ICCJ. Decizia nr. 721/2008. Penal. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 721/2008
Dosar nr. 1/197/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 665 din 4 aprilie 2007, Judecătoria Braşov a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor:
V.l., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
F.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. şi prevăzută de art. 221 C. pen.;
D.E.Şt. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.;
R.O.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.
Totodată, inculpatul R.O.I. a fost condamnat, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani, în condiţiile art. 861 C. pen.
De asemenea, inculpatul D.E.Şt. a fost condamnat, la câte 3 ani închisoare, pentru art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., prevăzută de art. 25 raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.; la câte un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 291 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare în condiţiile art. 861 C. pen.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
Inculpatul D.E.Şt., avocat, l-a reprezentat în mai multe procese penale pe martorul A.A.D., despre care ştia că se ocupă cu traficul ilegal de autoturisme.
În vara anului 2000, acelaşi inculpat, dorind să-şi procure un autoturism, l-a contactat pe martorul sus-menţionat şi i-a spus că are nevoie de un autoturism nou, de fabricaţie germană şi la un preţ „bun".
Martorul A.A.D., ştiind că inculpatul F.F. are un autoturism de vânzare, i-a solicitat să-i comunice seriile autovehiculului, iar, apoi, împreună cu acesta, l-au verificat şi au constatat că nu este dat în urmărire prin INTERPOL.
Ulterior, inculpatul D.E.Şt., însoţit de martorul A.A.D. s-au deplasat în staţiunea B.F., unde, după verificarea autoturismului, acesta l-a cumpărat la o valoare mult mai mică decât preţul real al acestuia. Autoturismul, marca Wolkswagen Passat TDI, avea pansonată această serie, precum şi seria şi certificatul de înmatriculare, ambele emise de autorităţile slovace, figura în proprietatea societăţii R.S. S.R.O. Bratislava şi se afla în posesia inculpatului F.F., deoarece îi fusese lăsat drept garanţie pentru o sumă de bani anterior împrumutată, însă fără a exista şi un înscris doveditor în acest sens. în aceste condiţii, nu s-a putut întocmi un contract de vânzare-cumpărare pentru autoturism, acesta fiindu-i predat inculpatului doar prin înmânarea certificatului de înmatriculare şi a celor două chei.
Ulterior, s-a reţinut că, în vederea înmatriculării acestui autoturism, care fusese sustras din Bratislava în anul 2000, inculpatul D.E.Şt., împreună cu inculpaţii l.l., R.O.I., V.l. şi K.P., au iniţiat constituirea unei asociaţii, în scopul fraudării statului, prin eludarea plăţii taxelor vamale, instigând la fals şi uzând de acte false, cu ajutorul cărora s-a reuşit înmatricularea nelegală a acestuia.
Totodată, prin declaraţia falsă, făcută în faţa notarului, de către inculpatul D.E.Şt., în sensul că a cumpărat autoturismul de la inculpatul K.P., care fiind handicapat, a beneficiat de scutirea de taxe vamale, s-a reţinut că acesta a prejudiciat D.R.V. Timişoara cu suma de 133.896.136 lei.
De asemenea, în sarcina inculpatului D.E.Şt., s-a reţinut participaţia improprie la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., constând în aceea că l-a determinat cu intenţie pe tatăl său, D.EŞt., să vândă autoturismul, deşi ştia că acesta este înmatriculat ilegal şi va fi indisponibilizat în vederea confiscării, cauzând părţii vătămate S.l.G. un prejudiciu de 13 000 dolari S.U.A.
Împotriva sentinţei sus-menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, inculpaţii D.E.Şt., F.F. şi V.l., precum şi părţile civile D.R.V. Timişoara şi E.A. Orăştie.
Tribunalul Braşov, secţia penală, investită cu apelurile sus-arătate, în şedinţa publică din 12 noiembrie 2007, a pus în discuţie calificarea căii de atac, ca fiind recurs, şi nu apel, precum şi declinarea competenţei de soluţionare a căii de atac la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând modificările intervenite referitor la textul art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Legea nr. 79/2007, cu privire la competenţa după calitatea persoanei, în sensul că judecata inculpaţilor, care au săvârşit infracţiuni în calitate de avocaţi, în primă instanţă revine Curţii de Apel şi, că, pe cale de consecinţă, calea de atac este recursul la instanţa supremă.
Parchetul şi părţile au opinat că, în raport de calitatea de avocat a inculpatului D.E.Şt., şi de modificările intervenţie asupra textului art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Legea nr. 79/2007, competenţa de a judeca cauza în fond revine curţii de apel, iar calea de atac este recursul, de competenţa instanţei supreme.
Drept urmare, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 79/2007, Tribunalul Braşov, prin Decizia penală nr. 391/ A din 12 noiembrie 2007, a declinat competenţa de a soluţiona recursurile declarate în cauză de către parchet şi părţi, în favoarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În şedinţa publică de judecată, de la termenul din 28 februarie 2008, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor declarate.
În motivarea excepţiei, procurorul a arătat că sentinţa supusă controlului a fost pronunţată de către Judecătoria Braşov, iar nelegalitatea, constând în soluţionarea cauzei cu încălcarea legii referitor la competenţa după calitatea persoanei, după 2 zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 79/2007, trebuie îndreptată în calea de atac a apelului de către Tribunalul Braşov, instanţă competentă să se pronunţe asupra unui apel declarat împotriva unei hotărâri pronunţată de judecătorie în fond şi care urmează să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare la instanţa devenită competentă, urmare modificării sus-menţionate, Curtea de Apel Braşov.
Excepţia a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor, iar concluziile acestora au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 28 februarie 2008.
În urma examinării excepţiei invocate, în raport de lucrările dosarului, de argumentele reprezentantului parchetului şi de concluziile părţilor, Curtea constată că soluţia de declinare a competenţei de judecare a recursurilor sus-menţionate, dispusă prin Decizia nr. 139/ A din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Braşov, secţia penală, este nelegală pentru următoarele motive:
Referitor la calificarea căii de atac şi la competenţa de a soluţiona cauza, în raport de excepţia de necompetenţă invocată şi admisă, Tribunalul Braşov s-a rezumat să constate că Legea nr. 79/2007, care a modificat textul art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., nu cuprinde norme tranzitorii şi a aplicat principiul potrivit căruia normele de procedură penală sunt de imediată aplicare.
Or, Codul de procedură penală conţine anumite reglementări, în privinţa cărora nu este posibilă aplicarea acestui principiu.
Asemenea situaţii sunt cele cu caracter tranzitoriu, cum este cazul, în speţă, situaţie în care trebuie să se recurgă la Legea nr. 31/1968, care prevede norme de tranziţie pentru astfel de situaţii.
Astfel, referitor la situaţia în care între dispoziţiile de lege anterioară, privitoare la competenţa instanţelor penale şi dispoziţiile din legea nouă, există deosebiri, art. 3 din Legea nr. 31/1968 prevede expres că regulile de competenţă din noul C. proc. pen. (adică din noua lege procesual penală) se aplică şi cauzelor în care procesul penal a fost pornit înainte de intrarea în vigoare a acestui cod, afară de cazul când a intervenit o hotărâre în primă instanţă.
Or, cum în cauză la data intrării în vigoare a Legii nr. 79/2007 din 2 aprilie 2007, nu se pronunţase în cauză o hotărâre în primă instanţă, regulile de competenţă ce decurg din această lege nu se aplică, ci rămân valabile regulile de competenţă ale legii procesual penale anterioare, ceea ce înseamnă că Tribunalul Braşov trebuia să se considere competent să soluţioneze apelurile declarate.
Aşa fiind, urmează ca Înalta Curte să decline competenţa de soluţionare a apelurilor parchetului, inculpaţilor şi părţilor civile la Tribunalul Braşov, instanţă care a rămas competentă să soluţioneze aceste apeluri, potrivit normelor tranzitorii din Legea nr. 31/1968, mai sus-arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 42 C. proc. pen., declină competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi de inculpaţii D.E.Şt., R.O.l., F.F., V.l., precum şi de părţile civile D.R.V. Timişoara şi E.A. la Tribunalul Braşov.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 150 lei, pentru R.O.l., F.F. şi V.l. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 736/2008. Penal → |
|---|
