ICCJ. Decizia nr. 1915/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1915/2008
Dosar nr. 2974/1/2008
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 620 din 8 decembrie 2005, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpaţii N.V. şi N.C. în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., fapta din 8 august 2003, parte vătămată fiind G.I., la 7 ani închisoare, iar în baza art. 321 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpaţii urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă a condamnat pe inculpata N.D. în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare iar în baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 C. pen., la 2 ani închisoare, urmând ca în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3296 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Ploieşti, astfel că pedeapsa se va executa alături de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată, urmând ca în final să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, cu aplicare art. 71 şi 64 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi în temeiul art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea la tratament medical a făptuitorului N.S., atrăgându-se atenţia D.S.P. asupra dispoziţiilor art. 430 C. proc. pen.
S-a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile G.I. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata a sumei de 3000 lei despăgubiri civile către partea civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că, în seara zilei de 8 august 2003, în jurul orelor 21,00 – 21,30, partea vătămată G.I., însoţită de soţia sa G.E. precum şi de martorii P.M. şi C.A., au depăşit punctul C. şi se îndreptau spre strada Mărăşeşti spre sediul unei firme de geam termopan pentru a solicita ajutor calificat pentru remedierea unor deficienţe tehnice la sistemele de închidere a uşilor şi geamurilor benzinăriei SC B. SRL pe care tocmai o deschisese.
De fapt soţii G.I. şi G.E. se fereau să meargă singuri în acea zonă, fiind ameninţaţi în repetate rânduri anterior de către familia inculpaţilor.
Observând ocazional apropierea părţii vătămate în linie dreaptă dinspre punctul C., cei patru s-au decis imediat să atace în grup, pentru a nu pierde ocazia propice ce li se oferea chiar atunci pentru a răzbuna încarcerarea lui N.M.
Drept pentru care s-au deplasat şi ei către partea vătămată G.I., care a fost agresat mai întâi de către N.V. care l-a apucat pe acesta cu ambele mâini de pieptul cămăşii şi apoi de gât, smulgându-i părţii vătămate de la gât un lănţişor de aur de 18 K, în greutate de 41 grame, având un medalion masiv din aur şi porţelan.
Concomitent învinuitul N.S. l-a lovit pe partea vătămată în zona feţei cu un corp tăietor (cel mai probabil briceag), provocându-i o cicatrice la buza superioară precum şi o sângerare momentană, partea vătămată nemaiavând nicio posibilitate să reacţioneze la smulgerea lanţului, acesta prăbuşindu-se la pământ.
În continuare ceilalţi doi coinculpaţi, N.C. l-a zgâriat pe partea vătămată de mai multe ori pe ambele picioare provocându-i 6 excoriaţii iar N.D. l-a tras de păr şi l-a lovit cu piciorul în zona feţei, provocându-i o echimoză cu crustă hematică mandibular drept.
După aceasta toţi cei patru agresori au fugit imediat în direcţia locuinţei lui N.S., în fruntea acestora aflându-se N.V., care ţinea în mână lanţul de aur cu medalion sustras de la partea vătămată, iar învinuiţii N.S. şi N.D., conform planului dinainte stabilit, au anunţat organele de poliţie, sub pretextul mincinos că atât G.I. cât şi G.E. ar fi pătruns fără drept în locuinţa lor făcând scandal şi spărgându-le cu pietre geamurile casei.
O patrulă de poliţie formată din agent şef adjunct G.C.R. şi agent şef adjunct B.C.G., aflată întâmplător în apropiere, a ajuns în câteva momente la faţa locului, găsind pe partea vătămată şi pe soţia sa pe stradă în apropierea staţiei de taxi şi nicidecum la locuinţa inculpaţilor. Partea vătămată, care acuza o stare fizică generală alterată şi prezenta leziuni sângerânde, a refuzat să discute cu organele de poliţe, îndemnând patrula să se ducă după agresori, la locuinţa lui N.S., cu această ocazie constatându-se că nu au existat practic distrugeri pe proprietatea în cauză.
Constatând că până în acel moment planul lor pentru a-şi asigura scăparea în faţa legii, nu avusese succes, N.S. şi N.D. au chemat din nou altă patrulă de poliţie sub acelaşi pretext, de data aceasta după ce au spart ei înşişi câteva geamuri de la locuinţă, pentru a putea face astfel cât mai credibile afirmaţiile, sub pretextul că ar fi fost ei atacaţi de către partea vătămată şi soţia acestuia.
De bună credinţă cea de a doua patrulă a constatat existenţa unor distrugeri minore, dar soluţia pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în dosarul nr. 4031/P/2003, la reclamaţia lui N.D., a fost aceea de confirmare a propunerii de a nu se începe urmărirea penală faţă de G.I. şi G.E. pentru pretinsele fapte de violare de domiciliu şi distrugere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii N.V., N.C., N.D., făptuitorul N.S. şi partea civilă G.I. iar prin Decizia penală nr. 43/ A Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de aceştia, cu motivarea că hotărârea apelată este legală şi temeinică, iar probele administrate în cauză susţin vinovăţia inculpaţilor, prezenţa acestora la locul faptei şi săvârşirea infracţiunilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii N.C., N.V., N.D. şi făptuitorul N.S.
Inculpaţi N.C. şi N.V. au invocat prevederile art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., solicitând să se constate nelegala sesizare a instanţei raportat la modul cum s-a făcut urmărirea penală şi s-a respectat dreptul la apărare al inculpaţilor, iar prin al doilea motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., au solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pronunţa asupra probelor sumar administrate în faza cercetării judecătoreşti, a cererilor esenţiale pentru părţi, pentru a le garanta drepturile şi a stabili o corectă situaţie de fapt.
Inculpata N.D. a invocat aceleaşi cazuri de casare ca şi coinculpaţii N.C. şi N.V. iar făptuitorul N.S. a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât judecata apelului s-a făcut fără a fi citat şi curatorul acestuia.
Prin Decizia nr. 286 din 25 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.C., N.V., N.D. şi făptuitorul N.S. împotriva deciziei penale nr. 43/ A din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, cu motivarea că pentru primul caz de casare invocat s-au respectat în cauză toate garanţiile dreptului la apărare al celor doi recurenţi. Faţă de cel de-al doilea motiv de casare invocat Înalta Curte a constatat că, criticile inculpaţilor sunt generale şi evazive şi nu se referă concret la niciuna din situaţiile expuse în cazul de casare invocat.
Astfel, a considerat că instanţa de fond şi cea de apel au analizat probele administrate, au hotărât asupra cererilor formulate şi au efectuat o cercetare judecătorească completă, stabilind o corectă situaţie de fapt.
La data de 11 februarie 2008 numita G.M.C. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată sub nr. 1232/1/2008 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, împotriva deciziei nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi în motivarea acesteia contestatoarea a arătat că are calitatea de curator al numitului N.S., acesta fiind lipsit de discernământ ca urmare a unei debilităţi mintale accentuate, constatate pe baza unei expertize medico-legale ce s-a efectuat în dosarul nr. 1104/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Contestatoarea a precizat că nu a fost citată la niciunul dintre termenele de judecată, deşi instanţa era obligată să procedeze în acest mod, întrucât recurentul este o persoană fără discernământ şi era firesc să fie anunţată pentru a-l însoţi şi pentru a-i reprezenta interesele.
Prin Decizia nr. 1144 din 27 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1232/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu motivarea că numită G.M.C. nu are calitate procesuală de parte pentru a formula contestaţie în anulare, aşa cum impune dispoziţia art. 387 alin. (1) C. proc. pen., deoarece aceasta a avut calitatea de curator, instituită numai la instanţa de fond, pentru făptuitorul N.S., iar calitatea de curator cât şi cea de făptuitor nu se circumscriu accepţiunii de părţi aşa cum este reglementat în prevederile art. 23 – art. 24 C. proc. pen.
În concluzie, Înalta Curte a constatat că în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de lege şi anume aceea, dacă cererea de contestaţie a fost făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege, condiţie a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivului de contestaţie în anulare invocat şi a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea contestaţiei în anulare.
La data de 01 aprilie 2008 numita G.M.C. a formulat o nouă cerere de contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv nr. 286 din 25 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1766/57/2006, pentru aceleaşi motive, fiind aceeaşi cerere cu acelaşi conţinut.
Examinând actele de la dosar, Înalta Curte constată că prezenta cerere de contestaţie în anulare formulată de către contestatoarea G.M.C. a intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 1144 din 27 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1232/1/2008 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoare împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 286 din 25 ianuarie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1766/57/2006, această decizie fiind definitivă.
Astfel, în prezenta cerere există identitate de părţi, contestaţia fiind formulată de aceeaşi persoană şi având acelaşi obiect respectiv Decizia nr. 286 din 25 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1766/57/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În concluzie, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă întrucât aceasta a fost deja soluţionată prin Decizia penală nr. 1144 din 27 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar contestatoarea prin prezenta cerere repetă contestaţia în anulare deja soluţionată prin Decizia menţionată, astfel că există autoritate de lucru judecat.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1766/57/2006.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2008. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 1924/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
