ICCJ. Decizia nr. 235/2008. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 235/2008
Dosar nr. 1042/63/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1418 din 25 octombrie 2005 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în baza art. 178 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului P.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 248.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă G.Şt.I. şi la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul la plata a 500.000 lei prestaţie periodică în favoarea minorei A.I.D., începând cu data de 18 ianuarie 2004 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei.
Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi partea vătămată G.Şt.I., iar prin Decizia penală nr. 74 din 21 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. 7595/2005, au fost admise apelurile, s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 1418 din 25 octombrie 2005 pronunţată de Judecătoria Târgovişte şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, care a înregistrat-o sub nr. 2302/2006.
Prin încheierea cu nr. 3888 din 16 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul cu nr. 7772/1/2006, s-a admis cererea de strămutare formulată de petiţionarul G.Şt.I., dispunându-se în consecinţă strămutarea cauzei la Tribunalul Dolj, menţinându-se actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
Primind cauza spre competentă soluţionare, Tribunalul Dolj a înregistrat-o sub nr. 1042/63/2006 (număr în format vechi 2135/P/2006), iar prin sentinţa penală nr. 183 din 11 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr. 2135/2006, s-a dispus în baza art. 178 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului P.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru o perioadă de 4 ani, conform art. 82 C. pen., şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind condiţiile a căror nerespectare vor conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării.
S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la 15.000 lei despăgubiri civile şi la 5.000 lei daune morale către partea civilă G.Şt.I., precum şi la plata sumei de 50 lei lunar, cu titlu de prestaţie periodică în favoarea minorei A.I.D., începând cu data de 18 ianuarie 2004 şi până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligaţiei.
S-a respins cererea formulată de partea civilă privind acordarea cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul de avocat şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că a fost trimis în judecată inculpatul P.I., în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 106/P/2004, pentru săvârşirea unei infracţiuni de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în dimineaţa de 18 ianuarie 2004, inculpatul, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Titu, judeţul Dâmboviţa, a plecat de la locul de muncă spre domiciliu, conducând autoturismul proprietate personală marca DACIA 1310, iar în jurul orelor 5,30 – 5,40, pe raza localităţii Comişani, pe fondul unui carosabil acoperit cu polei şi aflându-se sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie de aproximativ 0,7 gr. ‰, inculpatul a acroşat şi accidentat mortal pe numita G.G., care se îndrepta de la domiciliu spre staţia de autobuz.
Fiind anunţate, organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, au încheiat proces-verbal, au efectuat fotografii judiciare şi au întocmit o schiţă, din care rezultă că autoturismul condus de inculpat era oprit pe partea stângă a şoselei asfaltate şi fără marcaj longitudinal şi, de asemenea, că nu existau urme de frânare.
Din raportul de autopsie medico-legală nr. 18/ A din 29 ianuarie 2004, a rezultat că moartea victimei G.G. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cu fracturi multiple şi disjuncţie atlanto-occipitală, care s-au putut produce în condiţiile unui accident rutier, printr-un mecanism de lovire-basculare-proiectare, victima aflându-se în ortostatism şi fiind lovită în spate.
Raportul de expertiză traseologică nr. 100541 din 23 februarie 2004, a concluzionat că pe obiectele vestimentare ale victimei au existat multiple urme de substanţă brun-roşcată cu aspect de sânge, urme de frecare şi rupere a materialului textil şi urme materiale cu aspect de noroi sau nisip, create ca urmare a unui accident rutier.
Din buletinul de analiză toxicologică nr. 137/138 din 20 ianuarie 2004, a rezultat că inculpatul a prezentat o alcoolemie de 0,75 gr. ‰, respectiv 0,65 gr. ‰ la proba II, recoltată la orele 8,45, iar I.N.M.L. Bucureşti a recalculat alcoolemia, rezultând că, la orele 5,30 - 5,45, inculpatul putea avea, teoretic, o alcoolemie în creştere de aproximativ 0,7 gr. ‰.
Prima instanţă a reţinut în totalitate situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, în raport de probatoriile administrate atât în faza urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, respectiv proces-verbal de cercetare la faţa locului, fotografii judiciare, copie certificat înmatriculare auto, proces-verbal de verificare tehnică şi fotografii judiciare, proces-verbal de constatare, raport de autopsie medico-legală, completarea la raportul medico-legal, fotografii judiciare necropsie cadavru, documente de recoltare şi analiză alcoolemie, expertiză medico-legală recalculare alcoolemie, concluziile expertizei tehnice judiciare, raport de expertiză tehnică, declaraţiile părţii civile, declaraţiile martorilor, interogatoriile inculpatului şi fişa de cazier judiciar a acestuia.
Au fost analizate apărările inculpatului, care a invocat culpa concurentă a victimei, întrucât aceasta circula pe partea dreaptă a sensului de mers pe care se deplasa inculpatul, reţinându-se că apărările sunt infirmate de concluziile raportului de expertiză tehnică privitor la dinamica producerii accidentului, în sensul că localizarea avariilor suferite de autoturism în urma impactului, precum şi a leziunilor victimei, demonstrează că aceasta a fost lovită din spate cu partea dreaptă a autovehiculului, locul impactului aflându-se pe carosabil, aproape de marginea din stânga a drumului, pe sensul de mers al inculpatului.
De asemenea, au fost reţinute probe testimoniale din care rezultă că inculpatul, anterior producerii impactului a fost observat în timp ce se deplasa pe carosabil în zig-zag, ceea ce susţine concluzia expertului tehnic în sensul că inculpatul a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, adică pe partea stângă a carosabilului, în direcţia sa de mers, unde circula şi victima regulamentar, producându-se astfel impactul şi accidentarea victimei.
În consecinţă, s-a reţinut că accidentul rutier soldat cu decesul victimei G.G., a fost produs din culpa exclusivă a inculpatului, reţinându-se astfel că a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că a fost învestită cu acţiunea civilă formulată de partea civilă G.Şt.I., tatăl victimei şi tutorele minorei A.I.D., fiica victimei, pentru sumele de 600.000.000 lei ROL, despăgubiri, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeniri până la 7 ani şi 700.000.000 lei ROL, daune morale, alături de prestaţie periodică pentru creşterea şi îngrijirea minorei.
Din analiza probatoriului testimonial şi cu înscrisuri administrat de partea civilă G.Şt.I. în dovedirea pretenţiilor civile solicitate, s-a reţinut admisibilitatea în parte a acţiunii civile în limita sumelor de 15.000 lei despăgubiri civile şi 5.000 lei daune morale.
Referitor la cererea de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice în favoarea minorei A.D.I., instanţa de fond a constatat că victima realiza la momentul decesului un venit net de 210 lei lunar şi, din această sumă, conform dispoziţiilor legale, pentru minoră putea fi afectată o pătrime din această sumă. Astfel, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 50 lei lunar cu titlu de prestaţie periodică începând cu data de 18 ianuarie 2004 şi până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligaţiei.
Cererea părţii civile G.Şt.I. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare a fost respinsă de instanţa de fond, constatându-se în esenţă că onorariul apărătorului ales al părţii civile a fost achitat de către SC I. SRL şi nu de către partea civilă, iar societatea comercială menţionată nu a avut pretenţii împotriva inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel atât inculpatul P.I., cât şi partea civilă G.Şt.I., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, după cum urmează:
În apelul părţii civile, s-au formulat critici: sub aspectul laturii penale, privitor la greşita individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, solicitându-se majorarea pedepsei şi executarea în detenţie, cu motivarea că împrejurările reale de comitere şi rezultatul produs demonstrează pericolul deosebit al infracţiunii; sub aspectul laturii civile, s-a solicitat majorarea daunelor morale şi despăgubirilor acordate la fond, corespunzător înscrisurilor depuse în dovedirea pretenţiilor, precum şi în raport de probele testimoniale administrate, alături de acordarea cheltuielilor judiciare constând în onorariu de avocat şi de expert pentru judecata în primă instanţă, cât şi a cheltuielilor de transport în faza de apel. În privinţa prejudiciului moral, s-a învederat că partea civilă a suferit un dublu prejudiciu, atât prin pierderea fiicei, cât şi ca urmare a calităţii sale de tutore al minorei aflată în întreţinerea victimei.
În apelul inculpatului, s-au formulat critici de netemeinicie sub aspectul greşitei stabiliri a culpei la producerea accidentului, solicitându-se reţinerea culpei concurente a victimei, care s-a deplasat neregulamentar pe carosabil, deşi exista în porţiunea respectivă de drum acostament, şi pe cale de consecinţă, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu menţinerea suspendării condiţionate a executării, cât şi sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile a cauzei, solicitând reducerea despăgubirilor şi daunelor morale acordate, în raport de culpa victimei, precum şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor judiciare, motivată prin aceea că partea civilă a depus înscrisuri cu valori exagerate a cheltuielilor de transport şi onorariu de avocat, a căror plată nu a efectuat-o în mod real, ci plata s-a efectuat de o societate care nu are calitate în cauză. De asemenea, s-a invocat şi împrejurarea că prima instanţă a respins neîntemeiat cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice în vederea stabilirii cauzelor şi dinamicii producerii accidentului, apreciată de inculpat ca necesară în cauză.
Analizând apelurile promovate, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Accidentul rutier soldat cu decesul victimei s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, acesta săvârşind cu vinovăţia cerută de lege [(culpa cu prevedere în condiţiile art. 19 pct. 2 lit. a) C. pen.)], infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Sub aspectul culpei concurente a victimei, a constatat că aceasta nu a încălcat niciuna din obligaţiile stipulate în Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pietonilor pe drumurile publice, deplasarea victimei a avut loc pe partea stângă a drumului, pe sensul său de mers, cât mai aproape de acostamentul impracticabil în condiţiile meteo de la data producerii accidentului.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-au reţinut, ca nefondate, criticile ambilor apelanţi, întrucât în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), coroborat cu art. 52 C. pen., prima instanţă a realizat o justă apreciere asupra cuantumului şi modalităţii de executare a sancţiunii penale, reţinând că este o faptă penală săvârşită din culpă, că inculpatul a recunoscut şi a regretat producerea evenimentului rutier, nu are antecedente penale, este integrat social, iar prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi dobândirea unor venituri prin muncă, inculpatul va avea posibilitatea să contribuie la înlăturarea consecinţelor infracţiunii, prin despăgubirea părţii civile.
În privinţa criticilor, vizând soluţionarea laturii civile a cauzei s-a reţinut:
Sub aspectul prejudiciului material invocat de partea civilă G.Şt.I., atât în nume propriu privitor la cheltuielile ocazionate de înmormântarea şi pomenirile victimei, de la data producerii decesului, 18 ianuarie 2004, la zi, cât şi în calitate de curator al minorei A.I.D. (conform dispoziţiei nr. 405 din 14 octombrie 2006, emisă de Primăria comunei Comişani), născută la 29 ianuarie 1994 şi aflată în îngrijirea victimei, pentru prestaţia lunară pentru întreţinerea minorei, se constată că prima instanţă a analizat întreg materialul probator, testimonial şi cu înscrisuri, în raport de care a reţinut cuantumul prejudiciului produs, respectiv 15.000 lei despăgubiri şi 50 lei prestaţie periodică, începând cu data producerii decesului şi până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligaţiei.
În aceste condiţii, criticile apelantului parte civilă care a susţinut cheltuieli mai mari decât suma reţinută de prima instanţă, apar ca nefondate, constatându-se că martorii B.G. şi M.G. au relatat despre cheltuieli în valoare de circa 2.500 lei cu ocazia înmormântării, precum şi cu pomenirile ulterioare de circa 7.000 lei, precum şi cheltuieli pentru monumentul funerar de 900 lei, pentru serviciile religioase 400 lei şi alte bunuri oferite de pomană (mobilier şi îmbrăcăminte) până la concurenţa sumei de 15.000 lei.
Apelul părţii civile este însă fondat în privinţa cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă, care a apreciat că suma de 5.000 lei este în măsură să asigure o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral încercat de partea civilă.
Or, din înscrisurile de stare civilă depuse la dosar, rezultă că partea civilă avea calitatea de tată al victimei şi curator al nepoatei sale, fiica victimei fiind în vârstă de 10 ani la data decesului mamei, iar prin comiterea infracţiunii, partea civilă a fost supusă unor suferinţe intense, atât din perspectiva pierderii unei fiice de 33 de ani, cât şi în raport de necesitatea asigurării îngrijirii şi educaţiei minorei, la rândul său grav afectată prin pierderea părintelui care o avea în întreţinere.
În aceste condiţii, este indiscutabilă lezarea gravă a relaţiilor de familie pentru partea civilă, tocmai prin prisma imposibilităţii de realizare a obligaţiei de sprijin moral şi material existentă între copii şi părinţi, astfel cum este reglementată în Codul familiei, ceea ce necesită un corespondent pecuniar echitabil în vederea conservării valorilor sociale ocrotite de legea penală.
S-a constatat întemeiată şi critica vizând acordarea cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă şi constând în plata onorariului expertului judiciar în sumă de 401,70 lei, pentru expertiza întocmită în faza de judecată în primă instanţă (conform chitanţei nr. 1065496/1 din 11 decembrie 2006), precum şi pentru cheltuielile de transport efectuate în faza de apel (două deplasări dus-întors pe ruta Târgovişte-Craiova la termenele din 24 mai 2007 şi 13 septembrie 2007, la valoarea de 1,8 lei/km, pe distanţa de 400 de km), în total suma de 3.113,60 lei.
În privinţa cheltuielilor reprezentând onorariu avocat, se constată că apelantul parte civilă a depus chitanţa nr. 187 din 22 mai 2007, care atestă plata sumei de 5.000 lei reprezentând contravaloarea asistenţei juridice la fond, iar în dosarul nr. 2135/P/2006 al Tribunalului Dolj, au fost depuse chitanţele nr. 670 din 14 iulie 2006, nr. 679 din 15 septembrie 2006, 673 din 17 august 2006, 657 din 10 mai 2006, 654 din 14 aprilie 2006, 664 din 15 iunie 2006, 687 din 16 octombrie 2006 şi 161 din 6 ianuarie 2007, totalizând suma de 4.700 lei, plata fiind făcută de SC I. SRL, care nu are calitate procesuală în prezenta cauză.
Or, faţă de conţinutul acestor chitanţe, neputându-se stabili dacă plata onorariului de avocat pentru asistenţa juridică acordată la instanţa de fond s-a realizat de către partea civilă sau de o persoană juridică, a reţinut că nu s-a dovedit suportarea acestor cheltuieli de către partea civilă.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 166 din 19 septembrie 2007, a dispus următoarele:
A admis apelul formulat de partea civilă G.Şt.I. împotriva sentinţei penale nr. 183 din 11 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr. 2135/2006.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.I., împotriva aceleiaşi sentinţe.
A desfiinţat în parte sentinţa, sub aspectul laturii civile.
A majorat daunele morale acordate părţii civile G.Şt.I., de la 5.000 lei la 40.000 lei, la plata cărora a obligat pe inculpatul P.I. către partea civilă G.Şt.I.
A obligat inculpatul P.I. la plata a 3.113,60 lei cheltuieli judiciare către partea civilă G.Şt.I. şi la plata a 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recursuri partea civilă G.Şt.I. şi inculpatul P.I.
Partea civilă G.Şt.I., prin motivele de recurs, a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Cu privire la latura penală, partea civilă, nemulţumit de pedeapsa aplicată inculpatului în raport cu circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, a solicitat majorarea pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie.
Cu privire la latura civilă a cauzei, partea civilă a solicitat.
- majorarea despăgubirilor materiale, respectiv a cheltuielilor de înmormântare şi a celor efectuate cu datinile creştineşti ulterioare, arătând că într-o astfel de situaţie cheltuielile minime sunt de 20.000 - 25.000 lei;
- majorarea prestaţiei periodice la care a fost obligat inculpatul în favoarea minorei, în raport cu veniturile pe care le realizează în prezent inculpatul;
- majorarea daunelor morale stabilite de instanţa de apel, întrucât suma de 40.000 lei nu reflectă pierderea suferită de familie;
- obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute cu prilejul soluţionării fondului cauzei şi care nu au fost încasate de instanţele de fond şi de apel, respectiv: - 5.000 lei, onorariu avocat, conform chitanţei nr. 187 din 22 mai 2007, 1000 lei, onorariu avocat, conform chitanţei nr. 188 din 24 mai 2007, precum şi suma de 8568 lei, contravaloarea cheltuielilor de transport la instanţa de fond, pe ruta Craiova-Târgovişte şi retur, conform chitanţei şi facturii fiscale din 11 mai 2007.
Inculpatul, în principal, a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea efectuării unei noi expertize tehnice auto, având în vedere că expertizele efectuate în cauză au concluzii contradictorii, excluzând însă culpa concurentă a victimei în producerea accidentului, deşi celelalte probe administrate în cauză relevă contrariul.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, circumstanţe care au fost menţionate în considerentele hotărârilor atacate.
Inculpatul a solicitat şi reducerea cuantumurilor despăgubirilor materiale şi morale la care a fost obligat, apreciind că sunt nejustificat de mari în raport cu probele administrate şi fapta pentru care a fost condamnat.
Motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea obligării la prestaţia periodică în favoarea minorei nu a mai fost susţinut de inculpat, după cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării.
Recursurile formulate, care vor fi examinate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate, şi respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., referitor la situaţia când instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze situaţia procesului, sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi arătate.
Înalta Curte constată, că în cauză, pe baza probelor administrate şi care au fost analizate de instanţa de fond şi de apel anterior, a fost corect stabilită situaţia de fapt, care a fost redată anterior, motiv pentru care nu va mai fi reluată, situaţie de fapt încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, corect s-a reţinut că fapta inculpatului P.I., care la data de 18 ianuarie 2004, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, a accidentat mortal pe victima G.G., întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat în cauză este complet şi nu se impune casarea hotărârilor în vederea efectuării unei noi expertize tehnice auto, având în vedere că în cauză nu sunt îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raporturilor de expertiză efectuate în cauză.
După cum corect a reţinut şi instanţa de apel, în speţă s-a întocmit o primă expertiză tehnică în faza de urmărire penală, cu nr. 456 din 18 februarie 2004, de către expertul tehnic judiciar L.M., care a concluzionat că în momentul producerii accidentului, autoturismul condus de inculpat rula cu o viteză de 57 km/h, în condiţiile unui carosabil acoperit parţial cu polei şi cu vizibilitate redusă (condiţiile meteo fiind specifice datei de 18 ianuarie 2004, orele 5 - 5,30), iar evenimentul rutier a avut drept cauze: neatenţia şi aprecierea eronată în conducere manifestată de inculpat, viteza neadecvată condiţiilor de trafic, pătrunderea autoturismului pe contrasens şi starea inculpatului, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru victima G.G. reţinându-se că s-a deplasat pe carosabil, pe partea stângă, deoarece carosabilul respectiv era acoperit de gheaţă şi zăpadă.
De asemenea, în cursul judecăţii în primă instanţă, la Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr. 2098/2004, s-a efectuat o nouă expertiză tehnică, întocmită de inginer C.I., cu nr. 520 din 2 iunie 2005, care a concluzionat în sensul că: inculpatul a rulat cu o viteză de 50 km/h în momentul impactului şi de 66 km/h anterior impactului, depăşind viteza legală de circulaţie în localităţi cu 16 km/h; inculpatul s-a aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi a circulat pe partea stângă a drumului public, deşi pe banda sa de mers deplasarea trebuia realizată pe partea dreaptă a drumului; victima a circulat regulamentar pe partea stângă a drumului.
În prezenta cauză, ca urmare a reluării judecăţii în primă instanţă, prin stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Dolj, s-a efectuat o nouă expertiză tehnică de către inginer P.L., în raportul de expertiză tehnică din 5 martie 2007, formulându-se concluzii în sensul că: inculpatul a circulat cu viteza de 56,72 km/h, anterior producerii accidentului, circulând pe partea stângă a drumului, pe contrasens faţă de direcţia sa de mers, Târgovişte-Băleni, încălcând obligaţia de a circula cu viteza de 50 km/h, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, iar victima s-a deplasat regulamentar, pe partea stângă a direcţiei sale de mers, Târgovişte-Băleni, pe lângă acostament, din cercetarea la faţa locului rezultând că acostamentul era acoperit cu gheaţă şi zăpadă, iar după producerea accidentului inculpatul a deplasat victima şi autoturismul implicat în accident înainte de efectuarea măsurătorilor.
Faţă de concluziile celor trei expertize tehnice, care sunt concordante privitor la dinamica producerii accidentului, viteza de rulare a autoturismului condus de inculpat peste limita legală admisă în localitate, la deplasarea inculpatului pe contrasens, respectiv partea dreaptă a drumului pe sensul său de mers, Târgovişte-Băleni, deplasarea victimei regulamentar lângă acostament, pe partea stângă a drumului, în sensul său de mers, precum şi la starea impracticabilă a acostamentului, acoperit cu zăpadă şi gheaţă, se reţine că prima instanţă în mod justificat a respins cererea de administrare a unei noi expertize tehnice pentru aceste obiective.
Mai mult, împrejurarea că raportul de expertiză tehnică întocmit în faza de urmărire penală indică faptul că victima G.G. trebuia să realizeze deplasarea cât mai aproape de marginea părţii carosabile, nu poate fi reţinută drept un element probatoriu în sensul culpei victimei, de vreme ce art. 66 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 stipulează obligaţia pietonilor de „a circula pe partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers, cât mai aproape de marginea părţii carosabile", fără a indica o distanţă anume, situaţie în care sintagma „cât mai aproape" se apreciază de organul judiciar, în raport de toate împrejurările din cauză.
Astfel, prima instanţă a reţinut corect împrejurarea că victima şi inculpatul se deplasau pe un drum afectat de condiţiile meteo de iarnă, polei pe anumite sectoare ale părţii carosabile şi depozite de gheaţă şi zăpadă pe acostamentul de pe partea stângă a drumului în direcţia de deplasare a celor doi, ceea ce a atras dificultatea de deplasare pe acostament pentru victimă, care însă şi-a respectat obligaţia legală, circulând pe partea stângă a drumului.
Mai mult, se constată că obiectele de încălţăminte ale victimei au fost găsite la o distanţă de 0,70 cm faţă de limita stângă a şoselei, iar geanta la o distanţă de 2,40 metri faţă de aceeaşi limită, lăţimea şoselei fiind de 6 metri (schiţa locului faptei aflată la dosar de urmărire penală), ceea ce susţine concluzia că victima se deplasa în intervalul cuprins între limita stânga faţă de acostament şi axul şoselei, ceea ce raportat la condiţiile concrete ale locului accidentului justifică aprecierea că victima a circulat cât mai aproape de marginea părţii carosabile.
Pe de altă parte, se constată că toate avariile autoturismului condus de inculpat se situează pe partea dreaptă (capotă faţă înfundată în partea din faţă, ochelari faţă dreapta dislocat, bară de protecţie faţă înfundată în partea dreaptă, mască faţă ruptă, contraaripă dreapta faţă înfundată), corespunzând din punct de vedere al localizării cu leziunile suferite de victimă, care a prezentat fracturi la nivelul ambelor oase gambă dreapta şi multiple traumatisme la nivelul trunchiului şi capului (fracturi coaste II-VI pe partea dreaptă la 4 cm lateral de articulaţiile sterno-costale, fractura coastei IV dreapta paravertebral, fractură complexă de coloană vertebrală toracică, rupturi în plămânul stâng cu hemotorax, rupturi renale, hemoragie meningo-cerebrală), al căror mecanism de producere a fost lovire-basculare-proiectare, existând legături de cauzalitate directă şi necondiţionată între aceste leziuni, produse în condiţiile accidentului rutier şi deces.
Faţă de aceste împrejurări de fapt, rezultate din probatoriul ştiinţific, tehnic şi medico-legal administrat în cauză, se constată că inculpatul P.I. s-a deplasat cu un autoturism cu stare tehnică deficitară (conform procesului-verbal din 18 ianuarie 2004, autoturismul marca Dacia 1310, prezenta frâna de serviciu cu o eficacitate de 58 %, frâna de staţionare ineficace, cu dezechilibru la roata stângă, faza lungă a farurilor interioare stânga şi dreapta nefuncţională, anvelope spate uzate peste limita admisă), aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie de 0,70 gr. ‰, pe contrasens, respectiv pe partea stângă a drumului, deşi avea obligaţia să se deplaseze pe partea dreaptă a sensului de mers Târgovişte-Băleni, şi având o viteză peste limita legală admisă, de 57 km/h, experţii tehnici indicând împrejurarea că la o viteză mai mică sau egală cu 46 km/h inculpatul putea evita accidentarea victimei.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în fapt, nu există contradicţii între concluziile expertizelor tehnice auto efectuate în cauză, expertize care exclud culpa victimei în producerea accidentului, motiv pentru care nu se impune casarea hotărârilor şi efectuarea unei noi expertize tehnice auto.
De asemenea, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, neexistând motive nici pentru reducerea, nici pentru majorarea acesteia, sau a modificării modalităţii de executare.
Astfel, se apreciază că la dozarea pedepsei au fost avute în vedere, corect, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: gradul de pericol social concret al faptei, natura infracţiunii, care a fost comisă din culpă, împrejurările comiterii acesteia, care au fost anterior descrise, urmarea socialmente periculoasă a faptei, respectiv decesul victimei, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este infractor primar, este tânăr şi a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând şi regretând comiterea faptei.
Împrejurarea că inculpatul s-a apărat invocând şi culpa concurentă a victimei în producerea accidentului nu poate constitui o cauză de agravare a pedepsei, cum susţine partea civilă, fiind doar un atribut al dreptului la apărare garantat prin lege.
Înalta Curte apreciază că, în raport de circumstanţele reale şi personale reţinute, pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. Simpla aplicare a pedepsei, în raport de aceste circumstanţe, este o garanţie a faptului că inculpatul nu va mai săvârşi o altă infracţiune.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, se constată că aceasta a fost soluţionată corespunzător, nefiind motive pentru casarea hotărârilor.
Partea vătămată G.Şt.I., prin declaraţia din 10 aprilie 2006 dată la Tribunalul Dâmboviţa, după desfiinţarea cu reţinere a sentinţei pronunţate de Judecătoria Târgovişte, a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 600.000.000 ROL (60.000 RON) cu titlul de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, contravaloarea pomenilor şi a celorlalte datini creştineşti, şi cu suma de 700.000.000 ROL (70.000 RON) cu titlu de daune morale.
Ulterior, după strămutarea cauzei la Tribunalul Dolj (actele efectuate de Tribunalul Dâmboviţa fiind menţinute prin hotărârea de strămutare), cu prilejul dezbaterilor în fond ale cauzei din data de 11 aprilie 2007, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 100.000 lei daune materiale (cheltuieli de înmormântare, pomeni, datini creştineşti) şi 100.000 lei daune morale.
Acţiunea civilă a părţii civile a fost admisă în parte de instanţă, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 15.000 lei daune materiale, respectiv cheltuieli de înmormântare şi pomenile efectuate până la 3 ani, în limita a ceea ce partea civilă a probat, şi la 40.000 lei daune morale.
Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit corect despăgubirile materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă, în cuantum de 15.000 lei, având în vedere probele administrate în cauză.
Astfel, martorii B.G. şi M.G. au declarat, atât la Judecătoria Târgovişte (a cărei hotărâre a fost desfiinţată, după cum s-a menţionat) la data de 8 februarie 2005, cât şi în faţa Tribunalului Dolj, la data de 30 octombrie 2006, că la înmormântarea victimei au participat 250-300 persoane şi s-au cheltuit 2500 lei, atât cu cheltuielile efective de înmormântare, cât şi cu parastasul de la acest eveniment; cheltuielile cu parastasele ulterioare de până la 1 an s-au ridicat la suma de aproximativ 7.000 lei, din care 1.500 lei a costat parastasul de la un an; crucea de la mormânt a costat 900 lei (pentru care, de altfel, există şi chitanţă depusă la dosar), slujbele de pomenire au costat 2.250 lei (45 zile a câte 50 lei fiecare), martorii nefăcând referiri şi la parastasele ulterioare, despre care partea civilă a afirmat că le-a făcut.
În raport de aceste declaraţii rezultă că suma de 15.000 lei a fost corect stabilită de către prima instanţă, dispoziţie menţinută şi în apel.
De asemenea, instanţa de apel a stabilit corect şi cuantumul daunelor morale, evaluând pierderea suferită de partea civilă şi de minora A.I.D., fiica victimei, în mod echitabil (având în vedere că prejudiciul moral nu poate fi evaluat strict) în raport cu toate circumstanţele cauzei.
Sigur că pierderea unei vieţi omeneşti este inestimabilă, însă, pe de altă parte, un astfel de fapt nu poate constitui o cauză de îmbogăţire fără o justificare legală; în caz contrar s-ar putea deforma chiar valorile morale care stau la baza acordării de despăgubiri pentru prejudiciile nepatrimoniale.
Înalta Curte apreciază că şi prestaţia periodică stabilită de instanţa în favoarea fiicei minorei a victimei a fost corect stabilită în raport atât cu actele dosarului, cât şi cu dispoziţiile legale.
Este de necontestat că minora A.I.D., născută la 29 ianuarie 1994, se afla în întreţinerea victimei, în condiţiile reglementate de art. 86 C. fam., respectiv de a se afla în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci datorată vârstei, şi avea drept la întreţinere.
Întrucât primea efectiv întreţinere de la victimă, minora este îndreptăţită să obţină despăgubiri de la autorul infracţiunii de ucidere din culpă.
Însă referitor la cuantumul prestaţiei lunare la care poate fi obligat inculpatul, ca autor al prejudiciilor, trebuie avut în vedere principiul că această prestaţie constituie o despăgubire şi nu o pensie de întreţinere, astfel încât criteriul stării materiale a inculpatului nu poate fi reţinut, întrucât acest criteriu este specific pentru calcularea pensiei de întreţinere prevăzute de Codul familiei şi nu pentru despăgubirile datorate ca urmare a săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Drept consecinţă, inculpatul, independent de situaţia sa materială, a fost obligat să acopere prestaţiile pe care le plătea victima fiicei sale minore, în raport şi de dispoziţiile Codului familiei, respectiv o pătrime din venitul lunar al acesteia şi care era de aproximativ 210 lei.
Şi cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul P.I. către partea civilă G.Şt.I. au fost stabilite corect de către instanţa de fond şi cea de apel, pe baza actelor de la dosar.
Instanţa fondului a respins cererea părţii civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare cu titlu de onorariu de avocat, dispoziţie menţinută, parţial, şi de către instanţa de apel, reţinând că din chitanţele aflate la dosar rezultă că sumele au fost achitate de SC I.I. SRL, societate care nu are, de altfel, nicio calitate în cauză şi nici nu a solicitat obligarea inculpatului la plata acestor sume.
Având în vedere această situaţie, inculpatul nu putea fi obligat să plătească părţii civile sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat de un terţ (chiar dacă pe unele chitanţe se menţionează că plata se face pentru partea civilă, putând fi o liberalitate făcută acesteia) la diferite intervale de timp (500 lei la 14 aprilie 2006, 500 lei la 15 mai 2006, 500 lei la 5 iunie 2006, 500 lei la 14 iulie 2006, 500 lei la 17 august 2006, 500 lei la 19 septembrie 2006, 500 lei la 16 octombrie 2006 şi 1200 lei la 6 ianuarie 2007).
Ulterior, după pronunţarea sentinţei, pe parcursul soluţionării apelurilor, partea civilă a depus la dosar chitanţa nr. 187/22 mai 2007 în care se consemnează că partea civilă ar fi achitat apărătorului său suma de 5000 lei reprezentând asistenţă juridică fond, dosar 1042/2006, în condiţiile în care la fond fuseseră depuse chitanţele anterior menţionate, precum şi o factură fiscală şi o chitanţă, emise în 11 mai 2007, în care este consemnat că partea civilă ar fi achitat către SC I.I. SRL (de remarcat că este aceea şi societate care ar fi plătit onorariul pentru apărătorul ales al păţii civile) suma de 8.568 lei, reprezentând contravaloarea a 10 transporturi pe ruta Târgovişte-Craiova şi retur.
În raport de datele la care au fost întocmite aceste acte (după pronunţarea sentinţei de către Tribunalul Dâmboviţa), se apreciază că au fost postconstituite în vederea obţinerii unor cheltuieli, nejustificate. În plus, se constată şi costul exagerat de mare al unei călătorii dus-întors pe ruta Târgovişte-Craiova, în cuantum de 856,80 lei, precum şi împrejurarea că s-au solicitat cheltuielile de transport pe această rută şi la termenele la care atât partea civilă, cât şi apărătorul său ales au lipsit (într-adevăr, la instanţa de fond au fost acordate 10 termene de judecată, însă la termenele din 22 ianuarie 2007, 19 februarie 2007 şi 5 martie 2007 atât partea civilă cât şi apărătorul acesteia au lipsit, după cum rezultă din încheierile întocmite la aceste termene), ceea ce demonstrează reaua-credinţă a părţii civile, care, de altfel, a fost asistată de un apărător ales.
O altă inadvertenţă, care întăreşte convingerea Curţii, că se încerca o îmbogăţire nejustificată, există între factura fiscală depusă la instanţa de apel, din care rezultă că s-au efectuat 10 călătorii pentru care s-ar fi plătit suma de 8.568 lei şi solicitarea făcută instanţei de fond în concluziile scrise întocmite de avocatul ales al părţii civile de obligare a inculpatului şi la plata sumei de 7.840 lei (10 x 400 km x 1,8 + 8 h), cu titlu de cheltuieli de transport, apărător, martori la instanţă.
În aceste condiţii, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că inculpatul nu putea fi obligat la plata acestor sume către partea civilă, motiv pentru care şi din acest punct de vedere hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate atât de inculpat, cât şi de partea civilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul P.I. şi de partea civilă G.Şt.I. împotriva deciziei penale nr. 166 din 19 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2248/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2429/2008. Penal → |
|---|
