ICCJ. Decizia nr. 2274/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2274/2008
Dosar nr. 187/45/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53 din 15 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în dosarul nr. 187/45/2008, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiţionarul C.J., împotriva rezoluţiei procurorului din 28 septembrie 2007 dată în dosarul nr. 222/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pe care o menţine.
A obligat recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionarul C.J., înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 29 iunie 2007, s-a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că acesta i-a ocupat fără drept o cotă-parte din suprafaţa de două hectare teren cultivat cu vie obţinând, în mod abuziv, titlul de proprietate pentru această suprafaţă de teren.
Urmare efectuării actelor premergătoare, procurorul a reţinut că făptuitorul B.G. este de profesie avocat, exercitându-şi activitatea în cadrul Baroului de Avocaţi Iaşi.
La data de 27 martie 2002 persoana vătămată C.J. şi rudele acestuia, U.E. şi C.L., au fost puşi în posesie, de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei Aroneanu, Judeţul Iaşi, pe o suprafaţă de 2 hectare situată în tarlaua 56 parcela 1821, aflată pe teritoriul comunei Aroneanu.
La data de 16 aprilie 2002 a fost emis de către C.J.S.D.P.T., titlul de proprietate nr. 5535, în care se stipula că persoana vătămată şi rudele acestuia sunt moştenitorii unei suprafeţe de 2 hectare teren situat în comuna Aroneanu.
Ulterior, persoana vătămată considerându-se unic moştenitor a declanşat mai multe procese civile, chemându-i în judecată pe numiţii U.C.E. şi C.L.
De asemenea, s-a reţinut că între făptuitorul B.G. şi persoana vătămată, în primăvara anului 2004 a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu numita U.E., având ca obiect promisiunea vânzării de către promitenta vânzătoare a cotei de 1/3 din suprafaţa de 2 hectare teren, cultivată cu vie, situată în tarlaua 56 a comunei Aroneanu, Judeţul Iaşi.
Aceeaşi convenţie a fost încheiată şi cu numitul C.L., fratele numitei U.E., pentru aceeaşi suprafaţă de teren, cota de 1/3 din suprafaţa de 2 hectare teren aflată pe aceeaşi tarla.
După încheierea acestor antecontracte, făptuitorul a executat lucrări de întreţinere la vie, iar la începutul lunii septembrie a recoltat strugurii.
În virtutea pregătirii sale juridice, făptuitorul a acordat asistenţă juridică numiţilor C.L. şi U.E., înţelegându-se cu aceştia să cumpere de la ei cotele ce li se cuveneau din suprafaţa de 2 hectare rămasă moştenire de la defuncta C.E.
Cu privire la aceste litigii, reţine procurorul că, prin sentinţa civilă nr. 1065 din 3 februarie 1993, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 1301/1993 s-a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamanţii U.E., C.L. şi C.M., în contradictoriu cu Primăria Iaşi, constatându-se că reclamanţii sunt moştenitori legali ai defuncţilor C.C., decedat la 22 decembrie 1993 şi C.E., decedată la 29 iunie 1975, în calitate de fii, cu cote ideale de moştenire de câte 1/3 fiecare.
În raport de aceste elemente de fapt, procurorul a apreciat că făptuitorul nu a săvârşit nici una dintre infracţiunile reţinute în plângerea formulată de petiţionarul B.G.
Împotriva rezoluţiei date de procuror, petiţionarul C.I., în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere la instanţa de fond.
Curtea de Apel Craiova a reţinut că rezoluţia procurorului este legală neputându-se reţine, în sarcina făptuitorului B.G., săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul C.J., fără a indica, în concret, motivele de nelegalitate sau de netemeinicie a soluţiei date de procuror.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (1) C. proc. pen., „în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare".
Din analiza textului de lege invocat rezultă, pe de o parte, faptul că actele premergătoare au un caracter facultativ, ele neputând fi efectuate decât în situaţiile în care datele şi indiciile cuprinse în plângere, privind săvârşirea unei infracţiuni, sunt insuficiente, iar pe de altă parte, ele se situează întotdeauna în afara fazei procesuale a urmăririi penale.
În situaţia în care actele premergătoare nu confirmă existenţa infracţiunii sau a infracţiunilor cu care organul de urmărire penală a fost sesizat, se impune neînceperea urmăririi penale.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că actele premergătoare în cauză nu conduc la concluzia săvârşirii vreunei fapte penale de către făptuitorul B.G.
Astfel, rezultă că acesta a încheiat, în cursul anului 2007, două antecontracte de vânzare-cumpărare cu numiţii U.E. şi C.L. ce au avut ca obiect promisiunea vânzării cotei de 1/3 din suprafaţa de 2 hectare. Acest teren a fost întreţinut de către făptuitor culegând recolta de pe acesta.
În virtutea acestor acte, care au consfinţit voinţa părţilor, făptuitorul a folosit suprafaţa de teren, neputându-se reţine în aceste condiţii, o ocupare fără drept în sensul cerut de dispoziţiile art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Cât priveşte infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), Înalta Curte constată că făptuitorul a asigurat asistenţa juridică reclamanţilor U.E., C.L. şi C.M. în cauza ce a format obiectul dosarului civil nr. 1301/1993 al Judecătoriei Iaşi, fără a avea vreo atribuţie în ceea ce priveşte obţinerea titlului de proprietate nr. 5535 din 16 aprilie 2002 emis de C.J.S.D.P.T.
În atare condiţii, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul B.G., iar hotărârea instanţei de fond este la adăpost de orice critică.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.J. împotriva sentinţei penale nr. 53 din 15 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.J. împotriva sentinţei penale nr. 53 din 15 aprilie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2271/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2283/2008. Penal → |
|---|
