ICCJ. Decizia nr. 1985/2008. Penal. Divulgarea secretului care periclitează securitatea statului (art. 169 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1985/2008
Dosar nr. 471/1/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 15 decembrie 2005, pronunţată de Curtea Militară de Apel s-a dispus condamnarea inculpatului I.C. locotenent colonel în rezervă după cum urmează.
- două pedepse a câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de sustragere sau distrugerea de înscrisuri prevăzute şi pedepsite de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.;
- două pedepse a câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere a unor documente ce constituie secrete de stat care periclitează siguranţa statului, prevăzută şi pedepsită de art. 169 alin. (2) C. pen..
- o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 2 ani pentru tentativă la infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului prevăzută de art. 20, raportat la art. 169 alin. (1) C. pen.
Conform art. 33, 34 şi 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare alături de care va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 2 ani.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata indicată în art. 71 C. pen.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, începând cu anul 1996, în exercitarea atribuţiilor aferente funcţiilor de conducere avute la Secţia Judeţeană Dâmboviţa a S.R.I. şi apoi la U.M. 0139 Bucureşti, inculpatul I.C. a sustras mai multe documente, unele clasificate „secret de stat" pe care le-a deţinut la domiciliu, punând astfel în pericol siguranţa statului.
Ulterior, după trecerea sa în rezervă, a încercat să pună la dispoziţia unui ziarist de la cotidianul „J.N." documente conţinând date şi informaţii cu caracter secret, în schimbul unor avantaje materiale, dar a fost surprins în flagrant în timp ce se deplasa la întâlnirea cu ziaristul respectiv.
Fiindu-i percheziţionată locuinţa, s-au găsit mai multe documente şi precum şi mai multe casete audio cu date şi informaţii secrete.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi de către inculpatul I.C.
În motivarea recursului, parchetul a criticat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a uneia dintre fapte, fără să pună în discuţie noua încadrare, iar cel de al doilea motiv de casare invocat îl reprezintă dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., noua calificare dată faptei fiind greşită.
Printre motivele de recurs invocate de inculpatul I.C. se regăsesc şi cele două ale parchetului, în plus recurentul inculpat a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinute în sarcina sa şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 169 alin. (2) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 169 alin. (4) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3252 din 22 mai 2006, a admis recursurile declarate de Curtea Militară de Apel şi de inculpatul I.C., a casat sentinţa penală pronunţată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea Militară de Apel, prin sentinţa nr. 7 din 20 decembrie 2007 urmare rejudecării cauzei, a dispus condamnarea inculpatului la.
- câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare şi distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen.;
- câte 5 ani închisoare pentru două infracţiuni de deţinere a semnăturii care periclitează siguranţa statului prevăzută de art. 169 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativa la infracţiunea de divulgarea secretului ce periclitează siguranţa statului prevăzută de art. 20 raportat la art. 169 alin. (4) cu referire la art. 169 alin. (1) C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) pe timp de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen, s-a dispus contopirea pedepsei în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa după materie şi după calitatea persoanei şi drept consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competentă Curtea de Apel Bucureşti. Dacă se va trece peste acest motiv să se caseze hotărârea şi să se trimită cauza spre rejudecare instanţei de fond pentru a administra probatorii (cele două expertize), caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În subsidiar, dacă se va reţine motivul, 4 din motivele scrise să se dispună achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 169 alin. (4) cu referire la alin. (1) şi ale art. 20 raportat la art. 169 alin. (4) C. pen., să se dispună achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. pen., iar într-un subsidiar îndepărtat să se constate că pedepsele sunt disproporţionate şi în cel mai rău caz se impunea aplicarea art. 181 C. pen., caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpat cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, numai cu privire la pedepsele aplicate inculpatului şi la modalitatea de executare a acestora.
Înalta Curte constată că încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpat de instanţa de apel este corectă.
De altfel, corect Curtea Militară de Apel a soluţionat prezenta cauză reţinând dispoziţiile art. 28 şi art. 40 lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât faptele au legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în calitatea sa de ofiţer S.R.I.
În concret inculpatul în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a încălcat norme care oferă relaţiilor sociale referitoare la siguranţa înscrisurilor sau documentelor aflate în păstrarea ori în deţinerea instituţiei unde lucra.
Cât priveşte proba cu expertiză, corect a fost apreciat de instanţă că nu este utilă atâta timp cât documentele prin ele însele au probat vinovăţia inculpatului.
Or, în cauză s-a probat şi demonstrat că inculpatul a sustras documente şi înscrisuri de la Secţia Judeţeană Dâmboviţa a S.R.I. şi de la U.M. 0139 Bucureşti, săvârşind două infracţiuni de sustragere de înscrisuri prevăzute de art. 242 alin. (1) şi (4) C. pen.
De asemenea, inculpatul a deţinut în afara îndatoririlor de serviciu avute, documente care sunt de natură să pună în pericol siguranţa statului ceea ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 169 alin. (2) C. pen.
De asemenea, inculpatul care avea atribuţii de conducere în S.R.I. a încercat să divulge unui jurnalist documente care constituie secrete de stat pe care le cunoştea în virtutea atribuţiilor de serviciu, faptă de natură să pună în pericol siguranţa statului şi care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 169 alin. (4) cu referire la art. 169 alin. (1) C. pen.
În concluzie, încadrarea juridică dată faptelor de instanţa de apel este corectă, însă cum s-a menţionat, recursul inculpatului este fondat sub aspectul individualizării pedepselor.
Astfel, în raport cu circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea sinceră, buna comportare în societate şi familie, necunoscut cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza prin aplicarea unor pedepse diminuate şi chiar fără executarea efectivă a pedepselor aplicate.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei nr. 7 din 20 decembrie 2007 a Curţii Militare de Apel, pe care o va casa numai cu privire la individualizarea pedepselor şi modalitatea de executare a acestora.
Având în vedere că sunt îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a pedepselor aplicate recurentului, pe termenul de încercare stabilit de art. 82 C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., referitor la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor.
În condiţiile art. 71 alin. (4) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 20 decembrie 2007 a Curţii Militare de Apel.
Casează sentinţa penală sus-menţionată numai cu privire la individualizarea pedepselor şi rejudecând:
Înlătura aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente după cum urmează:
- câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. (2 fapte):
- câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 169 alin. (2) C. pen. (2 fapte);
- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 169 alin. (4) cu referire la art. 169 alin. (1) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe timp de 2 ani.
Face aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi e) C. pen.
În baza art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. (2 fapte), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., condamnă pe inculpat la câte 2 luni închisoare
În baza art. 169 alin. (2) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., condamnă inculpatul la câte 2 ani închisoare.
În baza art. 20 raportat la art. 169 alin. (4) cu referire la art. 169 alin. (1) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) – c) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., condamnă inculpatul la 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul I.C. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor art. 83 C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1981/2008. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1987/2008. Penal → |
|---|
