ICCJ. Decizia nr. 2405/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2405/2008
Dosar nr. 5514/1/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
Prin încheierea din data de 16 iunie 2008, pronunţată în dosar nr. 7/44/2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpaţii Ş.M. şi G.E.F. în dosar nr. 7/44/2008 al acestei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că inculpaţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 lit. a) teza I (dreptul de a alege) raportat la art. 71 alin. (2) C. pen. (pedeapsa accesorie), faţă de prevederile art. 53 din Constituţie (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi).
Curtea a constatat că excepţia a fost invocată în faţa C.E.D.O. în cauza „H. împotriva R.U.M.B.", C.E.D.O., dând câştig de cauză reclamantului şi constatând că aplicarea sancţiunii civile de decădere din dreptul de a alege, aplicată unui inculpat condamnat la pedeapsa detenţiei pe viaţă, aduce atingere drepturilor omului, respectiv art. 6 din C.E.D.O.
Instanţa a constatat că, în aplicarea acestei decizii şi conform art. 20 din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. LXXIII din 5 noiembrie 2007, în recurs în interesul legii, în sensul că dispoziţiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza I lit. c) C. pen., nu se face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea problemelor de drept date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, respectiv parchete şi organele de urmărire penală.
Instanţa de fond a constatat că deja instanţa supremă a rezolvat neconcordanţele de ordin constituţional care ar fi putut apărea raportat la art. 53 din Constituţie, prin Decizia amintită.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul Ş.N., fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Procedând la examinarea din oficiu a hotărârii, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Inculpatul recurent şi inculpatul G.E.F. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., şi viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Acuzarea a fost confirmată de prima instanţă şi instanţa de apel, care au stabilit vinovăţia inculpaţilor şi au aplicat acestora pedepse privative de libertate.
În faţa instanţei de recurs, la data de 16 iunie 2008, cei doi inculpaţi au invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza I (dreptul de a alege), raportat la art. 71 alin. (2) C. pen., arătând faptul că interzicerea dreptului de a alege încalcă prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.
Excepţia este într-adevăr inadmisibilă, aşa cum reţine şi curtea de apel, astfel că respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este justificată.
Potrivit art. 20 din Constituţia României, dispoziţiile tratatelor internaţionale şi a convenţiilor la care România este parte se aplică cu prioritate în raport de dispoziţiile din legea română, în ceea ce priveşte drepturile omului, sub condiţia favorabilităţii.
În acest sens, este de constatat că, prin hotărârea „H. contra R.U.M.B." C.E.D.O., ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele Uniunii Europene, a stabilit că sancţiunea decăderii din dreptul de a alege aduce atingere drepturilor omului şi în concret, încalcă dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în interesul uniformizării practicii judiciare, şi admiţând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României, a statuat, prin Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007, că dispoziţiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii, se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza I nu se face în mod automat, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
Dezlegarea acestei probleme de drept, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru viitor, astfel că se poate constata fără echivoc, că neconcordanţele de ordin constituţional cuprinse de dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., au fost înlăturate pentru viitor.
Prin urmare, constatând că hotărârea curţii de apel este temeinică şi legală, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.M. împotriva încheierii din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7/44/2008.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2139/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2581/2008. Penal → |
|---|
