţii judecători în cauză.
Prin sentinţa penală nr. 38/ F din 15 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei M.A. împotriva rezoluţiei parchetului, menţinând rezoluţia atacată şi a obligat petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză nu există indicii privind comiterea vreunei infracţiuni de către intimaţi, că aceştia au acţionat în limita competenţelor conferite de lege, şi că împotriva măsurilor sau soluţiei pe care intimaţii judecători au pronunţat-o în cauză, petiţionara poate utiliza căile legale de atac.
Petiţionara a declarat recurs, criticând hotărârea pronunţată pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.
Concret, recurenta a motivat că în cadrul şedinţei din 22 mai 2008 a invocat excepţia nulităţii absolute a sentinţei instanţei de fond, deoarece a fost pronunţată de un judecător recuzat, necompetent, care nu trebuia să soluţioneze cererea de recuzare formulată împotriva sa şi a procurorului de şedinţă, pentru că în cauză se aplicau dispoziţiile art. 52 C. proc. pen., nu cele prevăzute de art. 51 C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs invocat reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului petiţionarei, de casare a sentinţei penale atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă, apreciind că din transcrierea şedinţei din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ar rezulta că s-a formulat o cerere de recuzare rămasă nesoluţionată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate de petiţionară şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar alin. (3) al aceluiaşi text de lege, arată că nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în niciun mod şi poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu.
Totodată, dispoziţiile art. 52 alin. (1) C. proc. pen., prevăd că în cursul judecăţii abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără participarea celui care declară că se abţine sau care este recuzat.
În cauză, Înalta Curte constată că în şedinţa din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, petiţionara a reiterat cererea de recuzare pe care o formulase în şedinţa din 30 ianuarie 2008 împotriva judecătorului şi procurorului de şedinţă.
Această cerere ar fi trebuit să fie soluţionată, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) C. proc. pen., de un alt complet, fără participarea celor recuzaţi.
Or, după cum rezultă din partea introductivă a sentinţei penale nr. 38/ F din 15 februarie 2008 a primei instanţe, cererea de recuzare a fost soluţionată potrivit art. 51 alin. (3) C. proc. pen., de către judecătorul recuzat, cu toate că acest caz nu era incident în speţă.
Judecând cererea prin care el însuşi era recuzat, judecătorul respectiv a devenit necompetent să soluţioneze cauza, astfel că hotărârea pronunţată de acesta este lovită de nulitate absolută, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., evocate.
Pe cale de consecinţă, nulitatea absolută fiind o excepţie dirimantă, examinarea motivelor de casare susţinute de procuror devine inoperantă, astfel că instanţa supremă va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va aplica dispoziţiile art. 52 C. proc. pen., în sensul că mai întâi va fi judecată de către alt complet cererea de recuzare a judecătorului şi procurorului formulată de petiţionară la data de 15 februarie 2008 şi apoi se va trece la judecarea cauzei în fond de către un complet competent, potrivit legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva sentinţei penale nr. 38/ F din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea plângerii la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1804/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1811/2008. Penal → |
|---|
