ICCJ. Decizia nr. 2296/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2296/2008
Dosar nr. 1848/2/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 100 din 11 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara Ş.S. împotriva rezoluţiei din 29 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dată în dosarul nr. 1959/P/2006, rezoluţie ce a fost menţinută.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
B.A. a formulat plângere, la data de 2 iulie 2001, şi a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei Ş.S. care, în calitate de administrator al SC C.I.E. SRL Bucureşti, pe motiv că a contrafăcut mai multe documente pe care le-a folosit pentru promovarea şi susţinerea unui proces comercial în care, prin înşelăciune, a obţinut obligarea băncii la plata sumei de 5,7 miliarde lei cu titlu de daune şi dobânzi.
Plângerea a făcut obiectul dosarului penal nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind instrumentat de ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din 3 iulie 2002, iar prin rezoluţia din 9 octombrie 2002 procurorul D.V. a dispus restituirea cauzei în vederea completării cercetărilor.
Prin procesul-verbal din data de 19 octombrie 2004, s-a început urmărirea penală faţă de Ş.S. iar prin rezoluţia din 20 octombrie 2004, procurorul D.V., în supravegherea căruia se află cauza, a confirmat începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3) şi (5) C. pen.
În data de 10 decembrie 2004, D.G.P.M.B. – S.C.P. a întocmit referatul prin care a propus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la D.I.I.C.O.T. iar prin ordonanţa nr. 757/DP/2005 din 20 aprilie 2005, dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind trimis din nou la D.G.P.M.B. – S.C.P.
În ceea ce priveşte refuzul de eliberare a documentelor şi refuzul de a încuviinţa studiul dosarului de către apărător, s-a constatat că apărătorul petentei a depus trei asemenea cereri, ce au fost înregistrate sub nr. 1612 din 25 iulie 2006, nr. 1003 din 2 august 2006 şi nr. 1004 din 2 august 2006.
Aceste cereri au fost soluţionate de către procuror în data de 17 octombrie 2006, conform referatului depus la dosar, prin care a constatat şi împrejurarea că apărătorul a învederat faptul că organul de cercetare penală i-a respins aceste cereri, iar procurorul a dispus ca organul de cercetare penală să asigure respectarea drepturilor apărătorului faţă de prevederile art. 171 alin. (l) şi art. 172 C. proc. pen. În cuprinsul referatului se menţionează şi faptul că, datorită împrejurării că avocatul nu şi-a indicat adresa, soluţia nu poate fi comunicată.
Întocmirea acestui referat nu prezintă nici un fel de element de falsificare, iar susţinerile petentei în sensul că refuzul organului de cercetare penală de a da curs cererilor se datorează dispoziţiei date de procuror, nu sunt dovedite în niciun fel, neexistând nici măcar indicii în acest sens.
În ceea ce priveşte întocmirea procesului-verbal de începere a urmăririi penale şi a rezoluţiei de confirmare a începerii urmăririi penale, nu există indicii că acestea au fost falsificate, mai precis că au fost întocmite la o dată ulterioară celei consemnate în cuprinsul actelor procedurale, modul de numerotare a paginilor din dosar fiind nerelevant sub acest aspect.
Mai mult, întocmirea acestor documente la data de 19 octombrie 2004, respectiv 20 octombrie 2004, este confirmată de alte acte procesuale, mai precis de referatul cu propunere de declinare a competenţei întocmit de organul de cercetare penală în data de 10 decembrie 2004, în cuprinsul căruia se consemnează că în data de 19 octombrie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitei Ş.S., ceea ce dovedeşte că actele la care face referire petenta nu au fost întocmite ulterior.
Cât priveşte falsificarea prin aplicarea unei noi ştampile de înregistrare, s-a constatat că pe actul de sesizare al organelor de urmărire penală, respectiv plângerea formulată de B.A. SA, sunt aplicate trei ştampile după cum urmează: cea de la cabinetul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în data de 2 iulie 2001, cea a Ministerului de Interne – S.P.E.F. în data de 31 iulie 2001 şi cea a Ministerului de Interne – D.G.P.M.B. –S.C.P. în data de 28 octombrie 2004.
Rezultă, astfel, că cea de-a treia ştampilă nu aparţine Ministerului Public, aşa încât nu se poate considera că a fost aplicată de către procurorul care supraveghea activitatea organului de cercetare penală, iar aplicarea acestor ştampile corespunde modului iniţial de înregistrare a sesizării, dar şi modului de înregistrare ulterioară a cauzei, determinată de trecerea dosarului penal de la un organ de cercetare la altul.
Referitor la modul de desfăşurare al cercetărilor şi al urmăririi penale, s-a constatat că, primind propunerea de neîncepere a urmăririi penale, intimatul, în calitate de procuror însărcinat cu supravegherea organelor de cercetare penală, a considerat că se impune completarea actelor premergătoare în sensul efectuării unei comisii rogatorii pentru obţinerea înscrisurilor din Austria, al necesităţii ridicării unor înscrisuri de la societatea al cărei administrator era învinuita, precum şi pentru efectuarea verificărilor punctual, în funcţie de toate aspectele evidenţiate în plângere.
Deşi nu au fost efectuate aceste acte premergătoare, acelaşi procuror, prin rezoluţia din 20 octombrie 2004, a confirmat începerea urmăririi penale dispusă prin procesul-verbal din 19 octombrie 2004.
Confirmarea începerii urmăririi penale a fost dată în concordanţă cu dispoziţiile art. 228 C. proc. pen., care conferă procurorului deplină libertate de apreciere asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru începerea urmăririi penale, aşa încât întocmirea acestui act procesual, fără să se fi efectuat actele premergătoare dispuse, nu se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen.
Cât priveşte tergiversarea soluţionării cauzei penale, aceasta nu poate fi contestată, în condiţiile în care sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut în anul 2001, începerea urmăririi penale s-a dispus în luna octombrie 2004 şi până în prezent, urmărirea penală nu a fost finalizată.
Acest aspect a fost constatat de către procurorul ierarhic superior, în cuprinsul adresei emisă în luna octombrie 2007, prin care solicită organelor de cercetare penală luarea măsurilor corespunzătoare pentru soluţionarea cauzei penale, iar în urma cererilor şi plângerilor formulate de către petentă, şi chiar a cererii intimatului, cauza a fost trecută sub supravegherea altui procuror.
Chiar aşa fiind, nu se poate considera că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât nu există indicii în sensul că lipsa de celeritate se datorează relei-credinţe a intimatului şi că acesta a urmărit producerea acestui rezultat, în condiţiile în care, potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se săvârşeşte numai cu intenţie.
Săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nu este dovedită nici prin omisiunile sau inadvertenţele evidenţiate de petentă în ceea ce priveşte lipsa indicării din conţinutul unor adrese a zilei în care au fost întocmite (fiind indicate numai luna şi anul) sau lipsa semnăturii procurorului ierarhic.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionara Ş.S., solicitând casarea hotărârii, admiterea plângerii sale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea recursului său se arată de către petiţionară, în esenţă, că tergiversarea efectuării urmăririi penale de către intimat se circumscrie infracţiunii de abuz în serviciu, iar în perioada 2006 – 2008, intimatul a întocmit mai multe documente false prin care a acoperit ilegalităţile comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Petiţionara reiterează practic aceleaşi critici pe care le-a susţinut în plângerea adresată instanţei.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
La data de 15 septembrie 2006 petiţionara Ş.S. a formulat plângere împotriva procurorului D.V. solicitând cercetarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât intimatul a tergiversat soluţionarea dosarului nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a refuzat să dea curs unor cereri legale, a confirmat nelegal începerea urmăririi penale dispusă de organul de cercetare penală.
Prin rezoluţia nr. 1959/P/2006 din 29 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există.
Plângerea formulată de către petiţionară împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 715/II/2/2007 din 17 mai 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la instanţă petiţionara Ş.S., arătând în motivarea acesteia că intimatul D.V. i-a „fabricat un dosar penal", dispunând în calitatea sa de procuror, cercetarea petiţionarei pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals şi înşelăciune în legătură cu înscrisuri ce au fost utilizate într-un litigiu comercial, începerea urmăririi penale dispunându-se după cca. 3 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţată în cauza comercială.
Astfel, deşi organele de urmărire penală au propus în cauză neînceperea urmăririi penale, prin rezoluţia din 9 octombrie 2002, intimatul a restituit cauza în vederea completării cercetărilor stabilind în acest sens un termen de 40 zile.
După nici 10 zile de la restituirea cauzei, fără a se efectua vreun act din cele dispuse de procuror, inspectorul G.N. dispune începerea urmăririi penale, dosarul stând ulterior în nelucrare cca. 800 zile, după care s-a dispus declinarea competenţei în favoarea D.I.I.C.O.T.
După câteva luni cauza a fost declinată din nou în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar intimatul nu s-a mai preocupat de soluţionarea acesteia, care s-a prelungit cu 1000 de zile.
Petiţionara mai susţine că i-a fost grav încălcat dreptul la apărare.
Astfel, la solicitarea Curţii de Apel, apărătorul petentei a solicitat eliberarea unor copii de pe lucrările dosarului de urmărire penală, însă din dispoziţia intimatului, organul de cercetare penală a refuzat atât eliberarea de copii de pe actele solicitate, dar a şi interzis apărătorului să studieze dosarul, motivând că procurorul l-a avertizat să nu dea nicio relaţie cu privire la acest dosar.
Pentru a acoperi ilegalităţile săvârşite, procurorul D.V., deşi la momentul în care s-a solicitat în scris înmânarea copiilor de pe rezoluţia începerii urmăririi penale şi confirmarea motivată aceste înscrisuri nu existau, au fost „fabricate", dovada în acest sens constituind-o numerotarea paginilor, procesul-verbal de începere a urmăririi penale fiind ulterior rezoluţiei de restituire a cauzei către organele de cercetare.
De asemenea, intimatul a aplicat o nouă ştampilă de înregistrare pe vechea plângere ce fusese înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în anul 2002, noua ştampilă purtând data de 28 octombrie 2004, ulterioară procesului-verbal de începere a urmăririi penale din 19 octombrie 2004.
Petiţionara mai susţine că intimatul a întocmit două adrese fără indicarea datei, fără semnătura şi fără ştampila primului procuror, neînregistrate şi neexpediate, prin care dă dispoziţii poliţiştilor să asigure accesul avocatului la dosar, a întocmit o adresă în aprilie 2007, fără indicarea datei, prin care solicită înaintarea dosarului şi a cererii de comisie rogatorie, fără să fie trecută data înregistrării, iar cererea de recuzare a procurorului D.V. poartă rezoluţia acestuia din 18 septembrie 2006, deşi a fost depusă la parchet pe data de 19 septembrie 2006.
Instanţa de fond a reţinut corect că rezoluţia atacată este temeinică şi legală, din actele premergătoare efectuate nerezultând existenţa indiciilor în sensul săvârşirii de către intimat a vreunei fapte penale cu ocazia instrumentării dosarului nr. 2215/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Intimatul procuror D.V. nu a încălcat în niciun fel dreptul la apărare al petiţionarei.
Astfel, ca urmare a cererilor formulate de apărătorul acesteia prin care se solicita consultarea dosarului şi eliberarea unor copii de pe actele din dosar, la data de 17 octombrie 2006 intimatul a întocmit un referat prin care a dispus ca organul de cercetare penală să asigure, conform art. 171 alin. (1) şi art. 172 C. proc. pen., respectarea drepturilor apărătorului, însă întrucât acesta nu şi-a indicat adresa, soluţia nu a fost comunicată.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, acest referat nu prezintă niciun fel de element de falsificare, iar susţinerea petentei din plângere, potrivit căreia refuzul organului de cercetare penală de a da curs cererilor sale se datorează dispoziţiilor intimatului, nu a fost dovedită.
Din actele premergătoare efectuate nu se poate reţine existenţa vreunui fals cu prilejul întocmirii procesului-verbal de începere a urmăririi penale şi a rezoluţiei de confirmare a începerii urmăririi penale, respectiv acestea nu au fost întocmite la o dată ulterioară celei consemnate în respectivele acte.
Procesul verbal de începere a urmăririi penale a fost întocmit la 19 octombrie 2004 de D.G.P.M.B. - S.I.F., iar la data de 20 octombrie 2004 intimatul, în temeiul art. 228 alin. (3) C. proc. pen., a confirmat începerea urmăririi penale faţă de învinuita Ş.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
Modul de numerotare a paginilor nu indică o „falsificare" a acestor acte, data întocmirii lor rezultând şi din conţinutul altor acte procesuale, respectiv referatul cu propunere de declinare a competenţei întocmit la 10 decembrie 2004, unde se consemnează că la data de 19 octombrie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitei Ş.S.
De asemenea, nu se poate reţine că intimatul ar fi aplicat pe actul de sesizare, respectiv plângerea B.A. SA o nouă ştampilă de înregistrare purtând data de 28 octombrie 2004.
Din examinarea acestei plângeri rezultă că sunt aplicate trei ştampile, din 2 iulie 2001, 31 iulie 2001 şi 28 octombrie 2004, aceasta din urmă aparţinând Ministerului de Interne – D.G.P.M.B. – S.C.P. şi nu Ministerului Public.
Referitor la modul de desfăşurare al urmăririi penale, prin rezoluţia din 9 octombrie 2002, intimatul a dispus restituirea cauzei în vederea completării cercetărilor conform îndrumărilor date în cuprinsul rezoluţiei.
Ulterior, după efectuarea actelor de cercetare, prin procesul-verbal din 19 octombrie 2004 s-a început urmărirea penală faţă de învinuita Ş.S., începere ce a fost confirmată prin rezoluţia din 20 octombrie 2004 a intimatului.
Înalta Curte constată că intimatul a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 228 C. proc. pen., apreciind că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune începerea urmăririi penale.
Chiar în ipoteza în care nu ar fi fost efectuate toate actele dispuse prin rezoluţia de restituire, confirmarea începerii urmăririi penale nu se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), procurorul care supraveghează urmărirea penală putând aprecia, conform dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., dacă în cauză se impune începerea urmăririi penale, respectiv dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru aceasta.
Petiţionara a mai susţinut că intimatul a tergiversat soluţionarea cauzei, aspect ce constituie, în opinia sa, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Susţinerile recurentei petiţionare în sensul tergiversării soluţionării cauzei sunt reale, plângerea B.A. SA fiind înregistrată la 2 iulie 2001, urmărirea penală începută la 19 octombrie 2004, iar până în prezent nu a fost finalizată.
Acest aspect nu se datorează însă relei credinţe a intimatului, care nu a urmărit tergiversarea cauzei şi producerea vreunui prejudiciu intereselor legale ale petiţionarei.
În sarcina intimatului nu pot fi reţinute infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nici ca urmare a întocmirii unor adrese ce nu poartă ştampila de înregistrare sau date, ori semnătura procurorului ierarhic superior.
În ceea ce priveşte cererea de recuzare a intimatului formulată de către recurentă, din cuprinsul actelor dosarului rezultă că aceasta a fost soluţionată de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 22 septembrie 2006, fiind respinsă ca neîntemeiată.
Faptul că pe cererea de recuzare s-a trecut data de 18 septembrie 2006 este o simplă eroare materială, aceasta fiind înregistrată sub nr. 2427/VIII/1/2006 din 19 septembrie 2006, după cum reiese din ştampila aplicată pe cerere.
Faţă de considerentele expuse, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii şi menţinere a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, astfel că nu se impune casarea acesteia.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionară, pe care o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Ş.S. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 11 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2287/2008. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2304/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
