ICCJ. Decizia nr. 2268/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTACURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 2268/2008
Dosar nr. 756/214/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la 22 ianuarie 2008 sub nr. 756/214/2007 (urmare sentinţei penale nr. 206 din 5 iulie 2007 prin care Judecătoria Costeşti a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei) petiţionarul M.M., a formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen. plângere împotriva rezoluţiei nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti şi rezoluţiei nr. 199/11/2/2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, privind neînceperea urmăririi penale a intimatului A.I., executor judecătoresc, sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În cuprinsul plângerii, petiţionarul a criticat soluţia de netrimitere în judecată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că intimatul A.I., executor judecătoresc, în cadrul Biroului Executor Judecătoresc V.I., cu sediul în raza Judecătoriei Costeşti, a refuzat continuarea executării silite a unui titlu executoriu (sentinţa civilă nr. 1531/2000 a Judecătoriei Costeşti, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2935/2000 a Tribunalului Argeş), pentru recuperarea unui drept de creanţă recunoscut de acest titlu în beneficiul petiţionarului.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 46/F din 30 aprilie 2008, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.M., împotriva rezoluţiei nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti şi, pe cale de consecinţă, a menţinut rezoluţia atacată, obligând totodată, petiţionarul la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a dispus ataşarea dosarului nr. 131/2000 de executare silită nr. 966/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti şi a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1531/2000 pronunţată de judecătoria Costeşti a fost obligat G.I., primarul comunei Săpata, să-l pună în posesie pe petiţionarul M.M. cu suprafaţa validată de 5,75 ha (1,76 ha + 3,99 ha), în caz contrar, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr.18/1991 republicată, fiind obligat pârâtul la plata daunelor cominatorii de 50.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la punerea efectivă în posesie a petiţionarului.
S-a mai reţinut că, la o dată ulterioară, la solicitarea petiţionarului-creditor M.M., executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu ce-l reprezintă sentinţa mai sus menţionată, iar la data de 24 mai 2001, prin încheierea nr. 1335, instanţa de executare a admis cererea şi a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 1531/2000, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2935 din 22 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Argeş. în baza acestei încheieri, executorul judecătoresc a demarat executarea silită întocmind totodată, mai multe procese-verbale de executare silită, ce vizau pe debitorul G.I., care nu a asigurat executarea obligaţiei de punere în posesie a petiţionarului cu suprafaţa ce rezulta din titlu executoriu.
În cadrul contestaţiei la executare împotriva executării silite a titlului executoriu, prin sentinţa civilă nr. 1198 din 14 februarie 2002 a Judecătoriei Costeşti, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1005 din 13 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a admis în parte contestaţia şi s-au anulat formele de executare întocmite de intimat cu privire la acordarea daunelor cominatorii către M.M., cu motivarea că în speţă nu există un titlu executoriu pentru acordarea de despăgubiri în favoarea petiţionarului şi în temeiul căruia să se pornească executarea silită, procedura care s-a considerat nelegală, întrucât s-a apreciat că daunele cominatorii au numai caracter de amendă civilă şi ea se cuvine statului şi nu petiţionarului, persoană fizică.
S-a mai reţinut că între părţi cu existat mai multe litigii civile, prilej cu care acest aspect s-a analizat, apreciindu-se, în esenţă că, daunele cominatorii, ca mijloc de constrângere la executarea obligaţiei, au un caracter de pedeapsă, iar nu unul reparatoriu şi ele se fac venit la bugetul de stat şi nu devin elemente active în patrimoniul creditorului, respectiv al petiţionarului.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi actele premergătoare efectuate în cauză, a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi că astfel nu se impune tragerea la răspundere penală a făptuitorului, întrucât executorul judecătoresc A.I. nu a făcut altceva decât să se conformeze unui titlu executoriu investit cu formulă executorie, procedând la urmărirea silită în baza unei cereri de încuviinţare a executării silite formulată cu respectarea dispoziţiilor pertinente ale art. 373 C. proc. civ. şi care a fost admisă de instanţă, exprimându-şi rezerve faţă de modalitatea punerii în executare a titlului, prin executor judecătoresc, cât şi al investirii lui cu formulă executorie, dar reţinând totodată că, pentru plata daunelor cominatorii a fost tranşat definitiv şi irevocabil litigiul (în sensul că acestea nu se cuvin petiţionarului).
Împotriva sentinţei nr. 46/F din 30 aprilie 2008, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, petiţionarul, în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând trimiterea cauzei spre competentă cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, intimatul având calitate de executor judecătoresc.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 756/214/2007, iar la termenul fixat recurentul petiţionar deşi legal citat nu s-a prezentat, dar a depus la dosar, prin registratură, note de concluzii scrise însoţite de înscrisuri doveditoare.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., ÎnaltaCurte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionar, apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul A.I., executor judecătoresc, pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionarul M.M. au mai făcut obiectul cercetărilor în dosarul penal al aceleiaşi unităţi de parchet cu numărul 966/P/2005 din 20 iulie 2006, în cauză dându-se aceeaşi soluţie de neînceperea a urmăririi penale împotriva aceluiaşi intimat (fila 12 dosar parchet), astfel cum rezultă din rezoluţia nr. 854/P/2006.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului petiţionar că, dată fiind calitatea de executor judecătoresc a intimatului A.I., cercetările se impuneau a fi efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte, constatând că prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007 publicată în M.Of. nr. 225 din 2 aprilie 2007, a fost completat cuprinsul art. 281 C. proc. pen., în sensul că infracţiunile săvârşite de executorii judecătoreşti se judecă în primă instanţă de curţile de apel, apreciază că, în mod corect, Judecătoria Costeşi şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petiţionarul M.M. în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând, în mod justificat, că această modificare a intrat în vigoare, potrivit art. 78 din Constituţie, la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, în speţă, la 5 aprilie 2007, deci la o dată ulterioară celei în care s-a dat rezoluţia atacată (19 martie 2007).
Prin urmare, Înalta Curte constată că, faţă de momentul depunerii plângerii iniţiale precum şi perioada în care s-au efectuat cercetările, corect s-a apreciat de către Judecătoria Costeşti, prin sentinţa penală nr. 206 din 5 iulie 2007, că actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 854/P/2006 au fost îndeplinite de organul competent, respectiv de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, conform normelor legale în vigoare, astfel încât nu poate fi primită solicitarea recurentului petiţionar de trimitere a cauzei în vederea efectuării actelor premergătoare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
De altfel, se mai constată că prin rezoluţia nr. 199/11/2/2007 din 19 aprilie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a confirmat rezoluţia dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, respingând, în baza art. 278 C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar şi reţinând, totodată că, din verificarea materialului probator a rezultat că petiţionarul a mai formulat o plângere anterioară, sesizând aceeaşi faptă, plângere ce a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată prin rezoluţia nr. 966/P/2005 din 20 iulie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionar, reţinând justificat că, intimatul executor judecătoresc şi-a îndeplinit cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuţiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a titlului executoriu deţinut de petiţionar.
Aşadar, cele susţinute de recurentul petiţionar, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, atunci când şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, rămân doar simple afirmaţii fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimatul A.I., executor judecătoresc ar fi acţionat cu rea-credinţă sau în mod defectuos, atunci când procedând la punerea în executare silită a titlului executoriu, a întrerupt executarea împotriva debitorului G.I. în ce priveşte cheltuielile de executare, soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) fiind pe deplin justificată, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen. , va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 46/F din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 46/F din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2261/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2272/2008. Penal → |
|---|
