ICCJ. Decizia nr. 2287/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2287/2008
Dosar nr. 5357/1/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 141 din 16 mai 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 94 alin. (1), raportat la art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 26 noiembrie 2007 de Ministerul Public – Parchetul de resort Zwolle – Lelystad din Olanda, pe numele condamnatului V.V. şi a dispus predarea condamnatului către autorităţile judiciare olandeze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată, iar secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1865 din 27 mai 2008, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte a reţinut şi motivat că instanţa de fond a realizat în mod eronat reunirea celor două etape a procedurii executării mandatului european de arestare. Astfel, în loc să dispună potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate prin încheiere motivată, a soluţionat cauza pe fond şi pronunţând sentinţa a dispus arestarea cum şi punerea în executare a mandatului şi predarea condamnatului.
Instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 90 din legea menţionată şi din moment ce persoana solicitată s-a opus predării, nu a efectuat verificările prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a).
Deoarece sentinţa a fost desfiinţată în totalitate fără să fie menţinută starea de arest, în urma adresei din 29 mai 2008, persoana solicitată a fost pusă în libertate.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 3257/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi s-a fixat termen pentru soluţionarea cererii la 05 iunie 2008.
La termenul din 05 iunie 2008, persoana solicitată, prin avocat, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 89 pct. 3 şi art. 881 pct. 1 din Legea nr. 302/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 224/2006, care încalcă dispoziţiile cuprinse în art. 1 pct. 1, 3 şi 4; art. 20 pct. 1, 2, art. 23 pct. 13, art. 124 pct. 3 şi art. 125 pct. 1 din Constituţia României.
A cerut ca potrivit art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, să se dispună suspendarea judecăţii şi să fie trimis dosarul la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2008 pronunţată de secţia I penală de la Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Curtea a motivat că în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată de „inculpatul V.V.", şi respectiv cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei, cererea este formulată exclusiv în scopul tergiversării judecăţii cauzei şi a apreciat-o în consecinţă ca fiind un exerciţiu abuziv al dreptului recunoscut de legiuitor în procesul penal.
Instanţa de rejudecare a avut în vedere că persoana solicitată (şi nu inculpatul aşa cum este trecut în sentinţă), a fost prezentat unei instanţe legal constituite şi a fost arestat în executarea mandatului european de arestare, fără să ridice excepţii cu toate că a fost asistat de apărător ales.
În raport de faza în care se află în rejudecare şi „profitând de soluţia instanţei de recurs în urma căreia a fost pus în libertate", „inculpatul" („de fapt condamnatul"), a înţeles să invoce cu rea credinţă neconstituţionalitatea celor două texte legale art. 881 alin. (1) şi respectiv art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a apreciat şi motivat curtea, astfel că nu se impune sesizarea Curţii. Mai mult, faţă de faza în care se află, după ce prin încheierea din 15 mai 2008, Curtea de apel a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79 alin. (4) şi (1) din Legea nr. 302/2004, art. 881 nemaifiind incident, referirea la compunerea completului este excedentă speţei, astfel că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale.
S-a mai motivat că dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 reprezintă în fapt o transpunere în legislaţia naţională a unor dispoziţii privind cooperarea internaţională în materie penală, Constituţia însăşi prevăzând că în cazul în care există neconcordanţă între dispoziţiile naţionale şi internaţionale într-o materie se aplică dispoziţiile internaţionale.
Mandatul european de arestare este doar o punere în practică a Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI a C.U.E. din 13 iunie 2002, având un caracter de normă specială şi caracter probator şi derogatoriu de la dreptul comun în ce priveşte arestarea în raport de normele naţionale.
Împotriva încheierii a declarat recurs în termenul legal, a se vedea cererea de recurs purtând ştampila cu data de 06 iunie 2008 şi menţiunea se va înainta împreună cu dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, persoana solicitată V.V.
În motivarea recursului a reluat susţinerile făcute în faţa curţii de apel la 05 iunie 2008 susţinând în esenţă că:
- art. 89 pct. 3 din Legea nr. 302/2004, conţine o normă imperativă de arestare la primul termen de judecată, care încalcă evident dispoziţiile art. 1 pct. 1, 3 şi 4 şi art. 124 pct. 3 şi 125 pct. 1 din Constituţia României.
- recursul împotriva încheierii de arestare este lipsit de eficienţă şi reprezintă doar o dublă justiţie declarativă, în condiţiile în care arestarea de la instanţa de fond este motivată numai sub aspectul existenţei unui mandat european de arestare.
- nicio lege sau convenţie internaţională nu poate impune unui judecător din România să acţioneze în mod formal, dispunând privarea de libertate în alte condiţii decât cele privind norma penală internă;
- compunerea instanţei din complet format din doi judecători reprezintă o derogare de la regula că judecata în primă instanţă la nivelul Curţii de apel se face de un singur judecător.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în oricare fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată în cauzele la care participă.
Potrivit alin. (3) din art. 29, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Odată ridicată o excepţie de neconstituţionalitate în faţa instanţelor acestea dispun sesizarea Curţii Constituţionale prin încheiere motivată care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei.
Legiuitorul a prevăzut în alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Încheierea poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară în termen de 48 ore.
Recursul a fost declarat în 6 iunie 2008 deci în termenul prevăzut de art. 29 alin. (6).
Excepţiile ridicate nu sunt inadmisibile, ele nu sunt contrare prevederilor alin. (1), (2) sau (3) din art. 29.
Deşi soluţia primei instanţe este atrăgătoare prin propunerea unei rezolvări care să asigure soluţionarea operativă a cauzelor penale, în special cele ce vizează dispoziţiile Legii nr. 302/2004, ea este contrară Legii nr. 47/1992 a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, recursul urmează a fi admis conform art. 38515 C. proc. pen. şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, încheierea va fi casată şi rejudecând, va fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 89 pct. 3 şi art. 881 pct. 1 din Legea nr. 302/2004.
În opinia Înaltei Curţi excepţiile de neconstituţionalitate invocate sunt neîntemeiate.
Aşa cum, a motivat şi prima instanţă, dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr. 302/2004 în capitolul III – Executarea unui mandat european de arestare, nu încalcă dreptul referitor la libertate individuală.
Aceste dispoziţii transpun în legislaţia naţională a unor dispoziţii privind cooperarea internaţională în materie penală, constituţia însăşi prevăzând că în cazul în care există o neconcordanţă între dispoziţiile naţionale şi internaţionale în materie, se aplică dispoziţiile internaţionale.
Textele de lege arătate ca fiind neconstituţionale, nu afectează în vreun fel accesul liber la justiţie, dreptul la libertate, principiul egalităţii în drepturi ori al independenţei justiţiei, avându-se în vedere că se asigură verificarea condiţiilor concretizate în legea specială pe calea controlului judecătoresc exercitat de instanţele naţionale sub aspectul respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale persoanei solicitate (art. 87 şi 88 din Legea nr. 302/2004).
În temeiul art. 303 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională şi va trimite dosarul acelei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de persoana solicitată V.V. împotriva încheierii din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul nr. 3257/2/2008.
Casează încheierea atacată şi rejudecând admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Trimite cauza la Curtea Constituţională.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2296/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
