ICCJ. Decizia nr. 2270/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2270/2008
Dosar nr. 1494/35/2007
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21/ PI din 2 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 1494/35/P/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionara P.A.F. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată la 19 octombrie 2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 323/P/2007.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionara P.A.F., s-a solicitat efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere penală a intimatelor G.B, funcţionar la Cartea Funciară, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din conţinutul plângerii rezultă, potrivit susţinerilor petiţionarei, că intimata G.B. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 37822 din 25 noiembrie 1994, încheiat între aceasta, soţul său, în calitate de vânzători şi numiţii Ţ.F. şi Ţ.S., în calitate de cumpărători, deşi nu a fost prezentă la notar, nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare şi nici nu a primit banii, reprezentând preţul vânzării.
Ulterior, susţine petiţionara, funcţionarul de Carte Funciară D.L. a intabulat în mod nelegal dreptul de proprietate al numiţilor Ţ.F. şi Ţ.S. asupra apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Urmare efectuării actelor premergătoare, procurorul a constatat că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, dispunând, pe cale de consecinţă, neînceperea urmăririi penale faţă de cele două intimate.
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., petiţionara a formulat plângere împotriva soluţiei dispuse de procuror la instanţa competentă a judeca fondul cauzei.
Curtea de Apel Oradea, examinând legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, a constatat că aceasta este la adăpost de orice critică, fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legii.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs petiţionara P.A.F. solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatele G.B. şi D.L.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârea atacată conform dispoziţiilor art. 38515 C. proc. pen., cu referire la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Multitudinea şi complexitatea activităţilor procesuale care se întreprind în vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum este definit prin art. 200 C. proc. pen., gravitează în jurul a trei momente principale: punerea în mişcare a acţiunii penale, exercitarea acţiunii penale şi stingerea acţiunii penale.
Sunt însă anumite situaţii în care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau, dacă a fost pusă în mişcare, nu mai poate fi exercitată.
Astfel, potrivit art. 10 lit. g) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare dacă a intervenit prescripţia.
Pentru ca prescripţia răspunderii penale să opereze, nu se cere îndeplinirea niciunei condiţii active, cum ar fi buna conduită a infractorului, repararea pagubei ci numai a unei condiţii pasive, constând în trecerea unui anumit termen de la data comiterii faptei.
Odată ce termenul prevăzut de lege s-a împlinit, prescripţia îşi produce automat efectul, în sensul că exclude posibilitatea aplicării oricărei sancţiuni de drept penal.
În speţă, atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de fond a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripţie.
Astfel, presupusele fapte au fost săvârşite cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 37822 din 25 noiembrie 2004.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este prevăzută în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind sancţionată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În atare condiţii, în raport de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., termenul de prescripţie al răspunderii penale este de 5 ani, când lege prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, termenul de prescripţie s-a împlinit.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.A.F., menţinând hotărârea instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.A.F. împotriva sentinţei penale nr. 21/ PI din 2 aprilie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2260/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2271/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
