ICCJ. Decizia nr. 1935/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1935/2008
Dosar nr. 28/36/2008
Şedinţa publică din 30 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68/ P din 29 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a admis plângerea formulată de petiţionarul S.B., desfiinţat rezoluţia şi a trimis cauza procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în vederea examinării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 109 din 9 noiembrie 2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că petiţionarul S.B. a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 9 noiembrie 2005 prin care s-a dispus în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa neînceperea urmăririi penale faţă de N.M., N.M., N.D.F. şi E.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. şi faţă de D.L. şi C.A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 264 şi 248 C. pen.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin rezoluţia nr. 93/II/2/2007 a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, reţinând că soluţia a fost comunicată petiţionarului la Penitenciarul Poarta Albă, fiind primită la data de 26 noiembrie 2005.
Aşa fiind, procurorul general a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 273 alin. (3) C. proc. pen., plângerea fiind introdusă tardiv.
Instanţa a reţinut că petiţionarul a susţinut că nu a luat cunoştinţă de rezoluţia procurorului, care nu i-a fost comunicată personal, cum era firesc.
S-a constatat că plângerea este fondată întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare de la dosarul nr. 93/II/2/2007 poartă două semnături indescifrabile, nu poartă data întocmirii, numele agentului care avea de înmânat comunicarea şi nici pe cel al persoanei căreia trebuia să i-o înmâneze, nu cuprinde menţiuni cu privire la calitatea acestuia şi a actului de identitate al primitorului.
Aşa fiind, s-a concluzionat că au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la comunicarea actelor procedurale şi că se impune admiterea plângerii împotriva rezoluţiei nr. 109 din 9 noiembrie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
În motivarea recursului, s-a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen., deoarece din actele existente la dosarul cauzei rezultă că rezoluţia procurorului a fost comunicată personal petiţionarului la data de 26 noiembrie 2005, după ce comunicarea a fost înregistrată la penitenciar sub nr. C2 50216 la data de 24 noiembrie 2006.
De asemenea, la dosar se află dovada de comunicare pe care petiţionarul a semnat-o personal.
La data de 20 martie 2007, petiţionarul a formulat nejustificat o cerere de comunicare a rezoluţiei, urmărind o eventuală repunere în termen.
S-a arătat că, aşa fiind, procurorul general a respins corect plângerea, ca tardivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 4752 din 15 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1555/36/2007, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
S-a reţinut că plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., vizează exclusiv soluţiile date de procuror, nu şi pe cele date de procurorul ierarhic superior în soluţionarea plângerilor formulate conform art. 278.
Încălcând dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă a examinat legalitatea şi temeinicia rezoluţiei procurorului general dată în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Mai mult decât atât, prima instanţă a pronunţat o soluţie neprevăzută de art. 2781 pct. 8 C. proc. pen.
Pe de altă parte, se constată că dispozitivul sentinţei nu se înţelege întrucât nu se precizează care este rezoluţia desfiinţată, deducându-se doar că aceasta este rezoluţia nr. 93/II/2007 a procurorului general, deoarece cauza este trimisă acestuia, iar în considerente este examinată legalitatea şi temeinicia acestei rezoluţii şi nu a celei dispuse de procuror.
Aşa fiind, s-a reţinut că hotărârea este contrară legii şi, admiţându-se recursului procurorului, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre judecare la prima instanţă pentru ca aceasta să se pronunţe cu privire la plângerea formulată împotriva rezoluţiei dispuse de procuror în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin sentinţa penală nr. 35 din 12 martie 2008, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 2781 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea petiţionarului S.B. împotriva rezoluţiei nr. 109/P/2005 din 9 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii cercetărilor penale pentru a se stabili faptele reclamate, datele şi împrejurările comiterii acestora, sens în care s-a dispus audierea petentului, parte vătămată, analizarea şi pronunţarea asupra probelor solicitate de acesta şi administrarea celor considerate utile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 25 mai 2005, petiţionarul S.B. a formulat prin avocat o plângere penală împotriva lui N.M., N.M., N.D.F., E.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. şi împotriva ofiţerilor de poliţie D.L. şi C.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 264 şi 248 C. pen.
Deşi plângerea nu arată în ce constau faptele sesizate şi în ce împrejurări au fost comise, petiţionarul nu a fost citat şi nu s-au luat măsuri de prezentare a acestuia la parchet pentru a lămuri conţinutul plângerii sale, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen.
Cu toate acestea, apreciindu-se că plângerea petiţionarului nu reprezintă decât o modalitate de tergiversare a cauzelor penale importante în care este implicat acesta în calitate de inculpat, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii arătaţi mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În aceste condiţii, instanţa de fond a admis plângerea petiţionarului şi a desfiinţat rezoluţia procurorului nr. 109/P/2005 din 9 noiembrie 2005, dispunând trimiterea dosarului la parchet în vederea redeschiderii cercetărilor penale; totodată, a dispus ca parchetul să ia măsuri în sensul stabilirii faptelor reclamate, datelor şi împrejurărilor comiterii acestora, fiind necesar să fie audiat petentul, parte vătămată, să analizeze şi să se pronunţe motivat asupra probelor solicitate de acesta şi să le administreze pe cele considerate utile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele scrise, s-a susţinut că plângerea petiţionarului trebuia respinsă, ca nefondată, iar soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 109/P/2005 menţinută ca legală şi temeinică.
După doi ani de la pronunţarea acestei soluţii, petiţionarul a făcut ample precizări care au vizat modul în care s-au efectuat cercetările penale în dosarele nr. 10/D/P/2004 şi 1661/P/2004, situaţie în care se apreciază că plângerea nu mai vizează aspectele la care s-a referit petentul.
În sfârşit, s-a mai arătat că petentul nu a mai formulat încă o plângere care s-a referit la aceleaşi părţi şi care a avut acelaşi obiect, dar a renunţat la judecată, conform sentinţei penale nr. 32 din 6 martie 2008.
Oral, procurorul de şedinţă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, menţinerea soluţiei pronunţate în dosarul nr. 109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Plângerea adresată de petiţionar procurorului ierarhic superior la 18 aprilie 2005 (data poştei 13 aprilie 2007) a fost tardiv formulată.
Instanţa de fond a dispus o soluţie neprevăzută de art. 2781 C. proc. pen., respectiv trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii cercetărilor penale.
Verificând hotărârea atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este nefondat pentru următoarele considerente:
Investit fiind cu soluţionarea plângerii penale formulate de petiţionarul S.B., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a soluţionat-o formal, reţinând că aceasta nu este motivată, nu menţionează în concret faptele sesizate şi se constituie într-o modalitate de tergiversare a celor două cauze penale importante aflate pe rolul instanţelor de judecată şi în care sus-numitul era implicat.
Sub acest aspect, sentinţa instanţei de fond constată în mod îndreptăţit că parchetul nu a întreprins nici un demers pentru a lămuri conţinutul plângerii, soluţia dispusă neregăsindu-se în nici o minimă verificare de acte premergătoare.
Aşa fiind, în mod întemeiat a fost admisă plângerea petiţionarului şi s-a dispus trimiterea cauzei la procuror, instanţa de judecată recurgând la sigura posibilitate legală oferită de dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., pentru a se putea asigura cercetarea plângerii penale formulate, stabilirea faptelor sesizate şi dispunerea unei măsuri procesuale în baza unor lucrări şi acte.
Este adevărat că formula folosită de instanţa de fond de a trimite cauza în vederea redeschiderii cercetărilor penale nu este prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., invocat ca temei juridic al sentinţei şi că dispoziţiile Codului de procedură penală nu prevăd instituţia redeschiderii cercetărilor penale, dar folosirea greşită a temeiurilor juridice nu poate constitui un motiv de respingere a soluţiei dispuse în aceste limite, atâta timp cât ea este întemeiată pe fondul cauzei.
Stabilind că în cauză este necesară trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, astfel cum a intenţionat instanţa, folosind, de altfel, termeni care se regăsesc numai în faza urmăririi penale: parte vătămată, administrarea de probe, şi prin care a antamat această soluţie, prevăzută şi de textul de lege invocat, art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentinţa nr. 35 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa este legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 35 P din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1934/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1946/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
