ICCJ. Decizia nr. 2239/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.2239/2008
Dosar nr. 2173/89/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 493 din 17 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a admis sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul tribunalului privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 487/2006 a Tribunalului Vaslui inculpatului T.E.G.
În baza art. 84/4 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării, urmând ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa în regim de detenţie.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr. 487/2006 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 86/1 C. pen. În baza art. 86/3 C. pen. a fost obligat condamnatul să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui la datele fixate de acesta, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu şi orice alte informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. I s-a atras atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 C. pen. privind revocarea suspendării.
În luna mai condamnatul a fost înştiinţat în două rânduri să se prezinte la Serviciul de probaţiune, însă nu s-a prezentat. Consilierul de probaţiune a luat legătura cu poliţia de la domiciliul condamnatului, a fost înştiinţată familia şi, ulterior, s-a comunicat instanţei că a plecat în Spania.
S-a apreciat că în Spania condamnatul nu are domiciliu stabil, pretinde că lucrează ocazional, astfel că este evident că a încălcat cu rea-credinţă măsurile de supraveghere, ceea ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. 86/4 de revocare a suspendării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul T.E.G., care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei admiteri a sesizării, solicitând înlăturarea dispoziţiilor de revocare a suspendării întrucât nu a fost de rea-credinţă.
Prin Decizia penală nr. 22 din 12 februarie 2008, Curtea de Apel laşi a admis apelul condamnatului, a desfiinţat în întregime sentinţa şi, rejudecând, a respins sesizarea formulată de Biroul Executări Penale privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei aplicate acestuia prin sentinţa penală nr. 487/2006 a Tribunalului Vaslui.
Instanţa de apel a reţinut că nu s-a dovedit reaua-credinţă a condamnatului în neîndeplinirea obligaţiilor impuse prin hotărârea de condamnare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi care a solicitat casarea deciziei şi menţinerea sentinţei, respectiv a soluţiei de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată în baza sentinţei penale nr. 487/2006.
Se motivează că soluţia din apel este netemeinică, întrucât condamnatul a avut cunoştinţă de obligaţiile din hotărârea de condamnare, pe care Ie-a ignorat cu rea-credinţă.
Înalta Curte, analizând recursul declarat de parchet, apreciază că acesta este nefondat.
În primul rând, se constată că parchetul nu a invocat nici unul dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 385/9 C. proc. pen., iar critica formulată se referă la greşita apreciere a instanţei privind reaua sau buna credinţă a condamnatului.
Această critică nu se poate încadra în nici unul din cazurile de casare în baza cărora se poate reforma o hotărâre în recurs, cale de atac ce devoluează, în principal, in drept şi nu în fapt.
Pe de altă parte, admiţând, deşi discutabil, incidenţa vreunuia din cazurile de casare, Înalta Curte apreciază că soluţia este legală şi temeinică.
Condamnatul a făcut dovada cu acte că are loc de muncă şi domiciliul stabil în străinătate, fiind luat în evidenţa organelor de poliţie din localitatea în care şi-a stabilit domiciliu.
Plecarea sa în străinătate, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, nu echivalează automat cu sustragerea condamnatului de la obligaţiile impuse, câtă vreme acesta avea dreptul la liberă circulaţie, a dorit să meargă în străinătate pentru a lucra şi a-şi asigura un venit, dovedind că este în evidenta şi a administraţiei forţelor de muncă de la locul unde şi-a stabilit domiciliul.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de parchet, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat reprezentarea intimatului la termenele când acesta nu a avut apărător ales, conform delegaţiei aflate la fila 17 dosar, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi împotriva deciziei penale nr. 22 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, privind pe intimatul condamnat T.E.G.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 40 lei, pentru intimatul condamnat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1287/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2435/2008. Penal → |
|---|
