ICCJ. Decizia nr. 2276/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.2276/2008
Dosar nr. 24882/3/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 528 din 12 aprilie 2007,Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, privind schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul N.L.D. ca neîntemeiată.
1. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul N.L.D. (în prezent deţinut la Penitenciarul Jilava) la 9 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a comutat prevenţia aceluiaşi inculpat de la 16 mai 2006 până la 12 aprilie 2007.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
2. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul E.M.A. (în prezent deţinut la Penitenciarul Jilava) la 9 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat prevenţia inculpatului de la 16 mai 2006 până la 12 aprilie 2007,iar în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
3. În baza art. 26 rap. la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.C.C. la 7 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.C.C. prin sentinţa penală nr. 626 din 4 martie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi a dispus executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca acesta să execute 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat prevenţia inculpatului de la 16 mai 2006 până la 12 aprilie 2007. A scăzut din durata pedepsei perioada executată de la 17 ianuarie 2003 până la 6 martie 2003.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a dispus restituirea către inculpatul N.L.D. a următoarelor bunuri: o geantă din piele de culoare neagră şi un telefon mobil marca Nokia 6100 - Seria IMEI -350991/ 20/538320/7, cu cartela - seria 409047256508 (ridicate şi indisponibilizate conform procesului - verbal încheiat la 16 mai 2006, fila 7 d.u.p.), precum şi un baston telescopic din metal de tip castet şi un spray lacrimogen inscripţionat „Pfefer ko" ridicate şi indisponibilizate conform aceluiaşi proces - verbal şi depuse la Secţia 10 Poliţie, conform dovezii seria Ab nr.001 0153 din 6 iunie 2006 fila 246 d.u.p.).
A dispus restituirea către inculpatul E.M.A. a următoarelor bunuri. Un telefon mobil marca Simens A52 seria IMEI 35239600/67444215, cu cartela - seria 6032/9132/9686 (ridicat şi indisponibilizat conform procesului - verbal încheiat la 16 mai 2005 fila 7 d.u.p.), precum şi obiectele şi înscrisurile ridicate şi indisponibilizate în urma percheziţiei domiciliare efectuate în locuinţa inculpatului situată în Bucureşti, încheiat la 19 mai 2006, fila 217 d.u.p.).
A dispus restituirea către inculpatul A.C.C. a următoarelor bunuri: un telefon marca Nokia 6310 seria 351487/20/818152/3, cu cartela seria 0311/2072/1493/1 (ridicat şi indisponibilizat conform procesului - verbal încheiat la 15 mai 2006, fila 7 d.u.p.), un patent cu mânere din plastic, un cuţit tip briceag cu mâner din lemn şi un cuţit tip bisturiu nichelat (ridicate şi indisponibilizate conform dovezii seria AB nr. 0010154 din 6 iunie 2006, fila 245 d.u.p.), bunurile şi înscrisurile ridicate şi indisponibilizate în urma percheziţiei domiciliare efectuate în locuinţa inculpatului, situată în Bucureşti, (menţionate în procesul verbal încheiat la 19 mai 2006, fila 230 d.u.p.), precum şi bunurile ridicate şi indisponibilizate în urma percheziţiei efectuate asupra autoturismului VW Passat (menţionate în procesul - verbal) încheiat la 16 mai 2006, fila 11 d.u.p.), mai puţin scurta din piele de culoare neagră, cu nasturi.
A luat act că partea vătămată R.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre. Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 2834, emis la data de 11 iulie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor N.L.D. pentru săvârşirea infracţiunii de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2) 1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), E.M.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (2) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. şi A.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.26 rap. la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În actul de sesizare, s-a reţinut că la data de 16 mai 2006 inculpaţii N.L.D. şi E.M.A., cu ajutorul inculpatului A.C.C., au deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată R.A. de o poşetă în care se afla suma de 20.000 lei şi bunuri personale. în dovedirea vinovăţiei inculpaţilor s-a reţinut ca având relevanţă următoarele mijloace de probă: procesul - verbal de constatare; procesul - verbal de cercetare la faţa locului; planşe fotografice; plângerea şi declaraţiile părţii vătămate R.A., acte medicale, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice; declaraţiile inculpaţilor şi declaraţiile martorilor V.S. şi C.D.C.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiată partea vătămată R.A. care şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precum şi martorii C.D.C. şi V.S. care, de asemenea, şi-au menţinut declaraţiile date anterior şi care au precizat că inculpatul N.L. a fost cel care a lovit-o cu pumnul în faţă pe partea vătămată, iar nu inculpatul E.M. cum, din eroare, au arătat în cursul anchetei, eroare datorată confuziei cu privire la numele acestor doi inculpaţi. Au mai fost audiaţi martorii A.S. şi S.G.P. şi s-a administrat proba cu acte, iar inculpaţii, fiind audiaţi, nu au recunoscut săvârşirea faptei.
Examinând şi coroborând materialul probator administrat atât în faza de cercetare penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, prima instanţă a reţinut că la data de 16 mai 2006, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpatul E.M.A., în timp ce se afla în sector 3, a lovit-o pe partea vătămată R.A. cu pumnul în faţă şi a deposedat-o de o geantă (în care se afla suma de 20.000 lei şi alte bunuri personale) pe care a dat-o inculpatului N.L.D., după care cei doi inculpaţi s-au deplasat în fugă şi s-au urcat într-un autoturism marca VW Passat de culoare argintie (poziţionat la o distanţă de aproximativ 30 de metri de locul în care partea vătămată a fost deposedată de bunuri ), care avea scoasă plăcuţa din spate cu numărul de înmatriculare), la volanul căreia se afla inculpatul A.C.L. Autoturismul a fost blocat de autoturismul condus de martorul C.D.C., în care se afla şi martorul V.S., înainte ca inculpaţii să părăsească zona, cei doi martori împreună cu lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului, i-au imobilizat astfel pe inculpaţi, aceştia fiind reţinuţi şi conduşi la sediul organelor de poliţie.
Partea vătămată, urmare violenţelor exercitate asupra sa, a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite părţii vătămate care nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Susţinerile inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptelor au fost apreciate de prima instanţă ca nesincere şi au fost înlăturate, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză din care a rezultat cu certitudine vinovăţia acestora.
S-a mai relevat că, partea vătămată a arătat constant că, în împrejurările reţinute mai sus, a fost lovită şi deposedată de geantă de unul dintre inculpaţii E.M. şi N.L. (neputând preciza care dintre cei doi a fost agresorul, întrucât a fost lovită din spate), după care cei doi au fugit de la faţa locului, spre un autoturism aflat în apropiere, obiectul sustras fiind în posesia inculpatului N.L. Partea vătămată a mai arătat că cei doi inculpaţi vroiau să fugă de la faţa locului cu acel autoturism, care era condus de inculpatul A.C., dar nu au reuşit, întrucât au intervenit nişte trecători şi lucrători de poliţie care i-au imobilizat.
S-a constatat că declaraţiile părţii vătămate s-au coroborat cu procesul-verbal de constatare încheiat la data de 16 mai 2006 de organele de poliţie şi cu declaraţiile martorilor oculari C.D.C. şi V.S. care au arătat că l-au observat pe inculpatul E.M. lovind-o cu pumnul în faţă pe partea vătămată şi smulgându-i geanta de pe umăr, după care acesta a fugit şi s-a intersectat cu inculpatul N.L. căruia i-a pasat obiectul sustras, apoi amândoi au fugit şi s-au urcat într-un autoturism VW Passat condus de inculpatul A.C. De asemenea, s-a mai reţinut că martorii au blocat autoturismul VW Passat, după care împreună cu lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului, i-au imobilizat pe inculpaţi.
S-a mai constatat că probele la care s-a făcut referire mai sus s-au coroborat şi cu declaraţia inculpatului E.M. care a arătat că au acţionat cu toţii, în baza unei înţelegeri prealabile, împărţindu-şi rolurile în vederea finalizării cu succes a planului.
S-a mai reţinut că au fost relevante în ce priveşte vinovăţia inculpaţilor atât imaginile preluate de camera video instalată la intrarea în bancă cât şi listingul convorbirilor telefonice din care a rezultat că la ora 14.02:43 de pe telefonul cu numărul ridicat de la inculpatul N.L. a fost apelat numărul al telefonului ridicat de la inculpatul A.C., acesta după primirea telefonului mutând autoturismul VW Passat pe care-l conducea (fără numărul de înmatriculare din spate cu toate că atunci când a împrumutat autoturismul de la martorul B.C., erau montate ambele numere de înmatriculare, martorul menţionat confirmând acest fapt) din spatele unităţii bancare BRD pentru a fi mai uşoară fuga de la faţa locului.
Prima instanţă, în acelaşi context a reţinut ca relevant şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 256821 din 22 februarie 2007 (fila 144 dos. fond) din care a rezultat că pentru răspunsul "Nu" dat de inculpatul N.L. la întrebările " tu ai furat geanta lui R.A. în data de 16 mai 2006 şi" tu ai tâlhărit-o pe R.A. în data de 16 mai 2006", s-au evidenţiat modificări semnificative care au fost interpretate ca indicii ale comportamentului simulat.
S-a apreciat că fapta săvârşită de inculpaţi, astfel cum a fost anterior relevată, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în cazul inculpaţilor E.M. şi N.L. şi de complicitate la tâlhărie prev.de art. 26 rap. la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2) 1 lit. a) C. pen., pentru care aceştia au fost condamnaţi.
S-a constatat că din fişa de cazier a rezultat că prin sentinţa penală nr. 2514 din 7 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul N.L. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, din contopirea pedepselor aplicate pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente de furt calificat prin sentinţele penale nr. 1417 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nr. 1773 din 24 noiembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, nr. 1516 din 10 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, nr. 1381 din 20 noiembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, nr. 6547 din 19 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti nr. 1202 din 23 august 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti,
Din pedeapsa rezultantă menţionată, inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 9 noiembrie 2004 prin sentinţa penală nr. 2919/2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, având un rest rămas neexecutat de 95 zile.
S-a stabilit, în raport cu această condamnare, că inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postexecutorie, tribunalul reţinând aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prima instanţă, în contextul mai sus-arătat, a apreciat ca neîntemeiată cererea formulată de Ministerul Public, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, privind schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul N.L., respingând-o ca atare .
S-a mai constatat, din fişa de cazier că, prin sentinţa penală nr. 626 din 4 martie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2281 din 23 octombrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul A.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Tribunalul Bucureşti, secţia I penală,, a făcut aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în raport cu această condamnare, întrucât inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei, precum şi persoana inculpaţilor reţinând în cazul inculpaţilor N.L. şi A.C. atitudinea nesinceră pe parcursul procesului penal, iar în cazul inculpatului E.M. atitudinea oscilantă, finalizată prin nerecunoaşterea săvârşirii faptei, reţinând totodată împrejurarea că inculpaţii erau cunoscuţi cu antecedente penale manifestând perseverenţă infracţională.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în raport de declaraţia martorei A.S., a reţinut împrejurarea ca inculpatul E.M.A. a avut un comportament corect în societate, iar faţă de înscrisurile depuse la dosar şi de declaraţia martorului S.G.P., a constatat că inculpatul A.C. a fost angajat în muncă, având, de asemenea, o conduită corespunzătoare în societate stabilind pentru inculpaţii E.M. şi N.L. pedepse cu închisoarea în cuantum de 9 ani, iar pentru inculpatul A.C. pedeapsa închisorii în cuantum de 7 ani, apreciind că aceste pedepse sunt de natură a asigura atingerea scopului preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Referitor la inculpatul A.C., Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, constatând că acesta a comis fapta dedusă judecăţii în cursul termenului de încercare, stabilit prin sentinţa penală nr. 626/2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin aceasta hotărâre şi a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa închisorii aplicată în prezenta cauză, iar în baza art. 71 C. pen., Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), prim instanţă a computat prevenţia inculpaţilor, scăzând din durata pedepsei aplicată inculpatului A.C. şi perioada executată de la 17 ianuarie 2003 până la 6 martie 2003.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală,a luat act că partea vătămată R.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii N.L.D.,E.M.A. şi A.C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apărătorul ales al apelantului inculpat E.M.A. a susţinut că singurul motiv al apelului vizează redozarea pedepsei şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen., având în vedere memoriul depus de către inculpat la filele 15-17, prin care acesta a învederat instanţei adevărul cu privire la fapta săvârşită la data de 16 mai 2006, respectiv faptul că acesta a recunoscut săvârşirea acestei fapte, arătând că între inculpaţi a existat o înţelegere prealabilă. De asemenea, a arătat că iniţial inculpatul a spus adevărul cu privire la această faptă, având o atitudine sinceră şi cooperantă de la început, însă ulterior nu şi-a mai menţinut aceste declaraţii şi a avut această atitudine oscilantă datorită permanentelor ameninţări venite din partea celorlalţi inculpaţi, inclusiv a celui neprins, N.D., întrucât aceştia erau cu toţii recidivişti şi aveau interesul să nu se afle adevărul despre această faptă. A solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi, pe fond, reindividualizarea pedepsei, precum şi aplicarea art. 74-76 lit. c) C. pen., având în vedere faptul că inculpatul nu este recidivist, este căsătorit, provine dintr-o familie organizată şi are probleme de sănătate. A mai arătat că inculpatul se consideră vinovat şi a apreciat că o pedeapsă de 6-7 ani este suficientă pentru reeducare.
Apărătorul ales al apelantului inculpat N.L.D. a arătat ca instanţa de fond nu a ţinut cont de declaraţiile martorilor şi a individualizat greşit pedeapsa . A mai arătat că inculpatul se consideră vinovat, însă nu a existat o înţelegere prealabilă între inculpaţi, iar apelantul inculpat nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate.
Apărătorul ales al apelantului inculpat A.C.C. a arătat că, încă de la primele declaraţii , acesta a avut o atitudine procesuală constantă. Aşa cum s-au derulat evenimentele, participaţia sa a constat doar în faptul că s-a aflat la volanul maşinii în care inculpaţii au fost depistaţi şi că între inculpaţi nu a existat o înţelegere prealabilă. A susţinut că inculpatul se consideră nevinovat şi a solicitat admiterea apelului, în temeiul art. 379 lit. 2 pct. 1 C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pen., întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume intenţia.
A mai arătat că s-a făcut referire în mod constant la faptul că celălalt inculpat E.M. ar fi declarat că inculpatul A.C. ar fi ştiut de fapta care urma să se săvârşească, însă inculpatul E.M. ar fi trebuit să aibă o atitudine constantă încă de la prima declaraţie, iar la dosar există mai multe declaraţii, cu diverse nuanţări pe diferite aspecte, unele fiind chiar contradictorii. A mai arătat că aceste declaraţii nu pot forma o opinie certă, clară în sensul că inculpatul A.C.C. este vinovat pentru infracţiunea pentru care a fost reţinut şi cercetat. Cu privire la starea de recidivă, a arătat că inculpatul a mai săvârşit o infracţiune contra patrimoniului, însă a solicitat să se ţină cont de prezumţia de nevinovăţie, coroborată cu faptul că la momentul la care a fost încarcerat avea un loc de muncă, iar din caracterizările existente la dosar a rezultat că este un individ care nu a creat probleme şi care face parte dintr-o familie organizată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 399 din 13 decembrie 2007, a respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.L.D., E.M.A. şi A.C.C. împotriva sentinţei penale nr. 528 din 12 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală.
A dispus deducerea prevenţiei de la 16 mai 2006 la zi, pentru fiecare apelant N.L.D., E.M.A. şi A.C.C. şi a menţinut arestarea preventivă a fiecăruia dintre inculpaţii N.L.D., E.M.A. şi A.C.C.
Prin aceeaşi decizie a fost obligat fiecare apelant la plata sumei de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti conduc la concluzia existenţei faptei de sustragere prin violenţă a unei genţi cu 200 milioane lei de la partea vătămată R.A., precum şi a existenţei unei înţelegeri între inculpaţi în scopul săvârşirii infracţiunii, deşi inculpaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia cu privire la săvârşirea infracţiunii.
S-a mai reţinut că inculpaţii au fost surprinşi în maşină de către poliţie şi martori cu geanta părţii vătămate asupra lor.
Astfel din declaraţiile lui E.M.A. (fila 21 d.u.p.) menţinute parţial de cele din faza cercetării judecătoreşti (filele 100 şi 117 dosar fond) a rezultat că fapta a fost comisă de acesta în scopul de a obţine o sumă de bani, astfel fiind precizat iniţial şi scopul întâlnirii între ei. Ulterior, motivul pentru care s-au întâlnit cei trei a fost prezentat diferit de inculpaţi pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti "pentru a se informa asupra actelor necesare obţinerii unui paşaport pentru soţia mea" (E.M. fila 100), pentru ca inculpatul N.L.D. să schimbe o sumă de bani la BRD sau "pentru a merge împreună la o prietenă" (fila 104 d.u.p.).
S-a mai reţinut de către instanţa de prim control judiciar, că declaraţia lui E.M.A., conform căreia "împreună cu N. şi A. ne-am înţeles să mergem la o bancă, N. să intre în bancă şi să survoleze clienţii"... N. l-a sunat pe A. şi i-a spus că a văzut o femeie care a ridicat 200 milioane, eu am coborât din maşină, am încercat să smulg geanta femeii şi fiindcă nu reuşeam N. a lovit-o. Eu am ştiut că este femeia, pentru că N. a spus că o să stea în spatele acesteia, ceea ce a şi făcut"(fila 86 dosar apel) se coroborează cu cea a martorului C.D.C. (f. 136): "în timp ce mă deplasam cu autoturismul am observat cum un bărbat ce se afla pe trotuar loveşte o femeie, după care i-a smuls geanta fugind către o maşina ... ,în drum s-a intersectat cu un alt bărbat căruia i-a dat geanta, ambii urcându-se în maşină pe locurile din spate", cât şi cu declaraţia părţii vătămate.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că susţinerile inculpaţilor în faţa instanţei de apel se coroborează şi cu listingul convorbirilor telefonice (fila 185 d.u.p.), respectiv imaginile preluate de la camera video aflată în interiorul băncii.
De asemenea, deşi inculpaţii N.L. şi A.C. nu au recunoscut existenţa unei înţelegeri în săvârşirea faptei, declaraţiile lor au fost înlăturate de instanţa de prim control judiciar ca necorespunzătoare realităţii, întrucât inculpatul A.C.C., prin cele susţinute în declaraţia dată în faţa instanţei de apel (filele 84-85) s-a contrazis cu ceea ce a afirmat în faţa instanţei de fond (fila 115), cu privire la persoanele care au rămas în maşină, dar şi cu privire la motivul prezenţei în bancă. Totodată, instanţa de apel a mai constatat evidente contradicţii dintre cele două declaraţii referitoare la persoanele care rămas în maşină, precum şi faptul că nu s-au produs probe prin care să se ateste faptul că inculpatul N.L.D. s-a întâlnit cu ceilalţi pentru a merge la bancă în vederea efectuării unui schimb valutar (deşi iniţial inculpatul N.L.D. a afirmat că „a avut o chitanţă cu privire la schimbul valutar, dar s-a pierdut la Secţia 10 în acea zi", declaraţia sa referitoare la motivul prezenţei în bancă a fost contrazisă de înregistrările video care nu-l prezintă pe inculpat la niciunul dintre ghişeele de schimb valutar, în absenţa oricărui document din arhiva băncii, care să justifice situaţia prezentată de inculpat).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constatând lipsa de sinceritate a inculpatului A.C.C., precum şi contradicţiile dintre declaraţiile inculpaţilor Ie-a înlăturat, reţinând că declaraţia inculpatului E.M. (f.86 dosar apel) se coroborează cu declaraţiile martorilor C.D.C. şi V.S., imaginile de la camera de supraveghere video a băncii şi listingul convorbirilor telefonice .
Totodată, a constatat că faptele au fost corect reţinute în actul de sesizare, iar vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită, pe baza probelor ce s-au administrat, apreciind că a rezultat indubitabil că inculpaţii şi-au premeditat fapta şi s-au organizat . Astfel, inculpatul A.C.C. a împrumutat încă din seara de 15 mai 2006, spunându-i că are nevoie de el a doua zi, de la martorul B.C., autoturismul VW Passat, model nou, care să nu ridice suspiciuni privind invocarea unei posibile prezenţe suspecte în zona de acţiune şi i-a scos din spate plăcuţa cu numărul de înmatriculare, pentru ca identificarea sa fie imposibil de efectuat în trafic.
Instanţa de apel a mai reţinut că declaraţia părţii vătămate R.A. (f. 14 d.u.p) în care s-a precizat că autoturismul, în care au urcat cei trei, care o loviseră, nu avea plăcuţele de înmatriculare în partea din spate, a fost confirmată de planşa fotografică (f. 129 d.u.p.). S-a mai constatat că inculpaţii au acţionat după un plan dinainte stabilit, împrejurarea că inculpatul N.L.D. a urmărit-o pe victimă a rezultat din imaginile preluate de camerele video montate la intrarea in bancă şi la etajul I al acesteia, iar faptul că inculpatul N.L.D. l-a apelat pe inculpatul A.C.C. a reieşit din imaginile preluate de camera video, instalată la intrarea în bancă şi din listingul convorbirilor telefonice (de unde a rezultat că la ora 14.02:43 de pe telefonul cu numărul, ridicat de la inculpatul N.L.D. a fost apelat numărul al telefonului ridicat de la inculpatul A.C.C.).
S-a mai reţinut că după ce a primit telefon de la inculpatul N.L.D., inculpatul A.C.C. a mutat maşina din spatele unităţii bancare, poziţionând-o pe strada C. pentru a fi mai uşoară fuga de la faţa locului, evitând blocajele de la acea oră care apar pe bulevardele principale. Concomitent, inculpatul E.M.A. a coborât şi a ieşit în întâmpinarea părţii vătămate smulgându-i acesteia geanta de pe umăr; pentru că iniţial s-a opus, inculpatul N.L.D., venind din spate a lovit-o pe aceasta cu pumnul în faţă, moment în care partea vătămată dezechilibrat şi inculpatul E.M.A. a reuşit să-i smulgă geanta, după care cei doi au fugit şi au urcat pe bancheta din spatele autoturismului, parcat de inculpatul A.C.C. pe str. C., la aproximativ 30 metri distanţă de locul în care a fost atacată partea vătămată, asupra inculpatului N.L.D., la percheziţia corporală, găsindu-se o bară telescopică şi un spray paralizant.
Referitor la individualizarea pedepselor instanţa de prim control judiciar a constatat că acestea au fost corect aplicate de către instanţa de fond, ţinându-se seama atât de contribuţia fiecărui făptuitor la săvârşirea faptei, astfel cum aceasta a rezultat din probele administrate, cât şi funcţie de periculozitatea faptelor, prejudiciul produs şi atitudinea făptuitorilor după săvârşirea faptei, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, inculpaţii N.L.D., E.M.A. şi A.C.C. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, în esenţă, recurenţii inculpaţi N.L.D. şi E.M.A. au invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi au solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, să se dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate sub limita celor 9 ani închisoare, aplicată anterior, prin reţinerea în favoarea lor a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., chiar în condiţiile în care s-a stabilit pentru primul starea de recidivă postexecutorie, iar pentru cel de-a doilea lipsa antecedentelor penale.
Apărătorul recurentului inculpat A.C.C. a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18,1 7 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, în principal să se constate că ambele instanţe au comis o eroare gravă de fapt atunci când au dispus condamnarea acestui inculpat pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o. Pe cale de consecinţă, a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului, întrucât lipseşte latura subiectivă a infracţiunii, insistând cu privire la împrejurarea că inculpatul A.C.C. nu a ştiut că ceilalţi inculpaţi au sustras prin violenţă geanta părţii vătămate R.A.
A mai solicitat, în subsidiar, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina acestui inculpat din infracţiunea de complicitate la tâlhărie în cea de complicitate la furt calificat [art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) din acelaşi cod], insistând pe inexistenţa unei înţelegeri prealabile între inculpaţi. într-un ultim subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., până la limita a 3 ani închisoare pentru a face astfel posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., chiar în condiţiile în care s-a stabilit pentru acesta starea de recidivă postcondamnatorie.
Recursurile formulate de inculpaţi sunt nefondate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.
Deşi niciunul din inculpaţi nu a recunoscut în faza de urmărire penală fapta săvârşită, având o atitudine nesinceră şi oscilantă, ulterior inculpatul E.M.A. şi-a modificat primele declaraţii, nuanţându-şi poziţia şi justificându-şi reacţia prin presiunile şi violenţele exercitate asupra sa de ceilalţi doi inculpaţi, dar şi de numitul N.D., coautor recidivist, care nu a fost încă prins de organele de poliţie.
Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de instanţa de prim control judiciar, respectiv aceea că în data de 16 mai 2006, în jurul orelor 13,20-14,15, aflându-se la intersecţia, acţionând după un plan anterior stabilit, inculpatul E.M.A. a smuls geanta cu 20.000 lei de pe umărul părţii vătămate R.A. (după ce aceasta fusese observată şi urmărită în bancă de inculpatul N.L.), iar acesta din urmă, văzând că partea vătămată opune rezistenţă, a lovit-o cu pumnul în faţă provocându-i o dezechilibrare, după care inculpatul E.M.A. a smuls geanta , a fugit şi s-a intersectat cu inculpatul N.L. căruia i-a pasat obiectul sustras, fugind apoi amândoi şi urcând într-un autoturism VW Passat, fără plăcuţa de înmatriculare de la spate, condus de inculpatul A.C. De asemenea, corect, s-a mai reţinut că inculpaţii nu au putut părăsi locul incidentului, întrucât martorii C.D.C. şi V.S. au blocat autoturismul VW Passat, după care, împreună cu lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului, i-au imobilizat pe aceştia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judicar a procedat corect atunci când a înlăturat ca nesincere declaraţiile inculpatului A.C.C. ( filele 84-85 dosar apel), care erau contradictorii atât în ceea ce priveşte persoanele care au rămas în autoturism, cât şi referitor la motivul prezenţei inculpatului N.L.D. în interiorul băncii şi care nu s-au coroborat cu alte probe administrate în cauză, reţinându-le ca relevante numai pe acelea care s-au confirmat cu alte probe existente la dosar: declaraţiile părţii vătămate R.A., (fila 14 d.u.p), care se coroborează cu procesul verbal de constatare de la faţa locului încheiat la 16 mai 2006, cu planşa fotografică de la fila 129 d.u.p, dar şi cu declaraţiile constante ale martorilor C.D.C. (fila 136 dosar apel) şi V.S., dar şi cu declaraţia inculpatului E.M. (fila 86 dosar apel), procesul verbal ce conţine listingul convorbirilor telefonice-fila 185 d.u.p., precum şi cu imaginile preluate de camera video amplasată în bancă.
Înalta Curte, procedând la o minuţioasă analiză a declaraţiilor martorilor şi inculpatului E.M., constată că instanţa de prim control observând nepotriviri şi contradicţii, a reţinut, în mod justificat, numai pe acelea care s-au coroborat cu alte probe din dosar şi, în mod special, cu aspectele consemnate în procesul verbal de constatare a infracţiunii-fila 7 d.u.p., în care a fost descrisă în detaliu activitatea infracţională, potrivit căreia inculpatul E.M.A. a sustras geanta părţii vătămate, iar inculpatul N.L.D. a lovit-o cu pumnul în faţă, pentru a facilita sustragerea, corectând astfel situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.
De asemenea, corect s-a constatat că din procesul verbal aflat la fila 185 d.u.p. a rezultat că inculpatul N.L. a intrat în bancă la 13.26:46 şi a ieşit imediat după partea vătămată la 14.03:47 şi că în acest interval de timp inculpatul a primit două telefoane de la A.C.L. la orele 13.49:11 şi respectiv, la orele 14.02:43, iar după primirea telefonului, imaginile preluate de camera video a băncii, au arătat că a fost mutat autovehiculul VW Passat, împrejurări ce au condus la concluzia justificată a existenţei unei înţelegeri între inculpaţi.
De altfel, tot în sensul acţionării după un plan dinainte stabilit, corect, instanţa de prim control judiciar a constatat că la ora 13.26 inculpatul N.L.D. a intrat in sediul băncii şi s-a deplasat la etajul l, unde a efectuat supravegherea clienţilor, urmărind găsirea unei potenţiale victime. De asemenea, s-a reţinut că la ora 13.28 partea vătămată a intrat în sediul băncii şi la ora 14.00:30 a încasat suma de 200.000.000 lei plecând de la ghişeu spre uşa băncii la ora 14.03:30, fiind urmată îndeaproape de inculpatul N.L.D., care la ora 14.03:40 l-a apelat pe inculpatul A.C.C. şi l-a anunţat să pregătească maşina că urmează să se acţioneze asupra victimei (toate aceste aspecte rezultând atât din imaginile preluate de camerele video montate la intrarea în bancă şi la etajul I al acesteia, cât şi din listingul înregistrărilor convorbirilor telefonice).
De asemenea, însăşi faptul că asupra inculpatului N.L.D. s-au găsit, în urma percheziţiei corporale, o bară telescopică şi un spray paralizant, denotă intenţia infracţională a acestuia, împrejurare cu referire la care, corect s-a subliniat de către instanţa de apel că, inculpatul E.M.A., în declaraţia de la fila 72.d.u.p. a precizat că "nu am observat dacă mâna cu care a lovit-o avea ceva în ea, dar ştiu că Lucian avea la el un briceag ... pe care îl folosea în cazul în care lucrurile ar fi degenerat, sau exista posibilitatea de a fi prins".
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a apreciat de către ambele instanţe că inculpaţii au acţionat în urma unei înţelegeri anterioare, evidenţiind punctual probele ce s-a coroborat între ele, dar şi cu declaraţia inculpatului E.M.A., ( prin care iniţial, a arătat că au acţionat cu toţii, în baza unei înţelegeri prealabile, împărţindu-şi rolurile în vederea finalizării cu succes a planului), neignorând, de asemenea, relevanţa deosebită a procesului verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate intre inculpaţii N.L. şi A.C.C. în formarea convingerii că aceştia au acţionat conform planului dinainte stabilit.
De asemenea, corect s-au reţinut, ca având relevantă în cauză, sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor, atât imaginile preluate de camera video instalată la intrarea în bancă, cât şi listingul convorbirilor telefonice din care a rezultat că la ora 14.02:43 de pe telefonul cu numărul ridicat de la inculpatul N.L. a fost apelat numărul al telefonului ridicat de la inculpatul A.C., iar acesta, după primirea telefonului a mutat autoturismul VW Passat (fără numărul de înmatriculare din spate cu toate că, atunci când a împrumutat autoturismul de la martorul B.C., cu o seară înainte de săvârşirea faptei, erau montate ambele numere de înmatriculare, martorul menţionat confirmând acest fapt), pe care-l conducea din spatele unităţii bancare BRD pentru a facilita fuga de la faţa locului şi a îngreuna depistarea lor în trafic.
Aşadar, Înalta Curte reţine că fapta inculpaţilor, pentru care au fost deduşi judecăţii, în mod corect, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., (în cazul inculpaţilor E.M. şi N.L.) şi de complicitate la infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 26 rap. la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2) 1 lit. a) C. pen. (în cazul inculpatului A.C.C.).
Totodată, susţinerile inculpatului A.C.C. în sensul că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost cercetat şi condamnat şi că, cel mult, poate fi reţinută în sarcina sa complicitatea la infracţiunea de furt calificat, sunt lipsite de orice suport probator, iar motivele de recurs vizând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi respectiv, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. nu pot fi primite, pentru considerentele mai sus relevate.
De altfel, în motivarea recursului lor, inculpaţii N.L.D., E.M.A. şi A.C.C. au invocat, dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului acestora, cel din urmă, arătând că în cazul în care s-ar dispune reducerea pedepsei până la limita a 3 ani închisoare, Înalta Curte poate face aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Pedepsele de 9 ani închisoare (aplicate inculpaţilor N.L.D., E.M.A.) şi respectiv de 7 ani închisoare (aplicată inculpatului A.C.C.) cu executare în regim de privare de libertate, sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen., ambele instanţe apreciind corect că pedepsele stabilite sunt suficiente, raportat la modalitatea în care fiecare dintre inculpaţi a acţionat: unul urmărind şi lovind victima cu pumnul în faţă, provocându-i astfel leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale (inculpatul N.L.D.); altul deposedând-o de geanta în care se afla suma de 20.000 lei şi alte efecte personale (inculpatul E.M.A.); iar cel de-al treilea aşteptând în autoturismul anume împrumutat, în apropriere, fără plăcuţa de înmatriculare din spate, venirea celor doi cu bunul sustras, pentru a-şi putea asigura scăparea şi a-şi pierde urma în trafic( inculpatul A.C.C.).
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Infracţiunea dedusă judecăţii prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere unor importante valori sociale ocrotite de legea penală, patrimoniul precum şi sănătatea omului .
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.L.D., E.M.A. şi A.C.C. împotriva deciziei penale nr. 399 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 38517 C. proc. pen. se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 mai 2006 la 23 iunie 2008.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.L.D., E.M.A. şi A.C.C. împotriva deciziei penale nr. 399 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 mai 2006 la 23 iunie 2008.
Obligă recurentul inculpat N.L.D. la plata sumei de 550 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi E.M.A. şi A.C.C. la plata sumelor de câte 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2272/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2293/2008. Penal → |
|---|
