ICCJ. Decizia nr. 2147/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2147/2008
Dosar nr. 4028/105/2007
Şedinţa publică din 13 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 49 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul T.F., la 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) c) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a computat din pedeapsă arestul preventiv de la 25 iunie 2007 la zi.
În soluţionarea laturii civile a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile T.A.A., T.M.C. şi T.M.G. şi a fost obligat inculpatul la 6000 lei daune materiale, câte 2000 lei pentru fiecare şi la 30.000 lei daune morale, câte 10.000 lei pentru fiecare parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în noaptea de 8 mai 2007, în timp ce se afla la adresa din Ploieşti, str. Italiană unde locuia împreună cu victima T.C., în corpuri de casă diferite, inculpatul T.F., fratele victimei, i-a aplicat acesteia repetate lovituri cu pumnii şi obiecte contondente în zona capului, cauzându-i moartea.
Instanţa fondului a stabilit că victima a fost găsită decedată în camera sa într-un şifonier, în ziua de 9 mai 2007, în jurul orei 15,00, de către martorul C.F., coleg de muncă al victimei.
În stabilirea situaţiei de fapt, instanţa a analizat declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţiile inculpatului şi a făcut referire la procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul medico-legal întocmit în cauză, expertiza poligraf.
Prin Decizia penală nr. 61 din 14 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul inculpatului T.F., a desfiinţat în parte în latura penală sentinţa numai cu privire la pedeapsa principală pe care a redus-o la 15 ani închisoare şi a limitat pedeapsa complementară şi accesorie doar la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul T.F. şi părţile civile T.M.C., T.M.G. şi T.A.A.
Recursul părţii civile T.A.A. din 29 aprilie 2008, care a participat la dezbaterea apelului din 14 aprilie 2008 este tardiv întrucât este introdus cu depăşirea termenului imperativ de 10 zile, prevăzut de lege.
În recursul său inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu el este autorul omorului.
Părţile civile au invocat în recursurile lor cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi au cerut majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Recursurile inculpatului şi părţilor civile nu sunt fondate.
Instanţele de fond şi apel au reţinut o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză, analizând pe larg probele în baza cărora au stabilit că inculpatul este autorul omorului săvârşit asupra fratelui său.
În mod corect s-a dat relevanţa cuvenită declaraţiei martorului ocular C.F. care în seara zilei de 8 septembrie 2007, aflându-se în camera victimei împreună cu inculpatul, a perceput în mod nemijlocit faptul că inculpatul şi victima sub influenţa alcoolului au început să se certe, după care s-au lovit cu pumnii, ambii căzând la pământ. Apoi inculpatul i-a cerut martorului să părăsească acea cameră de unde a ieşit şi el după 20 de minute şi i-a spus martorului că a făcut-o „de comandă" pe victimă.
Or, în argou, în împrejurările date, acest lucru echivalează cu faptul că inculpatul a continuat să exercite agresiuni asupra fratelui său până l-a anihilat ceea ce s-a dovedit în cele din urmă a fi suprimarea vieţii victimei.
Aceste declaraţii ale martorului se coroborează cu cele ale inculpatului în care acesta recunoaşte că a lovit victima, dar şi cu ale celorlalţi martori audiaţi care au relatat că între inculpat şi victimă a existat o permanentă stare conflictuală, care, de multe ori, degenera în bătăi violente în care inculpatul excela.
Raportul medico-legal întocmit în cauză a relevat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat de sânge în căile respiratorii superioare şi inferioare, consecutivă unui traumatism cranio-cervico-facial.
Concluziile actului medico-legal se coroborează cu declaraţiile martorului prezent la faţa locului şi ale inculpatului din care rezultă că a lovit victima în zona capului provocându-i o hemoragie.
Prin urmare, legătura de cauzalitate între acţiunile inculpatului şi urmarea produsă este dovedită.
Inculpatul a încercat să spună că nu el este autorul omorului ci numitul A.A. care anterior a mai fost condamnat, ceea ce a făcut ca acesta din urmă să fie iniţial introdus în cercul de bănuiţi de către organele de urmărire penală. Din declaraţiile martorilor C.F. şi N.F. rezultă însă că la momentul consumării agresiunii inculpatului asupra victimei A.A. era plecat cu taxiul la Gara de Vest din Ploieşti.
Prin urmare, susţinerile inculpatului că nu el este autorul omorului sunt neadevărate, aspect relevat şi de testul poligraf, potrivit căruia acesta a avut un comportament simulat când a fost audiat cu privire la cauza morţii fratelui său.
În concluzie, susţinerile inculpatului că nu este autorul faptei sunt întemeiate. Nu există nici un alt motiv de casare care examinat din oficiu ar putea avea o situaţie mai favorabilă inculpatului, astfel că recursul lui va fi respins ca nefondat.
Nici recursurile părţilor civile care au solicitat aplicarea unei pedepse privative de libertate mai mare nu este întemeiat.
Instanţa de apel a motivat care au fost temeiurile care au determinat-o să reducă pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege.
S-a relevat că o condiţie favorizantă a morţii victimei prin asfixie cu aspiraţie sanguină o reprezenta starea de îmbibaţie alcoolică a acesteia.
Este adevărat că instanţa fondului a motivat în mod corect interzicerea dreptului de a alege, pedeapsă complementară şi accesorie, interdicţie ce a fost înlăturată de instanţa apelului într-un mod superficial.
În contextul penal al pedepselor aplicate şi a recursului părţilor civile care au criticat pedeapsa principală, Curtea apreciază că nu este cazul să caseze Decizia din apel numai pentru acest considerent.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca tardiv, recursul părţii civile T.A.A. şi, ca nefondate, pe cele ale inculpatului şi ale celorlalte părţi civile.
Fiecare recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul T.F. şi părţile civile T.M.C. şi T.M.G. împotriva deciziei penale nr. 61 din 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 25 mai 2007, la 13 iunie 2008.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă T.A.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2136/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2151/2008. Penal → |
|---|
