ICCJ. Decizia nr. 2177/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2177/2008

Dosar nr. 1651/57/2007

Şedinţa publică din 17 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 28 din 28 februarie 2008, Curtea de Apel Alba-Iulia, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC S. SA Copşa Mică, împotriva rezoluţiei din 24 octombrie 2007 dispusă în dosarul nr. 387/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, rezoluţie pe care a menţinut-o.

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că prin rezoluţia nr. 1242/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc T.V.P., apreciindu-se că faptele reclamate de SC S. SA Copşa Mică, respectiv săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 din acelaşi cod, nu întrunesc elementele constitutive ale acestora, la acele date societatea susţinând că T.V.P., în punerea în executare a dosarelor execuţionale nr. 211/2002 şi nr. 58/2003, a pătruns, fără drept, în curtea societăţii, a fost violent şi, ca atare, a săvârşit cele 3 (trei) fapte penale.

După respingerea, ca nefondată, a plângerii petentei (rezoluţia nr. 545/II-2/2006 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş), petenta adresându-se cu plângere instanţei, prin sentinţa penală nr. 255/2007 a Judecătoriei Mediaş, s-a admis plângerea şi s-a desfiinţat rezoluţia pe considerentul că procurorul nu s-a pronunţat asupra infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Ulterior, prin rezoluţia din 24 octombrie 2007 luată în dosarul nr. 387/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în contra executorului judecătoresc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., nefiind îndeplinite laturile constitutive ale acesteia.

Instanţa, verificând rezoluţia atacată, corect, a reţinut că actele premergătoare efectuate de procuror nu au reliefat, în sarcina executorului judecătoresc, comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., el, în realizarea atribuţiilor conferite de legea specială şi de Codul de procedură civilă, fiind însărcinat să pună în executare o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.

Împotriva sentinţei, petenta, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată pe considerentul că hotărârea nu a analizat rezoluţia sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi al infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că actele procurorului, respectiv rezoluţiile nr. 1242/P/2006, nr. 545/II-2/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, sub aspectele faptelor menţionate, au fost menţinute, sentinţa penală nr. 255/2007 a Judecătoriei Mediaş desfiinţând numai rezoluţia nr. 1242/P/2006 pentru omisiunea pronunţării asupra infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentul expus, recursul nefiind fondat, va fi respins.

În baza dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC S. SA împotriva sentinţei penale nr. 28 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2177/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs