ICCJ. Decizia nr. 2029/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2029/2008
Dosar nr. 3191/111/2006
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa penală nr. 44 din 2 aprilie 2008, a respins plângerea formulată de petiţionarul T.M., împotriva rezoluţiei din 20 decembrie 2007, dată în dosar nr. 405/P/2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.A. şi S.A.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, T.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor procurori C.A., prim procuror şi S.A.D. procuror, ambii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), cu motivarea că au efectuat în mod greşit cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în dosarul 565/P/2006 al acestui parchet, deşi se impunea, ca denunţul său, prin care reclama neconcordanţa dintre declaraţia de avere depusă de G.L., şef administraţie la A.P.F. Dej, şi averea reală a acesteia.
Urmare actelor premergătoare efectuate, s-a reţinut că nu rezultă indicii din care să rezulte că s-a săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu .
Astfel, procurorul S.A.D., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), soluţie neatacată de petiţionar conform art. 2781 C. proc. pen., iar prim procurorul C.A.G. a comunicat soluţia de netrimitere în judecată.
Instanţa de fond, urmare controlului judiciar efectuat asupra temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei atacate, a constatat că soluţia de netrimitere în judecată este legală, neexistând elemente de natură a demonstra că s-a comis infracţiunea de neglijenţă în serviciu sesizate în plângere.
Nemulţumirile petiţionarului faţă de soluţia adoptată de magistratul procuror S.A.D. şi comunicată conform dispoziţiilor procesual penale de prim procurorul parchetului, C.A., nu pot conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), partea putând exercita împotriva acestora în termenul expres prevăzut de legea procesual penală plângere conform art. 2781 C. proc. pen., cale de care petiţionarul nu a uzat .
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat în termen legal recurs, cale de atac, ce urmează a fi respinsă ca nefondată.
Urmare controlului judiciar efectuat de prima instanţă în mod corect s-a menţinut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de cei doi magistraţi constatându-se existenţa cazurilor prevăzute de art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., ce împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Astfel, procurorul S.A.D., a acţionat în virtutea atribuţiilor de serviciu, în efectuarea actelor premergătoare pentru verificarea plângerii prin care se reclama săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. proc. pen., de către G.L.
Soluţia adoptată de neîncepere a urmăriri penale faţă de G.L., nu a fost atacată de petiţionar, fiind comunicată la 20 septembrie 2006 de prim procurorul unităţii C.A.
Cum în cauză, corect instanţa de fond a constatat temeinicia rezoluţiei atacată în raport de actele premergătoare efectuate, hotărârea este legală şi temeinică.
Întrucât la examinarea din oficiu nu se constată existenţa vreunui caz de casare care să justifice reformarea hotărârii, recursul petiţionarului va fi respins ca nefondat conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar T.M. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2021/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2033/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
---|