ICCJ. Decizia nr. 1789/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1789/2008
Dosar nr. 4285/1/2008
Şedinţa publică din 21 mai 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1679 din 14 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva încheierii din data de 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 671/116/2007.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin încheierea din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dată în dosarul nr. 671/116/2007, s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., invocată de inculpatul B.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi art. 120 alin. (3) C. proc. pen., raportate la art. 21 alin. (3) şi art. 16 din Constituţia României, deoarece la efectuarea unei expertize medico-legale inculpatul nu are dreptul de a propune un expert parte, deşi în cazul celorlalte expertize se bucură de acest drept.
Instanţa de fond a constatat că excepţia invocată este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze, reţinând în concret că, la dosarul de urmărire penală, se află cererea inculpatului prin care acesta a renunţat la alegerea unui expert-parte în expertiza medico-legală dispusă în cauză şi a solicitat să se ia act că achiesează la obiectivele stabilite de organul judiciar. Totodată, instanţa de fond a reţinut că textul de lege permite părţii să aleagă un expert parte, că pe de altă parte, inculpatul a renunţat la acest drept iar cererea intitulată „excepţie de neconstituţionalitate" este de fapt o cerere pentru efectuarea unei noi expertize.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea acesteia întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, respingând ca inadmisibilă excepţia deşi putea să facă acest lucru doar în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale iar, pe de altă parte, în mod greşit a reţinut că acesta nu are legătură cu soluţionarea cauzei, deşi acesta se afla în faza de control judiciar a apelului, care devoluează sub toate aspectele de drept şi de fapt, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen.; totodată, excepţia invocată are relevanţă pentru cauză întrucât instanţa de apel se află în imposibilitate de a cenzura sub aspectul legalităţii un mijloc de probă care a stat la baza soluţionării pe fond a cauzei.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acesta este neîntemeiat.
Este adevărat că instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi art. 120 alin. (3) C. proc. pen., raportate la art. 21 alin. (3) şi art. 16 din Constituţia României, deşi potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale", însă Înalta Curte a constatat că este vorba doar de o greşeală ce priveşte tehnica de scriere a minutei, întrucât din motivare reiese că instanţa de fond a arătat considerentele pentru care excepţia este inadmisibilă, respectiv împrejurarea că nu are legătură cu cauza.
Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 29 alin. (1), Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; or, în cauză, examinând dispoziţiile art. 119 şi art. 120 C. proc. pen., în vigoare la această dată, se constată că alin. (5) al art. 120, ce prevedea că dispoziţiile alin. (3) (referitoare la numirea unui expert parte) şi alin. (4) nu se aplică în cazul expertizei prevăzute în art. 119 alin. (2) C. proc. pen., a fost abrogat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 281/2003. Pe cale de interpretare, examinând dispoziţiile art. 119 şi art. 120 C. proc. pen., reiese că textul ce interzicea părţilor ca, în cazul expertizelor ce se efectuează de un serviciu medico-legal, să poată cere numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, nu mai este în vigoare, acestea având dreptul ca şi în cazul expertizelor medico-legale să beneficieze de serviciile unui expert parte.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că excepţia invocată, astfel cum a fost motivată, vizează un text care nu mai este în vigoare, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, a fost obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii penale a declarat contestaţie în anulare contestatorul inculpat B.S. invocând cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen., motivând că la judecata recursului instanţa de recurs a omis să facă în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.
La termenul de judecată de astăzi 21 mai 2008 prin conformare la dispoziţiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., s-a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare formulată de contestatorul B.S.
Întrucât recursul declarat de inculpatul B.S. a vizat o încheiere de şedinţă şi anume aceea din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală pronunţată în dosarul nr. 671/116/2007 prin care s-a respins ca inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate, în realitate doar dintr-o greşită tehnică de scriere a minutei s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu o soluţie pronunţată pe fondul cauzei de rezolvarea acţiunii penale, aşadar o soluţie din cele enumerate prin dispoziţiile art. 345 alin. (1) C. proc. pen., prin care se pronunţă, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condiţie esenţială şi imperativă în sensul normei instituite prin dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.; pe calea unui silogism logico-juridic şi formal rezultă fără dubiu că obligaţia pretinsă pentru instanţa de recurs de a proceda la ascultarea recurentului inculpat nu există.
Aşa fiind, contestaţia în anulare de faţă formulată de contestatorul B.S. se priveşte, ca inadmisibilă, şi urmează a fi respinsă, ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.S. împotriva deciziei penale nr. 1679 din 14 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1786/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1804/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
