ICCJ. Decizia nr. 2069/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2069/2008
Dosar nr. 6771/59/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
În baza actelor dosarului se reţine următoarele:
Recurentul inculpat, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 23 mai 2008, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a 5 (cinci) infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi 2 infracţiuni de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, toate în concurs real prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen.
În sarcina acestuia s-au reţinut următoarele: în calitate de ofiţer de poliţie judiciară la Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei, având obligaţia se serviciu, de efectuare a actelor de urmărire penală în dosarele nr. 353/P/2004, nr. 691/P/2004, nr. 273/P/2005,nr. 55/P/2008, nr. 105/P/2008 şi nr. 97/P/2008 a pretins şi primit diferite sume de bani şi bunuri, de la rudele învinuiţilor din aceste dosare sau chiar de la aceştia, fie, pentru a-i favoriza în cercetările ce le efectua, fie, pentru a interveni pe lângă procurorii pe care îi cunoştea, să dea soluţii de neîncepere a urmăririi penale.
Odată sesizată instanţa cu acest rechizitoriu, s-a adus la îndeplinire şi obligaţia acesteia prevăzută de art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
În aceste condiţii, la 28 mai 2008 s-a luat în discuţie din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului în baza textului enunţat.
În urma verificării actelor dosarului, instanţa de fond, Curtea de Apel Cluj, prin încheierea din 28 mai 2008, a dispus, menţinerea arestării inculpatului, constatând-o a fi luată temeinic şi legal şi că în continuare, se impune privarea de libertate, motivele iniţiale persistând, aşa încât sunt îndeplinite cerinţele art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi ale art. 143 şi 148 lit. b) şi f) C. proc. pen.
Nemulţumit de această dispoziţie, inculpatul, în termenul legal, a declarat recursul de faţă,apreciind că, în continuare poate fi judecat fără privare de libertate, sau să i se aplice o altă măsură decât cea dispusă, nemaisubzistând motivele iniţiale.
Curtea, verificând actele dosarului, faza procesuală a acestuia (începutul cercetării judecătoreşti) precum şi motivul invocat prin recursul de faţă, apreciază că încheierea atacată, respectiv măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului, a fost luată judicios, fiind şi legală.
De fapt, inculpatul nu a putut explica în concret, că temeiurile de arestare nu mai subzistă deoarece nu aceasta e realitatea, ci pur şi simplu solicită ca privarea sa de libertate să fie înlocuită, faţă de situaţia de familie.
Aşa fiind, şi cum temeiurile ce au condus la luarea măsurii arestării, se menţin, că inculpatul prezintă pericol public concret, faţă de gravitatea faptelor comise dar şi în raport de persistenţa sa infracţională (de peste 4 ani), recursul declarat va fi respins, ca nefondat şi îndeplinite fiind cerinţele art. 148 lit. f) şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., încheierea atacată, va fi menţinută.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.N. împotriva încheierii din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 844/33/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2062/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2088/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
---|