ICCJ. Decizia nr. 2075/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2075/2008

Dosar nr. 285/2/2008

Şedinţa publică din 9 iunie 2008

Examinând recursul de faţă constată:

Prin sentinţa penală nr. 44 din 22 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionara C.F. şi s-a dispus obligarea petiţionarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reţinut că, la data de 11 ianuarie 2008, s-a înregistrat sub nr. 285/2/2008 plângerea formulată, conform art. 1781 C. proc. pen., de petiţionara C.F. împotriva rezoluţiei nr. 846/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea plângerii petiţionara a susţinut că organul de urmărire penală nu a stabilit corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a solicitat în principal trimiterea cauzei la procuror şi, în subsidiar, reţinerea cauzei pentru judecare de către instanţă.

S-a mai reţinut că prin rezoluţia emisă la 7 noiembrie 2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 846/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public B.R.C. referitor la comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi faţă de G.V.A.E. şi C.P.L. referitor la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi art. 291 C. pen.

Instanţa a constatat că această rezoluţie a fost comunicată petiţionarei, la data de 10 noiembrie 2007, iar plângerea a fost formulată tardiv la instanţă la 10 ianuarie 2008, peste termenul cumulat de 40 zile prevăzut de art. 278 alin. (2) C. proc. pen.

Petiţionara a declarat recurs în motivarea căruia a susţinut că greşit i-a fost respinsă plângerea, ca tardivă, întrucât a formulat-o în termenul prevăzut de lege, care a început să curgă de la data când i s-a comunicat rezoluţia nr. 1987/11-2/2007 dispusă de procurorul general.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat.

În mod greşit prima instanţă a reţinut că plângerea formulată de petiţionara C.F. este tardivă fiind depusă peste „termenul cumulat de 40 zile prevăzut de art. 2781 alin. (2) C. proc. pen.", termen care a fost calculat de instanţă de la data de 10 noiembrie 2007, dată la care s-a comunicat petiţionarei rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror în dosarul nr. 847/P/2007.

Dispoziţiile legale ce reglementează procedura plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată nu prevăd că aceste acte pot fi atacate într-un termen cumulat de 40 zile, calculat de la comunicarea rezoluţiei sau ordonanţei procurorului.

Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., termenul de formulare a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este de 20 zile şi începe să curgă de la data comunicării rezoluţiei sau ordonanţei prin care procurorul ierarhic superior, menţionat în art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a respins plângerea formulată conform art. 275 – art. 278 împotriva acestor acte ale procurorului.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul de 20 zile curge de la data expirării termenului iniţial.

Este greşită interpretarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată pot fi atacate doar într-un termen de maximum 40 zile, care curge de la data comunicării acestor acte ale procurorului.

Pe de o parte, dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., devin incidente numai în situaţia în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează în termen de 20 zile plângerea cu care a fost investit în condiţiile art. 278 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

Pe de altă parte, termenul de 20 zile în care trebuie soluţionată plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen., este distinct de cel de 20 zile în care se poate formula plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.

Fiind termene distincte, fiecare dintre acestea trebuie calculat diferit, cu respectarea dispoziţiilor art. 186 C. proc. pen., referitoare la calcularea termenelor procedurale. Aşa fiind, la calcularea fiecăruia dintre aceste termene nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă şi nici ziua în care acesta se împlineşte, iar dacă ultima zi a vreunuia dintre ele cade într-o zi nelucrătoare, termenul va expira la sfârşitul primei zi lucrătoare care urmează.

În consecinţă este evident că dispoziţiile legale nu au în vedere cumulul a două termene de strict 20 de zile.

Este de reţinut şi faptul că termenul de 20 zile, în care procurorul ierarhic trebuie să soluţioneze plângerea, începe să curgă, în mod firesc, de la data înregistrării acesteia, care în situaţia transmiterii prin poştă, poate fi diferit de cel la care s-a formulat plângerea.

Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere faptul că pot fi situaţii în care plângerea a fost greşit îndreptată şi este trimisă ulterior procurorului ierarhic superior, conform art. 2781 alin. (13) C. proc. pen.

În mod evident şi în această situaţie termenul de 20 zile, pentru soluţionarea plângerii, curge de la înregistrarea acesteia spre competentă soluţionare şi nu de la data depunerii la un organ necompetent.

În concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 277, 278, 2781 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi interpretate decât în sensul că termenul de 20 zile, în care procurorul ierarhic superior soluţionează o plângere în condiţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen., începe să curgă în momentul primirii petiţiei.

Tot astfel, dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi interpretate decât în sensul că, în situaţia nerezolvării plângerii de către procurorul ierarhic superior în termenul legal, la expirarea acestuia începe să curgă un termen distinct de 20 zile, în care se poate face plângere la instanţă.

Se mai constată că, în speţă, instanţa a procedat la judecată fără a ataşa la dosar lucrarea nr. 1987/11/2/2007 soluţionată de procurorul general al Curţii de Apel Bucureşti prin rezoluţia din 18 decembrie 2007, care a fost comunicată petiţionarei la 20 decembrie 2007. Aşa fiind, este evident că nu s-a verificat la ce dată a fost primită plângerea formulată de petiţionară la procurorul general şi nici nu s-a putut stabili dacă acesta a soluţionat sau nu plângerea în termen, pentru a se verifica dacă dispoziţiile art. 2781 alin. (2) sunt incidente în cauză.

Faţă de toate considerentele expuse, Curtea va admite recursul declarat de petiţionară şi, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.

În rejudecare se va ataşa lucrarea nr. 1987/11/2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru a se stabili în funcţie de datele pe care le cuprinde, dacă dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., sunt sau nu incidente în cauză. în caz afirmativ urmează a se verifica dacă plângerea adresată instanţei a fost formulată în termenul legal, care va fi calculat în raport de data la care, în speţă, a expirat cel în care procurorul general trebuie să soluţioneze plângerea cu care a fost investit.

Dacă se va constata că plângerea a fost formulată în termen se va proceda la judecarea acesteia pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petiţionara C.F. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 22 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia all-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează hotărârea penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 9 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2075/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs