ICCJ. Decizia nr. 1821/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1821/2008
Dosar nr. 2947/290/2007
Şedinţa publică din 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 201/ PI din 13 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respinsă plângerea formulată de petentul R.P., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 2504/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Reşiţa sub nr. 2947/290/2007, petentul R.P. a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa faţă de făptuitorii N.C., L.A. şi D.Ţ.N. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv faţă de numitul C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., prin plângere petentul fiind nemulţumit de modul în care s-au soluţionat cererile şi excepţiile sale formulate în cursul urmăririi penale, respingându-se de plano solicitările sale fără o motivare concisă şi fără a se verifica dacă acele menţiuni sunt înscrise în cărţile funciare, iar contractul de leasing constatându-se încetat de drept.
Prin sentinţa penală nr. 426 din 05 noiembrie 2006, raportat la modificările legislative intervenite prin Legea nr. 79/2007 cu referire la art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul R.P. în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
La dosar s-a ataşat dosarul de urmărire penală nr. 2504/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa din analiza căruia instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
Prin plângerea adresată de petentul R.P. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 C. pen., respectiv art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., deoarece în mod greşit s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor raportat la depoziţiile date în faţa notarului prin omisiunea declarării contractului de leasing aflat în vigoare.
Prin rezoluţia din data de 16 februarie 2006, dată în dosarul de mai sus, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul N.C., L.A. şi D.Ţ.N. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), prima, respectiv art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi respectiv faţă de numitul C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen.
Prin ordonanţa din data de 22 iunie 2006 prim procurorul parchetului de pe lângă Judecătoria Caras Severin a respins plângerea formulată de petentul R.P.
Nemulţumirile petentului vizează declaraţiile date de intimaţii L.A. şi D.Ţ.N., în calitate, de reprezentanţi ai societăţii comerciale SC R. SA Reşiţa şi SC C. SRL Reşiţa care au încheiat în fals, cu complicitatea notarului public N.C. un contract în care se menţionase că nu există vreun litigiu legat de imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare. Din actele dosarului de urmărire penală reiese că petentul împreună cu intimatul C.G. au constituit SC F.M.C. SRL, administrator al societăţii fiind desemnat italianul, iar la data de 9 octombrie 2000 au încheiat un contract de leasing imobiliar cu SC R. SA Reşiţa având ca obiect o hala de producţie situată în Reşiţa, strada Bucla Bârzavei, iar la data de 13 octombrie 2001 asociaţii au hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi subînchirierea spaţiului. În cursul anului 2003 SC R. SA Reşiţa a somat societatea S.F.M. să achite suma de 21.000 euro reprezentând redevenţele scadente şi reactualizate potrivit contractului de leasing, iar administratorul C.G. a dispus cesiunea contractului către SC C. Reşiţa, firmă care a achitat valoarea ratelor plătite până la acel moment astfel că această din urmă societate a vândut imobilul în schimbul sumei de 1.993.705.000 lei.
Plângerea intimatului a fost întocmită după ce SC C. SRL ŞI SC R. au încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în cauză, în faţa notarului public, intimata N.C.
S-a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică şi are la bază piesele dosarului de urmărire penală din care nu se conturează existenţa vreunei fapte penale ce s-ar putea reţine în sarcina intimaţilor. Notarul public nu a făcut altceva decât să consemneze manifestarea de voinţă a părţilor contractante în sensul înstrăinării imobilului în litigiu, după verificarea cărţii funciare care nu cuprindea nici o interdicţie de înstrăinare cu privire la imobilul ce a făcut obiectul acestui contract. Pe de altă parte, contractul de leasing despre care face vorbire petentul în plângerea penală cuprinde în conţinutul său menţiuni relativ la durata de valabilitate precum şi clauza referitoare la prelungirea acestuia care era apreciată ca inoperantă. Aspectele sesizate de petent exced sferei de aplicare a dreptului penal şi vizează aspecte ce pot fi soluţionate de instanţele civile înspre care ar fi indicat să se îndrepte petentul.
Astfel, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel a respins plângerea formulată de petentul R.P. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 2504/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul R.P., motivat oral în ziua judecăţii, potrivit art. 38510 alin. (3) C. proc. pen., la dosar fiind depuse şi concluzii scrise, ce cuprind motivele de recurs.
În motivarea recursului s-a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică întrucât nu a făcut o analiză obiectivă a contractului de vânzare-cumpărare încriminat în raport de actele de la dosarul cauzei şi de situaţia juridică a imobilului la momentul autentificării înscrisului, ceea ce ar fi permis constatarea unor elemente de fapt şi de drept, care dovedesc perfectarea frauduloasă a contractului de către reprezentanţii celor două societăţi, de conivenţă cu notarul public.
S-a susţinut că, în mod nereal s-a consemnat că imobilul ar fi fost dobândit de SC R. SA prin anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6793 din 16 decembrie 2003, în condiţiile în care Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a rămas definitivă sentinţa prin care a fost anulat acest contract, nu fusese pusă în executare; notarul trebuia să accepte autentificarea conivenţei privind transferul proprietăţii imobilului, întrucât nu există extras de carte funciară privitor la dreptul de proprietate al SC R. SA la momentul perfectării actului; în contractul de vânzare-cumpărare s-au consemnat declaraţii necorespunzătoare adevărului ale intimaţilor D.T.N. şi L.A., potrivit cărora imobilul nu forma obiectul unui litigiu, în condiţiile în care pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se afla contestaţia în anulare formulată de SC C. SRL, sub semnătura lui L.A. (dos. nr. 17309/1/2005) reţinând că imobilul ar fi fost dobândit de SC R. SA în baza deciziei 5852/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, notarul nu avea dreptul să ignore faptul că Instanţa Supremă a dispus anularea contractului anterior încheiat între aceleaşi părţi ca urmare a fraudării intereselor SC S.F.M.C.A. SRL, beneficiara contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 2520 din 9 octombrie 2000, contract de leasing valabil în baza efectelor aceleiaşi decizii; acest contract, inclusiv cu privire la durata de valabilitate, a fost suspendat pe perioada derulării litigiului determinat de încheierea frauduloasă a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC R. SA şi SC C. SRL, autentificat sub nr. 6793 din 16 decembrie 2003.
S-a mai susţinut că atât semnatarii contractului de vânzare-cumpărare încriminat, cât şi notarul public care l-a autentificat, erau în cunoştinţă de cauză cu privire la situaţia litigioasă a imobilului, astfel că, perfectarea actului notarial s-a realizat, pe de o parte, în condiţii nelegale, iar pe de altă parte, prin vătămarea intereselor legale ale societăţii beneficiare a contractului de leasing, respectiv a asociatului unic R.P., care au fost puşi în situaţia de a nu beneficia de clauzele contractului de leasing.
În concluzie, s-a apreciat că atât soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de semnatarii contractului şi faţă de notarul public, cât şi sentinţa primei instanţe sunt netemeinice şi nelegale, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe cale de consecinţă, admiterea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului din 16 februarie 2007, desfiinţarea acesteia şi, trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale, în conformitate cu art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
Examinând sentinţa instanţei de fond, în raport de motivele de recurs formulate şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul petentului este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa de recurs constată că în data de 9 octombrie 2000, societatea SC F.M.C. SRL, ai cărei asociaţi erau la acea dată, petentul R.P. şi intimatul C.G., a încheiat cu SC R. SA un contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare pentru o hală de producţie situată în Reşiţa str. Bucla Bîrzavei.
În data de 13 octombrie 2001 asociaţii SC F.M.C. SRL au hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată.
În anul 2003, SC R. SA a somat SC F.M.C. SRL să achite suma de 21000 euro reprezentând redevenţe scadente şi actualizate, potrivit clauzelor contractului de leasing, iar intimatul C.G., fără a convoca A.G. a cesionat contractul de leasing către SC C. SRL Reşiţa administrată de intimata L.A.
Ulterior, la data de 16 decembrie 2003, SC R. SA a vândut imobilul care făcea obiectul contractului de leasing către SC C. SRL.
Prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3794 pronunţată la data de 17 iunie 2005 şi respectiv Decizia nr. 5852 pronunţată la 7 decembrie 2005 a fost anulat atât contractul de cesionare a contractului de leasing cât şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 decembrie 2003.
Ca efect al acestor decizii părţile au fost repuse în situaţia anterioară, respectiv SC R. SA a redevenit proprietarul imobilului vândut, iar contractul de leasing a cărui derulare a fost suspendată pe toată durata proceselor şi a redobândit valabilitatea.
Important de reţinut pentru soluţionarea prezentai cauze este faptul că în acest contract de leasing, cu clauză irevocabilă de vânzare, este prevăzut termenul utilizării bunului în sistem de leasing imobiliar de 3 ani şi 9 luni, cu începere de la data semnării procesului verbal menţionat la art. 2 din contract.
Potrivit art. 2 din contract, predarea primirea bunului ce face obiectul contractului de leasing imobiliar s-a efectuat în baza contractului de închiriere nr. 217 din 11 februarie 2000.
În raport de această dată de 11 februarie 2000, termenul de 3 ani şi 9 luni, la expirarea căruia utilizatorul avea posibilitatea să solicite achiziţionarea bunului sau restituirea lui, s-a împlinit la 11 noiembrie 2003.
Chiar dacă reţinem că termenul se calculează de la data încheierii contractului de leasing, 9 octombrie 2000, termenul de 3 ani şi 9 luni s-a împlinit la data de 7 iulie 2006.
După data de 14 decembrie 2005, petentul nu a făcut dovada achitării ratelor restante şi nici nu a optat pentru achiziţionarea bunului.
La data de 1 septembrie 2006, prin contractul nr. 5371 încheiat şi autentificat de intimata N.C., SC R. SA a vândut din nou imobilul respectiv, către SC C. SRL, contractul fiind semnat pentru societăţile comerciale de D.T.N. şi de L.A.
Din datele prezentate rezultă fără dubiu că la data încheierii contractului, 1 septembrie 2006, contractul de leasing nu mai era în fiinţă, astfel că susţinerea petentului că intimaţii au ignorat contractul de leasing este irelevantă.
Cu privire la activitatea intimatei N.C., se constată că aceasta a încheiat contractul nr. 5371 din 1 septembrie 2006, cu respectarea art. 1 şi 6 din Legea nr. 36/1995 şi art. 70 din Ordinul nr. 710/ C din 5 iulie 1995 de adoptare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995.
Astfel, aceasta a verificat situaţia tabulară a imobilului, a constatat că acesta a revenit în patrimoniul SC R. SA, în baza deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5852 din 7 decembrie 2005, a constatat că nu era notată în cartea funciară nici o interdicţie de înstrăinare care să greveze dreptul de proprietate al vânzătoarei, a constatat că deşi notarea proceselor dintre părţi nu era radiată din cartea funciară, aceste procese erau deja soluţionate prin decizii definitive şi irevocabile şi că nu există niciun alt impediment, de orice natură, în întocmirea contractului de vânzare cumpărare.
Astfel, cele consemnate de intimată în contract corespund realităţii.
Cât priveşte menţiunea consemnată în contract că părţile au declarat că „imobilul nu este în litigiu şi nu este grevat de sarcini", aceasta corespunde realităţii, fiindcă aşa cum s-a arătat, litigiile cu privire la acest imobil erau soluţionate prin hotărâri definitive şi irevocabile.
Faptul că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se mai afla o contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 5852 din 7 decembrie 2005, este irelevant întrucât, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care nu suspendă executarea hotărârilor irevocabile. Mai mult, contestaţia în anulare a fost formulată de intimata L.A. care potrivit principiului disponibilităţii, putea oricând să o retragă de pe rolul Instanţei Supreme.
Întrucât, în cauză nu există indicii că intimaţii ar fi comis faptele imputate de petent, Înalta Curte apreciază că rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, neexistând niciun motiv de desfiinţare a acesteia.
Faţă de aceste considerente, se constată că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, că nu există niciun motiv care să conducă la desfiinţarea acesteia, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentului R.P. va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului, iar în baza art. 193 C. proc. pen., va fi obligat la 2000 lei cheltuieli judiciare către intimaţii C,G, şi L,A, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar R.P. împotriva sentinţei penale nr. 201/ PI din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 2000 lei către intimaţii C.G. şi L.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1816/2008. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 1827/2008. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
