ICCJ. Decizia nr. 2431/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2431/2008

Dosar nr. 5675/1/2008

Şedinţa publică din 9 iulie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 10 din 28 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în dosarul nr. 481/45/2008, s-a dispus arestarea persoanelor solicitate S.E.P. şi A.R. în baza mandatelor europene de arestare emise de Ministerul Public din Regiunea Utrecht Olanda din 12 iunie 2008 şi respectiv 4 iunie 2008, conform dispoziţiilor art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006 pe o durată de 29 de zile cu începere de la 28 iunie 2008 la 26 iulie 2008 inclusiv.

În baza art. 89 alin. (4) din aceeaşi lege, a dispus depunerea persoanelor arestate S.E.P. şi A.R. în arestul I.P.J. Iaşi.

S-a reţinut că a fost sesizată Curtea de Apel Iaşi în executarea mandatelor europene de arestare privind pe persoanele solicitate S.E.P., C.B. şi A.R. emise de Ministerul Public din Regiunea Utrecht Olanda cu nr. OLV - U 2008028206, nr. OLV - U 2008028442 şi nr. OLV - U 2008028473 în vederea arestării şi predării persoanelor solicitate în baza mandatelor de arestare emise de autorităţile olandeze la data de 12 iunie 2008, în scopul derulării procedurilor penale în Olanda.

Pentru persoana solicitată S.E.P. s-a emis mandatul de arestare nr. OLV - U 2008028206, raportându-se la un total de 5 infracţiuni respectiv omor, omucidere, furt prin folosirea de violenţe cauzatoare de moarte şi/sau furt săvârşit prin folosirea de violenţe de 2 sau mai multe persoane şi/sau furtul dintr-o locuinţă încadrate în drept în codul penal olandez în infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 287, art. 312 alin. (3), art. 312 alin. (2) şi art. 310 C. pen. şi pentru persoana solicitată A.R. s-a emis mandatul de arestare nr. OLV - U 2008028473, raportându-se la o singură infracţiune respectiv infracţiunea de tâlhărie cu uz de violenţă săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, încadrată în drept în codul penal olandez în infracţiunea prevăzută de art. 312 paragraful 2,2 şi bănuită a fi participat la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului S.E.P.

Persoanele solicitate S.E.P. şi A.R. au fost identificate şi aduse în faţa instanţei, S.E.P. a fost reţinut la data de 27 iunie 2008 prin ordonanţa de reţinere nr. 10 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi A.R. a fost reţinută, la data de 27 iunie 2008, prin ordonanţa de reţinere nr. 11 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru o durată de 24 de ore.

Persoana solicitată C.B. nu a fost identificată, întrucât nu se află în ţară.

Prin încheierea nr. 10 din 28 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 481/45/2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a dispus arestarea persoanelor solicitate S.E.P. şi A.R. pe o perioadă de 29 de zile, de la 28 iunie 2008 până la 26 iulie 2008 şi depunerea persoanelor arestate în arestul I.P.J. Iaşi.

Împotriva încheierii nr. 10 din 28 iunie 2008 persoanele solicitate S.E.P. şi A.R. au declarat recurs în termen legal şi au solicitat lăsarea lor în stare de libertate.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3866 C. proc. pen., a constatat că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Principiile generale ale cooperării judiciare internaţionale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie şi dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, emis în scopurile indicate expres şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu Decizia Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAJ din 13 iunie 2002.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, în considerente, a constatat că nu sunt incidente motive obligatorii de refuz a executării corespunzător dispoziţiei imperative înscrise în art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Din examinarea dispoziţiilor art. 77, art. 881, art. 89, art. 90 şi art. 94 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză au fost emise mandate europene de arestare a persoanelor solicitate S.E.P. şi A.R. de către autorităţile judiciare olandeze, iar aceste mandate constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene - Olanda, care are la bază un mandat de arestare emis în condiţiile legii olandeze.

Se mai constată că măsura arestării a persoanelor solicitate S.E.P. şi A.R. a fost luată cu respectarea dispoziţiilor evocate ale art. 89 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale respectivelor persoane.

În consecinţă, criticile formulate de recurenţii persoane solicitate în sensul greşitei luări a măsurii arestării nu pot fi primite.

Prin urmare, încheierea instanţei de fond este legală şi temeinică.

Fată de considerentele arătate mei sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de persoanele solicitate S.E.P. şi A.R.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii persoane solicitate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de persoanele solicitate S.E.P. şi A.R. împotriva încheierii nr. 10 din 28 iunie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 481/45/2008.

Obligă recurenţii persoane solicitate la plata sumei de câte 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2431/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs