ICCJ. Decizia nr. 2272/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 2272/2008
Dosar nr. 2063/42/200.
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 2063/42/2007 petiţionara B.E. domiciliată in Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, a formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen. plângerea împotriva ordonanţelor 131/P/2007 din 16 octombrie 2007 şi nr. 1577/11/2/2007 din 22 noiembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind neînceperea urmăririi penale a intimatei I.F., sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În cuprinsul plângerii, petiţionara a criticat soluţiile de netrimitere în judecata pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că intimata I.F., notar public, cu biroul în Târgovişte, a întocmit şi autentificat două contracte de vânzare-cumpărare cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv nu a verificat actul de proprietate al vânzătorilor în care se menţiona suprafaţa de 300 mp şi documentele care au stat la baza încheierii tranzacţiei, manifestând astfel rea-credinţă.
Petiţionara a mai susţinut că pentru cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare intimata nu a verificat legalitatea certificatului de urbanism eliberat de Primăria Târgovişte şi nu a analizat modul în care s-au emis documentele pe baza cărora s-a autentificat acest contract. A solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţelor şi anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare, lăsând la aprecierea instanţei tragerea la răspunderea penală a intimatei.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 35 din 27 februarie 2008 a respins ca nefondată, plângerea petiţionarei B.E. împotriva ordonanţei din 16 octombrie 2007 emisă în dosarul nr. 131/P/2007 şi a ordonanţei din 22 noiembrie 2007 dosar nr. 1577/11/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinându-le ca atare. De asemenea, a obligat petiţionara la plata sumei de 40 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea, verificând ordonanţele contestate, în raport de susţinerile petiţionarei şi de actele premergătoare efectuate de procuror în dosarul sus-menţionat a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică. A reţinut că prin ordonanţa nr. 131/P/ 2007 din 16 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) şi g) C. proc. pen., art. 38 şi art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de I.F., notar public, pentru infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte faţă de numiţii A.A., A.S., S.I. (inspector verificator în cadrul Oficiului Judeţean de cadastru Geodezie şi Cartografie Dâmboviţa) şi G.I. (persoana autorizată să întocmească planul de amplasament şi delimitarea bunului imobil), pentru infracţiunile de fals material, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii, reclamate de petiţionară.
În motivarea soluţiei s-a arătat că, soţii C.V. şi V.C., vecinii petiţionarei, au încheiat cu fiica şi respectiv ginerele lor, A.A. şi A.S., două contracte de vânzare-cumpărare, nr. 1513 din 11 decembrie 2000 şi nr. 1471 din 4 decembrie 2003, la B.N.P. I.F. şi la întocmirea şi autentificarea acestora notarul public a avut la bază toată documentaţia cerută de dispoziţiile legale: fişa bunului imobil, extras de carte funciară şi certificat fiscal.
În ceea ce priveşte actul de înstrăinare întocmit şi autentificat în anul 2000 s-a reţinut că pentru infracţiunile sesizate de petiţionară, fals intelectual şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale prev. de art. 121-122 lit. d) C. pen., iar cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în luna decembrie 2003 faptele reclamate nu există, întrucât întocmirea şi autentificarea acestuia s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Cu privire la celelalte persoane indicate de petiţionară în plângerea formulată s-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, apreciindu-se că faptele pretins a fi săvârşite de aceste persoane sunt de competenţa materială a judecătoriei.
De asemenea, petiţionara a mai susţinut că atât vânzătorii cât şi cumpărătorii cunoşteau că terenul care a făcut obiectul actelor de înstrăinare se află în litigiu.
Împotriva acestei ordonanţe petiţionara a formulat, în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere la procurorul general care, prin ordonanţa nr. 1517/11/2/ 2007 din 22 noiembrie 2007 a respins-o ca neîntemeiată, reţinând că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, pentru infracţiunile pretins a fi comise de intimată la data de 11 decembrie 2000, astfel că nu se mai pot face cercetări, deoarece acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare şi pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză în mod legal s-a stabilit că intimata I.F. a respectat dispoziţiile legale cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 4 decembrie 2003.
Instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a pronunţat sentinţa nr. 35 din 27 februarie 2008, prin care a respins ca nefondată plângerea formulată de aceiaşi petiţionară, împotriva celei din urmă ordonanţe, constatând că la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1513 din 11 decembrie 2000 şi nr. 1471 din 4 decembrie 2003 intimata a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 7/1996 şi la baza întocmirii acestora au existat actul de proprietate al vânzătorilor, din care rezulta dreptul de proprietate al acestora, planul cadastral denumit plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil, încheierea de înscriere în cartea funciară, fişa bunului imobil, extras de carte funciară, certificatul fiscal şi certificatul de moştenitor nr. 141 din 20 noiembrie 2003
Faţă de infracţiunile pretins a fi comise cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 5137 din 11 decembrie 2000, de pedepsele prevăzute de legiuitor, în mod legal procurorul a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d) C. pen. ceea ce reprezintă un impediment pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi, potrivit art. 228 C. proc. pen. nu se mai pot face cercetări pentru tragerea la răspundere penală a intimatei.
S-a apreciat, ca neîntemeiată, susţinerea petiţionarei în sensul că intimata nu a verificat actul de proprietate al vânzătorilor, dovedind rea-credinţă la autentificarea şi întocmirea actelor de vânzare-cumpărare, întrucât dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile înstrăinate a fost dovedit cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 849/431/1955, iar faptul că pe copia xerox a acestuia era menţionată suprafaţa de 400 mp faţă de 300 mp, cât era prevăzut în originalul actului de proprietate prezentat notarului, s-a constatat că nu atrage răspunderea penală a intimatei pentru infracţiunea de fals material. Aceasta deoarece modificarea nu a fost executată de intimată şi, în urma plângerii petiţionarei cu privire la infracţiunea de fals, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu adresa nr. 3105/P/2001 (fila 43 dosar fond) a comunicat că autoarea falsului este numita V.C., faţă de care nu se mai puteau efectua cercetări penale, întrucât a decedat.
Totodată, prima instanţă a mai constatat că din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata a manifestat rea-credinţă şi nici că ar fi acţionat împotriva intereselor petiţionarei la întocmirea şi autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare, aceasta a respectat întocmai procedura legală privind autentificarea actelor de înstrăinare, astfel că neexistând indicii privind săvârşirea faptelor sesizate de petiţionară, în mod legal a dispus neînceperea urmăririi penale.
Referirea petiţionarei la sentinţa civilă nr. 3770/2003 a Judecătoriei Târgovişte prin care numiţii C.V., V.C. şi A.A. au fost obligaţi să lase reclamanţilor B.E., petiţionara în cauza şi B.D., suprafaţa de 122 mp teren situat în intravilanul municipiului Târgovişte, nu poate constitui temei al anulării contractelor de vânzare-cumpărare, aşa cum a susţinut, întrucât aceasta excede cadrului procesual reglementat de art. 278 C. proc. pen., petiţionara având posibilitatea ca, pe calea unei acţiuni civile, să-şi valorifice drepturile pretinse şi să obţină anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiat de soţii C., dacă pentru terenul pe care l-au înstrăinat nu aveau drept de proprietate.
De asemenea, s-a mai apreciat că simpla împrejurare că prin Decizia nr. 1150 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti s-au admis recursurile declarate de Primăria Municipiului Târgovişte şi de numiţii B.E. şi B.D. şi, pe fond, acţiunea în constatare a reclamantului C.V. privind dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 400 mp, a fost respinsă, nu atrage răspunderea penală a notarului întrucât, potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996, orice persoana interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordantă cu situaţia reală.
Totodată, s-a mai apreciat că extrasele de carte funciară nr. 1075 din 6 decembrie 2000 şi nr. 3070 din 2 decembrie 2003 (existente la filele 43 şi respectiv 55 în dosarul nr. 131/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) prezentate notarului, au dovedit dreptul de proprietate al vânzătorilor pentru suprafaţa de teren înstrăinată, petiţionara nesolicitând rectificarea suprafeţelor înscrise în cartea funciară în baza hotărârilor judecătoreşti sus-menţionate, neexistând vreo cerere de opoziţie din partea acesteia cu privire la suprafeţele menţionate.
S-a mai constatat că nici susţinerea petiţionarei în sensul că certificatul de urbanism nr. 482 din 27 noiembrie 2003, emis de Primăria municipiului Târgovişte este nelegal, întrucât acesta s-a eliberat pentru un teren care se afla în litigiu, iar intimata nu a verificat respectarea dispoziţiilor legale privind modul în care s-a emis, nu poate să atragă răspunderea penală a intimatei atâta vreme cât aceasta nu era abilitată să analizeze dacă s-au respectat sau nu condiţiile legale şi, de altfel, acest certificat nu era necesar pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, solicitarea unui astfel de certificat se face numai pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a conchis constatând că soluţiile de neîncepere a urmăririi penale sunt legale şi temeinice şi, pe cale de consecinţă, plângerea petiţionarei fiind respinsă ca nefondată, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. menţinându-se ordonanţele atacate, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinţei nr. 35 din 27 februarie 2008, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, petiţionara, în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicatei prezentei decizii.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 2063/42/2007, iar la termenul fixat părţile, prin reprezentanţi au depus la dosar note de concluzii scrise însoţite de înscrisuri doveditoare.
Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionară, apreciind ca fiind legală şi temeinică ordonanţa nr. 131/P/ 2007 din 16 octombrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art.10 lit. a) şi g) C. proc. pen., art. 38 şi art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de I.F., notar public, pentru infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte faţă de numiţii A.A., A.S., S.I. (inspector verificator în cadrul Oficiului Judeţean de Cadastru Geodezie şi Cartografie Dâmboviţa) şi G.I. (persoana autorizată să întocmească planul de amplasament şi delimitarea bunului imobil), pentru infracţiunile de fals material, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii, reclamate de petiţionară.
De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 1517/11/2/2007 din 22 noiembrie 2007 în dosarul nr. 131/P/ 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a confirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, faţă de numita I.F., pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârşită de intimată la data autentificării primului contract de vânzare-cumpărare, 11 decembrie 2000, nu mai poate fi cercetată, fiind incidente dispoziţiile art. 122 lit. d) C. pen., iar în ceea ce priveşte perfectarea şi autentificarea celui de-al doilea contact de vânzare-cumpărare, 4 decembrie 2003, faptele de fals material şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionară, reţinând justificat că, intimata notar public şi-a îndeplinit cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuţiile de serviciu, atunci când a autentificat înscrisurile ce au consfinţit învoiala părţilor cu privire a imobilul supus vânzării, ce ulterior a constituit obiect al litigiului.
De asemenea, corectă a fost şi soluţia adoptată de procuror privind declinarea competenţei de soluţionare a plângerii formulată de petiţionară împotriva celorlalte persoane indicate de acesta în sesizarea iniţială, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, întrucât faptele pretins a fi săvârşite de către numiţii A.A., A.S., S.I. şi G.I. sunt de competenţa materială a judecătoriei.
Aşadar, cele susţinute de recurenta petiţionară, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, atunci când şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, rămân doar simple afirmaţii fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimata notar ar fi acţionat cu rea-credinţă sau în mod defectuos, atunci când a procedat la autentificarea înscrisurilor solicitate de părţile contractante, soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate fiind pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât, autor al falsului s-a constatat a fi o persoană care ulterior a decedat.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara B.E. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi-o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.E. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie .
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2268/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2276/2008. Penal → |
|---|
