ICCJ. Decizia nr. 2031/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2031/2008
Dosar nr.144/59/2008
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51/ PI din 6 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC I.T.C. SRL Timişoara împotriva rezoluţiei din 24 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 683/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, menţinută prin rezoluţia procurorului general al aceluiaşi parchet, din 22 februarie2008 dată în dosar nr. 203/11/2/2008.
Totodată, în temeiul art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea plângerii formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei nr. 7933/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionară la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva executorului judecătoresc M.D., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinându-se că executorul judecătoresc a dispus o executare abuzivă, trecând la evacuarea firmei la data de 16-18 decembrie 2002, în condiţiile în care nu exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă de suspendare a executării silite.
Prin rezoluţia din 24 ianuarie 2008, dată în dosarul nr. 683/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 228 alin. (61), art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut, în esenţă, că pentru aceleaşi motive a mai fost depusă anterior o plângere penală, care a făcut obiectul dosarului nr. 7933/P/2004 din 18 martie 2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc M.D., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatându-se că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta reclamată în sarcina executorului judecătoresc la data de 18 decembrie 2007.
Totodată, s-a constatat că raportat la faptul că în cauză a mai fost pronunţată o soluţie pentru aceleaşi fapte şi acelaşi făptuitor, ar fi fost aplicabile prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen. S-a mai reţinut că dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale prevalează în raport cu comiterea faptei reclamate.
Prin rezoluţia din 22 februarie 2008, dată în dosarul nr. 203/ll/2/2008 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva ambelor rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precum şi împotriva rezoluţiei nr. 7933/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara petiţionara a formulat plângere la instanţă, motivând că rezoluţia nr. 7933/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc M.D., nu i-a fost comunicată. A mai susţinut, referitor la împlinirea termenului de prescripţie al faptelor pretins săvârşite de executorul judecătoresc la data de 18 decembrie 2007, că în cauză nu operează prescripţia, întrucât infracţiunea este săvârşită în formă continuată, iar, pe de altă parte, a depus plângere la parchet la data de 13 decembrie 2007, înainte de împlinirea termenului de prescripţie.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei, reţinând, în esenţă, că, în mod corect, s-a constatat incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în raport de faptul că, din plângerea petiţionarei, rezultă că ultima acţiune a executorului judecătoresc datează din 18 decembrie 2002, iar dispoziţiile art. 122 alin. (2) C. proc. pen., prevăd că termenele de prescripţie a răspunderii penale se socotesc de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în cazul infracţiunilor continuate.
Împrejurarea că petiţionara a sesizat organele de urmărire penală, la data de 18 decembrie 2002 şi anterior, în dosarul nr. 7933/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara nu constituie cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, întrucât nu s-a efectuat nici un act procesual în sensul art. 123 C. pen., care presupune dobândirea calităţii de învinuit sau inculpat de către executorul judecătoresc.
În ce priveşte plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 7933/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a constatat că se impune verificarea procedurii reglementată de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., instanţa nefiind legal investită în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. Drept urmare, s-a dispus disjungerea plângerii petiţionarei împotriva acestei rezoluţii şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea acesteia.
Împotriva sentinţei petiţionara a declarat recurs, fără a-l motiva.
Recursul declarat de petiţionară este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus disjungerea plângerii formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei nr. 7933/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi respingerea plângerii împotriva rezoluţiei din 24 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 683/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză, în mod corect, s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta pretins săvârşită de executorul judecătoresc şi inexistenţa vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei.
Din economia textului art. 123 C. pen., rezultă că, pentru a fi incidenţă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, este necesar ca, în cauza respectivă, să se fi dobândit de către presupusul făptuitor calitatea de învinuit sau inculpat, adică să se fi început procesul penal, printr-o rezoluţie sau un proces-verbal de începere a urmăririi penale.
Or, în cauză, s-au efectuat urmare plângerii formulată de petiţionară, înainte de împlinirea termenului de prescripţie, doar acte premergătoare, care sunt situate procesual anterior începerii urmăririi penale şi, implicit, a procesului penal, potrivit art. 224 C. proc. pen.
Aşa fiind, în cauză nu se putea reţine incidenţa niciunui act procesual având drept efect întreruperea prescripţiei răspunderii penale.
Privitor la soluţia de disjungere a cauzei, dispusă prin aceeaşi sentinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că nu a fost legal investită, în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionară, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară SC I.T.C. SRL Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 51/PI din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2019/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2063/2008. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
