ICCJ. Decizia nr. 2049/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2049/2008
Dosar nr. 6771/59/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor dosarului se reţine următoarele:
Tribunalul Bihor, prin sentinţa penală nr. 313 din 17 noiembrie 2003, a dispus achitarea inculpatului G.D. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut 24 ore, în data de 11 februarie 1999, şi arestat preventiv din data de 20 mai 2002 până la 17 noiembrie 2003.
S-a constatat că în cauză nu s-au formulat pretenţii civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a ţevii de cupru-corp delict.
În baza art. 192 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Fiind audiat inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că nu şi-a ucis soţia şi de altfel consideră că aceasta s-a sinucis iar în momentul în care a plecat pe traseul Paleu - Uliacul de Munte – Cetariu pentru a duce pâine magazinelor din aceste localităţi, soţia era încă în viaţă, iar despre moartea acesteia a aflat abia în momentul în care s-a întors la brutărie, când a găsit-o moartă în spatele brutăriei.
Astfel, în declaraţia pe care inculpatul a dat-o în faţa instanţei acesta a arătat cu lux de amânunte ce s-a întâmplat, respectiv ce a făcut în acea zi de 9 februarie 1999. Conform propriei declaraţii, în data de 9 februarie 1999, pe la orele 6,50 a.m., a ajuns la brutărie unde a desfăşurat activităţi obişnuite până, în jurul orei 8,00, când l-a ajutat pe şoferul L.I. să descarce maşina acestuia cu pâine, activitate pe care a desfăşurat-o până la aproximativ 8,30. În jurul aceleiaşi ore, a sosit la brutărie şi victima G.F., a pus-o la curent cu problemele brutăriei, după care a plecat acasă şi a mâncat. Ajungând acasă, a stat aproximativ 5-10 minute vrând să mănânce, dar mâncarea fiind rece „a ciugulit numai ceva", după care a ieşit în curte, a curăţat maşina şi s-a întors la brutărie. În momentul în care a ajuns la brutărie, a constatat că soţia sa nu era în brutărie, motiv pentru care a mers că o caute, găsind-o în mansarda brutăriei (din spusele inculpatului, aceasta se întâmpla în jurul orei 9,00), văzând-o în mansardă, i-a spus acesteia să coboare, victima nu a vrut, motiv pentru care inculpatul s-a urcat la rândul său în mansardă, susţinând că aceasta i-a spus nişte cuvinte care l-au şocat, respectiv „îmi pare rău că ţi-am distrus viaţa, dar măcar tu şi copii să fiţi bine", spunându-i totodată că vrea să se arunce de acolo şi să moară, dar inculpatul, insistând, a reuşit să coboare, după ce i-a spus că tranzacţia cu brutăria urma să se încheie în zilele următoare. După ce au coborât din mansardă, inculpatul s-a dus în magazinul brutăriei pentru ca, ajutat de brutarul L.L., să încarce cu pâine maşina Suzuki de culoare albă, maşină cu care urma să distribuie pâinea pe ruta Paleu - Uileacul de Munte - Cetariu, iar victima G.F. s-a dus să caute nişte acte, respectiv chitanţiere şi facturi necesare plecării în cursă. Aproximativ când inculpatul şi brutarul L.L. au terminatde încărcat maşina, puţin după ora 9,00, a venit după pâine numita B.F., a schimbat câteva cuvinte cu aceasta, după care, s-a urcat în maşină şi a plecat să distribuie pâine. Inculpatul a menţionat, de asemenea, că el distribuia pâinea doar de câteva zile, plecând de obicei cel târziu la ora 8,00 dar, în data de 9 februarie 1999, a plecat cu o oră mai târziu, respectiv puţin după ora 9,00, datorită stării proaste a drumului şi în ideea că până la acea oră s-ar fi pus criblură pe drum şi s-ar fi putut circula mai bine. Tot din declaraţia inculpatului rezultă că aceasta a plecat să distribuie pâinea, în jurul orei 9,00, şi datorită stării proaste a drumului, a circulat cu o viteză foarte mică, respectiv 20-30 km/oră, ajungând astfel să se întoarcă la brutărie pe la orele 11,30. Pe traseu inculpatul a arătat că s-a întâlnit, în jurul orelor 10,00, cu o cunoştinţă, respectiv cu martorul C.I., când s-a întors la brutărie în colţul străzii I.P.P. s-a întâlnit cu şoferul L.I. care venea şi el la brutărie. Inculpatul a intrat primul în brutărie, mergând şi parcând maşina în curte, iar şoferul a parcat maşina în faţa uşii de acces în magazinul brutăriei, sub copertină, cu spatele, deoarece urma să mai încarce pâine pentru a pleca din nou să o distribuie în oraş.
Pe lângă această declaraţie a inculpatului instanţa de fond a avut în vedere şi următoarele acte: procesul verbal de consemnare a denunţului oral, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşa fotografică, procesul-verbal de conducere în teren, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză, declaraţiile martorilor, audiaţi atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţă, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.
Acest probatoriu, în special declaraţia inculpatului a fost coroborată cu declaraţiile martorilor: B.F., B.R., H.M., L.L. Potrivit acestor probe, tribunalul, ca de fapt şi acuzarea, au ajuns a recunoaşte că, nu s-a putut stabili nici măcar ora aproximativă morţii victimei (fapt evidenţiat şi de actele medico-legale) ci doar, s-a aproximat că decesul ar fi survenit între orele 9,30 – 10,00 ale datei de 9 februarie 1999, la faţa locului nefiind chemat medicul legist.
Se mai reţine ca fiind certă, împrejurarea că în momentul în care a plecat să distribuie pâine, pe traseul Paleu - Uileacul de Munte – Cetariu, la data de 9 februarie 1999, victima era în viaţă.
Prin coroborarea tuturor acestor probe, instanţa de fond, a ajuns la soluţia de achitare, datorită dubiilor ce nu au putut a fi înlăturate şi deci a lipsei probelor în acuzare.
Sentinţa penală nr. 313 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor a fost apelată de Parchet şi într-un al 2-lea ciclu procesual (al acestuia) se ajunge a se pronunţa Decizia penală nr. 25/ A din 13 februarie 2008 de către Curtea de Apel Timişoara, instanţa la care a fost între timp strămutată, judecarea cauzei în faza apelului, potrivit încheierii nr. 2729 din 19 mai 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aceste împrejurări, Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de apel, prin Decizia penală nr. 25/A din 3 februarie 2008, rejudecând, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva sentinţei penale nr. 313 din 17 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bihor, ca nefondat.
Parchetul nemulţumit de această decizie, în termenul legal, a declarat recursul de faţă, reluând motivele din apel, respectiv a solicitat casarea deciziei atacate precum şi a sentinţei penale nr. 313 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor şi rejudecând, să fie condamnat inculpatul, pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, numai datorită unei grave erori în aprecierea probelor, instanţele au ajuns eronat la, achitarea inculpatului, pentru că se dovedeşte a fi vinovat, pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând hotărârile atacate, probatoriul cauzei şi actele medico-legale în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, reţine că:
În mod temeinic probatoriul cauzei a fost evaluat, de ambele instanţe şi, care corespunde realităţii faptul că declaraţia martorei D.H., singura probă a acuzării, nu se coroborează cu restul probatoriului în special fiind contradicţii între mărturiile acesteia cu cele ale martorei S.M.
De asemenea, se reţin contradicţii între declaraţiile acestei martore şi cu cele ale martorului S.S., ce în realitate, a ajuns la brutărie, cu mult după ora 12,15 când a început cercetarea la faţa locului.
Apoi, cei mai mulţi martori audiaţi în cauză, printre care şi fratele victimei S.V. (şi care era bun prieten cu sora sa), mărturisesc că, soţii G.D. şi F., se înţelegeau bine, admiţându-se că în orice cuplu, pot şi apar neînţelegeri fireşti vieţii. Aşa fiind, supoziţiile rechizitoriului cu privire la certurile şi relaţiile tensionate dintre inculpat şi soţia sa (victima) anterioare comiterii faptei, în mod justificat, au fost înlăturate, ca nedovedite.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., „probele nu au o valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate", Curtea reţine că, prin soluţiile date, ambele instanţe, au consfinţit principiul că „dubiul profită inculpatului" sau altfel spus operează „prezumţia de nevinovăţie", atâta timp cât nu a fost răsturnată.
Aceasta fiind situaţia de fapt, constatându-se lipsa probelor certe asupra vinovăţiei inculpatului, cu privire la comiterea faptei, dedusă judecăţii, hotărârile atacate urmează a fi menţinute, iar recursul parchetului va fi respins, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 25/ A din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat G.D.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2033/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2061/2008. Penal → |
|---|
