ICCJ. Decizia nr. 2110/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2110/2008
Dosar nr.217/2/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.S. împotriva rezoluţiei din data de 30 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a menţinut rezoluţia din data de 30 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 408/P/2007 şi a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petentul P.S. a solicitat efectuarea de cercetări fată de D.C.R., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, constând în aceea că, în urma încheierii mai multor contracte de asistenţă juridică pentru recuperarea unor credite de la mai mulţi debitori, intimatul după mai mult timp i-a restituit o parte din dosare, lăsate în nelucrare, astfel că petentul a fost prejudiciat, precum şi faptul că intimatul a refuzat să-i restituie bunuri de valoare, pe care i Ie-a încredinţat în scopul evaluării, în vederea încheierii unei tranzacţii ulterioare, bunuri în valoare de 37.360 euro.
Prin rezoluţia din 30 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 408/P/2007, s-a dispus în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale fată de avocatul D.C.R., faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 213 C. pen. şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât în cauză nu sunt indicii privind săvârşirea acestor infracţiuni de către intimatul avocat D.C.R.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele aspecte:
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), s-a argumentat că prin contractul de asistenţă juridică, guvernat de regulile contractului de mandat, avocatul îşi asumă, potrivit art. 138 din Statutul profesiei de avocat, 2004, obligaţii de diligentă, aspecte de altfel cunoscute de petent şi reglementate ca atare în convenţia din 17 septembrie 2004 (convenţie cadru) cât şi în contractele de asistenţă şi reprezentare.
S-a menţionat că obiectul convenţiei din 17 septembrie 2004 a fost predarea în asistenţă juridică şi nu realizarea unor activităţi fiduciare, prin încheierea unui contract de mandat fiduciar.
Potrivit art. 125 din Statutul profesiei de avocat contractul de asistenţă juridică se încheie în formă scrisă, condiţie ad probationem, iar potrivit art. 99 din acelaşi statut, pentru activităţi fiduciare trebuie încheiat un contract de asistenţă juridică special.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., deosebit de cele care rezultă din însuşi expunerea situaţiei de fapt şi de argument în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, s-a arătat că plângerea persoanei vătămate a fost tardivă, deoarece astfel cum a rezultat din propria sa declaraţie, din 27 iunie 2007, a fost formulată după aproximativ 6 luni de la data la care făptuitorul a refuzat restituirea bunurilor.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângere ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1863/11/2/2007 din 10 decembrie 2007.
Împotriva rezoluţiei procurorului, conform art. 2781 C. proc. pen., petentul a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22 noiembrie 2007 sub nr. 217/2/2008.
În motivarea acesteia, petentul a reiterat, în esenţă susţinerile, din plângerea penală iniţială şi precizările ulterioare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul avocat D.C.R., deoarece în cauză nu s-a conturat o inducere în eroare a persoanei vătămate, în sensul art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), iar petentul nu a învederat elemente de fapt care să poată fi asociate elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., în mod legal şi temeinic prin soluţia adoptată de parchet, s-a constatat neîndeplinirea condiţiei depunerii în termen a plângerii, şi, oricum, însuşi petentul a recunoscut remiterea voluntară a bunurilor către intimatul avocat D.C.R.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele din plângerea iniţială, conform concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat; lăsând la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor preceda.
Instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimat, în calitate de avocat al petentului P.S., nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate de către petent prin plângere, cu privire la infracţiunile prevăzută de art. 213 şi 215 C. pen., iar cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., în mod temeinic şi legal a fost constatată neîndeplinirea condiţiei depunerii în termen a plângerii, întrucât petentul, persoana vătămată cunoştea identitatea intimatului făptuitor, astfel cum a rezultat din scrisoarea nr. 824 din 13 noiembrie 2006 anterior acestei date, iar din declaraţia petentului P.S., dată la data de 27 iunie 2007, a rezultat că a solicitat restituirea bunurilor ultima oară cu aproximativ o jumătate de an în urmă.
Din probele administrate în cauză nu rezultă nici un indiciu în legătură cu o inducere în eroare a persoanei vătămate, activitatea desfăşurată de intimatul avocat, a avut la bază contractul de asistenţă juridică, guvernat de regulile contractului de mandat, potrivit căruia, avocatul îşi asumă, conform art. 138 din Statutul profesiei de avocat, 2004, obligaţii de diligentă, aspecte de altfel cunoscute de petent şi reglementate ca atare în convenţia din 17 septembrie 2004 (convenţie cadru) cât şi în contractele de asistenţă şi reprezentare.
De altfel, obiectul convenţiei din 17 septembrie 2004 a fost predarea în asistenţă juridică şi nu realizarea unor activităţi fiduciare, prin încheierea unui contract de mandat fiduciar.
Potrivit art. 125 din Statutul profesiei de avocat contractul de asistenţă juridică se încheie în formă scrisă, condiţie ad probationem, iar potrivit art. 99 din acelaşi statut, pentru activităţi fiduciare trebuie încheiat un contract de asistenţă juridică special, lucru ce nu a fost realizat.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.S., împotriva sentinţei penale nr. 42 din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Obligă recurentul petiţionar, la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2075/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2142/2008. Penal. Cerere de transfer de... → |
---|