ICCJ. Decizia nr. 1934/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1934/2008
Dosar nr. 8418/2/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17 din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Ş.A.A. împotriva rezoluţiei nr. 1351/P/2007 din 8 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 1737/II/2/2007 din 16 noiembrie 2007 a procurorului general al aceluiaşi parchet.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că petenta Ş.A.A. a formulat mai multe plângeri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi a lucrătorilor de poliţie de la Sectorul 5, exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul de instrumentare şi, după caz, de soluţionare a unui dosar, în care aceasta a fost implicată.
Pentru a dispune soluţia de neurmărire, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în motivare că, prin plângerile formulate, petiţionara Ş.A.A., în afara unor invective adresate procurorilor şi poliţiştilor în mod generic, nu a indicat mijloace de probă din care să se poată deduce existenţa faptelor reclamate şi fiind invitată la parchet pentru a-şi preciza obiectul plângerilor şi pentru a da detalii, aceasta nu s-a prezentat.
Plângerea petiţionarilor Ş.A.A. şi B.M.A. împotriva rezoluţiei nr. 1351/P/2007 din 8 octombrie 2007 de neîncepere a urmăririi penale în cauză, a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1737/II/2/2007 din 16 noiembrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea acesteia s-a arătat că soluţia de neurmărire este legală şi temeinică, suplimentând argumentarea cu referire la aspecte concrete.
Astfel, s-a motivat, în referire la aspectul reclamat în legătură cu tergiversarea soluţionării dosarului nr. 833/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în care, petiţionara are calitatea de învinuită, că şi în ipoteza în care efectuarea urmăririi penale ar fi fost întârziată, aceasta nu poate constitui, prin ea însăşi în lipsa unor fapte concrete săvârşite de procurori şi lucrătorii de poliţie, dovada săvârşirii infracţiunilor menţionate de petiţionari.
În privinţa unora dintre cererile formulate prin plângeri de către petiţionară, s-a constatat că soluţionarea acestora nu este în competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Astfel, s-a reţinut că pentru actele şi măsurile procesuale dispuse de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, competenţa de soluţionare revine prim procurorului acelei unităţi iar în privinţa soluţionării plângerilor împotriva actelor şi măsurilor dispuse de acesta din urmă, competenţa revine prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
De urmare, plângerile formulate de petiţionară a căror soluţionare revine prim-procurorilor parchetelor susmenţionate, au fost trimise, în copie, acestora pentru a dispune măsurile legale.
Referitor la cererea de studiere a dosarului nr. 1351/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a arătat că aceasta este rezolvabilă la sediul parchetului.
Plângerile ulterioare ale petiţionarei Ş.A.A. au fost înaintate de parchet Curţii de Apel Bucureşti, fiind caracterizate ca având funcţia prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., respectiv de plângere adresată judecătorului împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.
Instanţa, examinând actele şi lucrările dosarului a respins plângerea, aşa cum s-a arătat, ca nefondată prin sentinţa penală nr. 17 din 28 ianuarie 2008.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că nemulţumirile petiţionarei vizează, concret, tergiversarea soluţionării dosarului nr. 833/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în care este cercetată ca învinuită şi faptul că procurorul R.M. de la acelaşi parchet i-a aplicat o amendă judiciară de 3.000 lei.
Împotriva acestui procuror dar şi împotriva prim-procurorului şi prim-procurorului adjunct de la acel parchet precum şi împotriva poliţiştilor de la Poliţia Sectorului 5 petenta a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând efectuarea de cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193, 194, 246, 247, 259, 268 şi 289 - 292 C. pen.
S-a constatat, de către instanţă, din analiza actelor dosarului că nu există niciun indiciu din care să reiasă comiterea vreunei infracţiuni de către cei reclamaţi.
Faptul că petiţionara se plânge împotriva mai multor procurori şi poliţişti, arată instanţa, denotă scopul acesteia de a şicana şi intimida pe cei implicaţi în soluţionarea dosarului nr. 833/P/2007.
Asemenea, se relevă nelegalitatea demersului de a transfera responsabilitatea verificării conformităţii cu legea a unor acte şi măsuri luate în cursul urmăririi penale, de la cei investiţi legal la alte autorităţi judiciare, pe calea plângerii penale formulate împotriva acestora pentru infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Conchizând, instanţa a învederat că legalitatea şi temeinicia soluţiilor de neurmărire adoptate de parchet pot fi examinate în cadrul procesual creat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi nu se poate abuza de formularea unor plângeri penale împotriva celor cale soluţionează dosare, atunci când partea este nemulţumită.
Împotriva acestei hotărâri, petiţionara Ş.A.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii criticate ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivarea scrisă recurenta susţine că aplicarea amenzii de 3000 lei (RON) de către procurorul R.M. nu se întemeiază pe dovezi, ordonanţa acestuia conţinând argumente false întrucât toate susţinerile sale făcute prin memorii şi care au fost provocate de procuror prin tergiversarea soluţionării dosarului nr. 833/P/2007, în sintagma „insultă .. ireverenţios" reprezintă în accepţiunea C.E.D.O. „judecată de valoare". Asemenea, apreciază că nesoluţionarea dosarului nr. 833/ P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, primit de la poliţie la 26 aprilie 2007, constituie un abuz din partea procurorului şi a şefilor săi, aceştia retrimiţându-l la poliţie pentru „completarea" şantajului asupra petiţionarei.
Printr-o altă cerere depusă în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta evocă dorinţa sa de a fi scutită de plata amenzii şi de a se adopta o soluţie de neurmărire, în privinţa sa, în dosarul nr. 833/P/2007, „ceea ce ar lăsa prezentul dosar 8418 fără obiect".
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar în raport de criticile formulate prin recurs dar şi sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost pentru prima dată sesizat de petenta Ş.A.A. cu plângere la data de 30 august 2007, „împotriva procurorilor cel puţin incompetenţi de la Parchet sector 5 şi poliţiştilor corupţi care mă şantajează, cu acordul tacit al parchet sector 5, art. 25, 26, 193, 194, 246, 247, 259 alin, (2), art. 268, 289 - 292, 3021 alin. (2) C. pen., ca să nu-i mai reclam pe ei şi pe V.M./CO".
Se identifică, din conţinutul plângerii, nemulţumirea petentei pentru tergiversarea soluţionării dosarului nr. 833/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, primit cu propunere de trimitere în judecată a învinuitei Ş.A.A., la data de 26 aprilie 2007, aceasta solicitând imperativ adoptarea unei soluţii de neurmărire.
Asemenea, sus-numita a mai criticat trimiterea unor plângeri ale acesteia la Judecătoria Sector 5 Bucureşti unde s-a format dosarul nr. 8050/302/2007, a cărui judecată a fost suspendată.
Această plângere, însă, ca, de altfel, şi cele ce îi vor urma, abundă în epitete la adresa lucrătorilor de poliţie şi a procurorilor, de genul „bandă coruptă de miliţieni" (cu referire la Poliţia Sector 5), „miliţieni şantajişti" „parchet cel puţin incompetent şi cu poliţie putred de coruptă" ş.a.
Ulterior, la 3 octombrie 2007, printr-o altă plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti petenta a contestat amenda de 3.000 lei şi a solicitat scutirea de plata acesteia, aplicată prin ordonanţa nr. 833/P/2007 din 21 septembrie 2007 de către procurorul R.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti în baza art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen., cu motivarea că sunt false afirmaţiile din ordonanţă, în realitate petenta emiţând o judecată de valoare.
Prin această din urmă plângere petenta cere şi tragerea la răspundere penală a primului procuror, primului procuror adjunct şi a procurorului R.M., acesta din urmă pentru tergiversarea dosarului nr. 833/P/2007 „incompetent profesional este animat inclusiv de sentimente paşnice, răzbunare, deoarece l-au reclamat pentru incompetenţa lui profesională ..", iar primii doi pentru că au tolerat tergiversarea de 150 zile a soluţionării dosarului.
Soluţia de neurmărire adoptată de procuror prin rezoluţia nr. 1351/P/2007 din 8 octombrie 2007 în cauză, este, în fond, corectă, petiţionara neindicând date şi împrejurări din care să rezulte realizarea infracţiunilor imputate iar în situaţia de a se prezenta la parchet pentru precizarea obiectului plângerilor a fost refuzată de aceasta, conform procesului-verbal din 8 octombrie 2007.
Motivarea soluţiei de neurmărire este lacunară însă aceasta a fost suplinită, succesiv, prin rezoluţia nr. 1737/II/2/2007 din 16 noiembrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi prin hotărârea pronunţată în cauză de instanţă.
În adevăr, procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti a primit dosarul nr. 833/P/2007 de la organul de poliţie la data de 26 aprilie 2007.
Nesoluţionarea dosarului cu prioritate, şi mai ales cu adoptarea unei soluţii de neurmărire, cerută imperativ prin memorii de către petentă, nu reprezintă, prin sine, şi o dovadă a săvârşirii vreunei fapte penale de către procuror şi, corelativ, de către şefii acestuia.
Petiţionara, deşi citată la parchet pentru a fi audiată în legătură cu plângerile din cauză, nu s-a prezentat.
Cât priveşte cererea prin care petiţionara a contestat amenda de 3.000 lei (RON) aplicată prin ordonanţa nr. 833/P/2007 din 21 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti şi a solicitat scutirea de plata acesteia, întemeiat s-a reţinut că soluţionarea cererii nu este în competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, de urmare, aceasta a fost trimisă, în copie, parchetului competent.
Susţinerile petiţionarei din cuprinsul cererii de scutire de plata amenzii în sensul că procurorul R.M. a comis fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii când a pretins prin ordonanţa de amendare că aceasta ar fi insultat repetat pe procurori şi poliţişti prin memoriul din 7 septembrie 2007, în realitate toate afirmaţiile ei din memoriu fiind făcute la provocarea procurorului şi reprezintă judecăţi de valoare, nu sunt întemeiate.
Petiţionara nu neagă existenţa acelor afirmaţii din memoriu că interpretarea lor ca fiind insulte şi nu „judecăţi de valoare".
În acest context, soluţia de neurmărire adoptată prin rezoluţia nr. 1351/P/2007 din 8 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 – art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), încă odată precizând că rezoluţia are o motivare deficitară, fără a descrie obiectul plângerilor succesive ale petiţionarei, ci doar trimiţând la acestea, este legală şi întemeiată pe fond, interpretarea unor cuvinte şi expresii ale petiţionarei din memoriul scris, făcută de procuror prin ordonanţa nr. 833/P/2007 din 21 septembrie 2007, de amendare, nerealizând elementul material din latura obiectivă a vreuneia dintre aceste infracţiuni.
Conchizând, din multitudinea de memorii şi plângeri, dar mai ales din conţinutul constant agresiv şi ofensator al acestora la adresa poliţiştilor, procurorilor şi a altor persoane, formulate de petiţionara Ş.A.A., rezultă cu evidenţă intenţia acesteia de intimidare şi obstrucţionare a celor din autorităţile judiciare implicate în instrumentarea cauzelor.
Faţă de cele ce preced, recursul petiţionarei urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Ş.A.A. împotriva sentinţei penale nr. 17/ F din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă petiţionara să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1931/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1935/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
