ICCJ. Decizia nr. 2093/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2093/2008
Dosar nr. 672/44/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 45/ F din 24 martie 2008, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 101 din 13 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. 4127/44/2006, cerere formulată de revizuientul U.P.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin referatul din 20 aprilie 2007, cu nr. 395/III/6/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a înaintat instanţei cererea formulată de revizuientul U.P. privind sentinţa penală nr. 101 din 13 decembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că la pronunţarea sentinţei a cărei revizuire a solicitat s-a avut în vedere sentinţa civilă nr. 292 din 5 iulie 2005 a Tribunalului Galaţi, care conţine menţiuni greşite.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că prin Decizia penală nr. XVII/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţată în procedura reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 45/ F din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, revizuientul a declarat recurs, solicitând admiterea pentru a se da curs judecăţii, arătând că referatul Parchetului privind cererea de revizuire a fost făcut de către procurorul M.B., cea care a participat şi la judecarea dosarului său a cărui revizuire a solicitat, apreciind că aceasta trebuia să se abţină de la întocmirea referatului, considerând-o astfel, incompatibilă.
A mai susţinut faptul că a fost nemulţumit de soluţia prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, întrucât prin rezoluţia dispusă s-a infirmat doar parţial soluţia dispusă în ceea ce-i priveşte pe intimaţii M.D., B.I. şi C.R.S.
Totodată, a arătat că nici un procuror nu a luat legătura cu D.G.F.P. Galaţi pentru a efectua verificări, susţinând că administratorul judiciar SC M.R.L. IAŞI nu putea reprezenta statul şi nu putea executa creanţele bugetare.
Recursul este nefondat.
Analizând sentinţa atacată, Curtea constată că prin sentinţa nr. 101/ F din 13 decembrie 2006, a cărei revizuire s-a solicitat, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de SC P.F. SRL Galaţi, prin petent U.P., împotriva rezoluţiei nr. 69/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Prin Decizia penală nr. XVII din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă".
Aşa fiind, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Totodată, prin motivele invocate în recurs, revizuienta reiterează susţinerile prezentate în cererea iniţială, fără a aduce nici un element nou pe baza căruia să poată fi luată în discuţie nelegalitatea sau netemeinicia sentinţei recurate.
Ca atare, conform dispoziţiilor art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat, menţinându-se hotărârea atacată ca fiind legală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC P.F. SRL împotriva sentinţei penale nr. 45/ F din 24 martie 2008 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2088/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2094/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
---|