ICCJ. Decizia nr. 1980/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1980/2008
Dosar nr. 23221/3/2007
Şedinţa publică din 3 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 95 din 31 ianuarie 2008, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.N., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani, o lună şi 3 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 16 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului prin sentinţa penală nr. 136 din 19 martie 1997 pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită prin prezenta şi a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 13 martie 2007 la zi.
A constatat că inculpatul se află deţinut în executarea pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 136/1997 a Tribunalului Timiş.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 136/1997 a Tribunalului Timiş şi s-a emis un nou mandat de executare.
A constatat că drogul, heroină în greutate de 0,04 grame, a fost consumat integral în procesul analizelor de laborator.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză următoarele.
În declaraţiile sale date în faza de urmărire penală în calitate de învinuit, numitul D.I.C. a arătat că, pe data de 13 martie 2007, în timp ce se afla acasă, a fost sunat pe telefonul mobil de o persoană care i-a spus că este deţinut în Penitenciarul Rahova şi i l-a dat la telefon pe fratele său, D.C.P., de asemenea, deţinut în Penitenciarul Rahova, acesta din urmă rugându-l să vină la penitenciar la vorbitor pentru a se întâlni cu deţinutul C.N. şi să-i aducă un pachet pe care îl va da o femeie cu care o să se întâlnească în faţa penitenciarului, fiindu-i descrise în continuare semnalmentele acesteia de către persoana care vorbise prima dată la telefon.
Această împrejurare a fost confirmată şi de declaraţia martorului D.C.P., audiat din oficiu în faza cercetării judecătoreşti, în care a arătat că a fost coleg de celulă cu inculpatul C.N. şi într-una din zile a luat legătura telefonic cu fratele său, D.I.C. pentru a-l ruga să-i aducă pachet, însă i-a spus că nu are bani pentru pachet, atunci inculpatul l-a rugat pe martor să-i spună să-i aducă lui un pachet. Au discutat telefonic modalitatea în care urma să se întâlnească cu rudele inculpatului. Martorul mai arată că întâlnirea s-a făcut în faţa penitenciarului, iar fratele său a venit la întâlnire, a luat pachetul şi l-a dus inculpatului.
În continuarea declaraţiei, martorul D.I.C. a relatat că s-a întâlnit, în jurul orei 16,00, în faţa penitenciarului cu femeia ce semăna cu descrierea ce-i fusese făcută anterior, care i-a dat o brichetă de culoare albastru închis, opacă, spunându-i să i-o dea deţinutului C.N. Martorul a intrat la vorbitor cu deţinutul C.N. unde a stat circa 10 minute, iar după 3 - 4 minute, la solicitarea deţinutului i-a înmânat bricheta direct, cei doi discutând foarte puţin despre lucruri comune. În momentul în care i-a dat bricheta inculpatului, „acesta s-a ferit pentru a nu fi văzut de gardieni, ascunzând bricheta în mână şi apoi în buzunarul de la haină".
În momentul în care s-a terminat programul de vizită, martorul a plecat însă a fost oprit de gardieni până la sosirea organelor de poliţie şi supus unui control corporal.
Din rapoartele de activitate întocmite de către funcţionarii penitenciarului a rezultat că după terminarea vizitei s-a făcut un control corporal asupra deţinutului C.N. ocazie cu care a fost găsită o brichetă de culoare albastră, iar la solicitarea gardienilor de a le fi predată bricheta pentru a o verifica, inculpatul a devenit nervos, a rupt bricheta aruncând cu ea pe jos. După ce a reuşit să o rupă, „a oprit ceva în mână", iar la solicitarea gardienilor de a deschide mâna, acesta „a aruncat o bilă alb-gălbuie pe care au şi găsit-o în acel filtru de percheziţie".
Coroborând aceste rapoarte de activitate cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză a rezultat că respectiva bilă aruncată de inculpat conţinea heroină substanţă care face parte din Tabelul anexă I la Legea nr. 143/2000.
În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul C.N. nu a recunoscut faptul că a primit o brichetă, arătând fie că martorul D.I.C. nu i-a dat nimic, fie că acesta a încercat să-i dea o brichetă, însă a refuzat să o primească, aspect contrazis de declaraţiile martorului D.I.C. şi de rapoartele de activitate întocmite de gardieni.
Inculpatul a fost inconsecvent, în declaraţiile date, şi cu privire la faptele petrecute în filtrul de percheziţie. Astfel, în declaraţiile date la urmărirea penală nu a recunoscut că a aruncat bricheta pe jos pentru a nu fi găsită la controlul corporal, arătând în schimb că după efectuarea vizitei a fost dus într-o cameră alăturată pentru un control corporal, unde „a văzut pe podea o brichetă spartă iar la un moment dat unui din gardieni i-a cerut să se dea de o parte ridicând de jos un obiect fără a i se spune ce anume era", iar în faţa instanţei a arătat că" . iar bricheta care se spune că ar fi fost asupra mea, de fapt eu am văzut-o în ziua respectivă pe o masă, la punctul control. .. unul dintre gardieni a luat bricheta, s-a uitat la ea şi a văzut că nu merge led-ul, întrebându-mă de ce nu merge acest led. Eu i-am spus că nu ştiu, moment în care mi-a dat de două ori bricheta pentru a încerca să o desfac şi neştiind am spart bricheta ca să-i arăt că nu este nimic în brichetă ".
Aşa cum s-a reţinut anterior, faptul că respectiva brichetă a fost găsită asupra inculpatului a rezultat fără putinţă de tăgadă, iar faptul că inculpatul avea cunoştinţă de existenţa drogurilor ascunse în brichetă a rezultat din atitudinea acestuia pe parcursul desfăşurării evenimentelor, respectiv încercarea de a acredita ideea că nu a fost în posesia brichetei, atitudinea avută în momentul în care martorul D.I.C. i-a înmânat bricheta, ferindu-se pentru a nu fi văzut de gardieni, ascunzând bricheta în mână şi apoi în buzunarul de la haină, precum şi încercarea de a ascunde drogul, pentru a nu fi găsit de gardieni în momentul în care aceştia, cu ocazia controlului, au încercat să intre în posesia brichetei pentru a o desface.
În atare situaţie, tribunalul a reţinut că prin probele administrate în cauză a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie ce opera în favoarea inculpatului, conform art. 52 şi art. 66 C. proc. pen., iar acesta nu a reuşit să demonstreze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care este judecat.
În drept, fapta inculpatului C.N. care, la data de 13 martie 2007, în timp ce se afla deţinut în Penitenciarul Rahova în executarea unei pedepse privative de libertate, a primit şi deţinut fără drept droguri de mare risc, respectiv o doză de heroină ascunsă într-o brichetă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul C.N. a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 16 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 176 lit. d) şi art. 211 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 136 din 19 martie 1997 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, fiind arestat la 16 octombrie 1995, pedeapsă în executarea căreia se afla la momentul la care a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat în prezenta cauză.
Totodată, inculpatul a săvârşit fapta şi în circumstanţa agravantă prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 43/2000, respectiv fapta a fost comisă într-un loc de detenţie, în timp ce executa o altă pedeapsă privativă de libertate.
Faţă de această situaţie, instanţa urmează să-l condamne pe inculpat în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen.
Având în vedere dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârşire, persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, dar şi faptul că acesta nu este consumator de droguri, iar cantitatea de drog traficată este foarte mică, respectiv 0,04 grame, instanţa de fond a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. şi în baza art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen., i-a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege, respectiv 6 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Văzând dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 65 C. pen., tribunalul a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
Întrucât inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa în timpul executării pedepsei de 16 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 136 din 19 martie 1997 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, respectiv la data de 13 martie 2007, tribunalul a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. pen., care prevăd că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior".
În atare situaţie, s-a dispus contopirea pedepsei de 5 ani o lună şi 3 zile închisoare rămasă (la data de 13 martie 2007) de executat din pedeapsa de 16 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 136 din 19 martie 1997 pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 1799 din 26 iunie 1998 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, cu pedeapsa stabilită de tribunal şi i-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executare pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă că în bricheta adusă de D.I.C. se aflau droguri.
În raport de această susţinere, apărarea a solicitat achitarea inculpatului C.N. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 75 din 11 martie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 95 din 31 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul, nemulţumit şi de această decizie, în termenul legal, a declarat recursul de faţă, criticând ambele hotărâri pentru eronata apreciere a probelor şi potrivit cărora el se socoteşte nevinovat, numai prin înscenare s-a putut forma dosarul de faţă. În cele din urmă a solicitat achitarea sa.
Recursul este fondat.
Curtea, examinând probatoriul cauzei şi hotărârile atacate, în raport de criticile formulate de recurent precum şi din oficiu, urmează a reţine că întreaga situaţie de fapt, este rezultatul determinării exercitată de un coleg de celulă al inculpatului asupra sa, pentru ca acea persoană (D.) să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 adică să i se înjumătăţească pedeapsa, în timp ce inculpatul recurent, să nu i se acorde liberarea condiţionată.
Cum, toată cantitatea de drog a fost de 0,04 grame heroină, ascunsă în acea brichetă, predată de vizitatorul D.I.C., inculpatului, în după amiaza zilei de 13 martie 2007, cu ocazia unei vizite făcută special pentru surprinderea inculpatului, concepută astfel de un coleg de celulă dea-l recurentului.
Curtea va reţine că, fapta comisă de deţinutul C.N., prin conţinutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În consecinţă, în cauză se vor aplica prevederile art. 181 C. proc. pen., deoarece se dovedeşte fără nici un dubiu că, împrejurările analizate în care a fost comisă fapta, nu conturează vreun scop infracţional (inculpatul nefiind consumator de droguri) precum şi absenţa oricărei urmări periculoase pentru societate ce s-ar fi putut produce.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că, fapta (săvârşită de inculpat) nu prezintă „pericolul social al unei infracţiuni", după cum este definit de art. 18 şi 181 C. pen.
Ca atare, recursul declarat de inculpat, va fi admis, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casate ambele hotărâri pronunţate (sentinţa penală şi Decizia din apel) în baza art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi rejudecând, se va dispune achitarea inculpatului, pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, conform art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., aceasta neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Drept urmare, se va face aplicarea art. 181 alin. (3) şi art. 91 lit. c) C. pen., stabilindu-se în baza acestor texte, o sancţiune administrativă, inculpatului, constând în amendă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat C.N. împotriva deciziei penale nr. 75 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 95 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi 181 C. pen., achită pe inculpatul C.N. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., aplică inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 lit. c) C. pen., respectiv amenda de 100 RON.
Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 RON.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu la fond, în sumă de 30 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1947/2008. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1981/2008. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
