ICCJ. Decizia nr. 2429/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2429/2008

Dosar nr. 657/59/2008

Şedinţa publică din 9 iulie 2008

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 105 din 25 iunie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.C.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Inculpatul T.C. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiune considerată ca fiind una cu grad ridicat de pericol social, dispunându-se măsura arestării preventive, în temeiul art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura şi gravitatea faptei săvârşite.

Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de dispoziţiile art. 1602 şi următoarele C. proc. pen., s-a reţinut că, în raport de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, cererea inculpatului este admisibilă, însă, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda, întrucât în acest moment procesual s-a dispus audierea a patru martori propuşi de către inculpat, astfel că măsura arestării preventive se impune în continuare pentru a nu fi zădărnicită aflarea adevărului.

S-a mai reţinut că inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, jurisprudenţa C.E.D.O. şi cea naţională permiţând privarea de libertate în aceste condiţii.

Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea în stare de libertate a inculpatului, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de persoane în formă continuată, pentru săvârşirea căreia a fost condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă 4 ani închisoare, precum şi de faptul că în cursul judecăţii în apel se administrează probe, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, menţinerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal. Pe de altă parte, măsura arestării se impune a fi menţinută şi, pe cale de consecinţă, să fie respinsă cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât, din actele dosarului, rezultă că acesta ar putea să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea martorilor.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva încheierii nr. 105 din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 657/59/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2429/2008. Penal