ICCJ. Decizia nr. 2248/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2248/2008

Dosar nr. 8715/2/2007

Şedinţa publică din 20 iunie 2008

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 21 din 1 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.N.G. împotriva rezoluţiei emisă la data de 21 august 2007 în dosarul nr. 1287/11-2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia nr. 644/P/2007 din 12 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul avocat T.V., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se că faptele nu există.

S-a avut în vedere faptul că intimatul a încheiat cu petentul, la data de 12 octombrie 2005, contractul de asistenţă juridică nr. 27, cu privire la acordarea asistenţei juridice în dosar nr. 4518/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală şi că intimatul nu i-a prezentat petentului ca adevărată nici o faptă mincinoasă, prin care să încerce să-l inducă în eroare la încheierea contractului.

Împotriva rezoluţiei, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care, prin rezoluţia nr. 1287/11-2/2007 din 21 august 2007, a respins-o cu motivarea că în cauză nu există indicii cu privire la săvârşirea unei pretinse infracţiuni de înşelăciune de către intimat.

Petentul s-a adresat cu plângere în temeiul dispoziţiilor art. 278¹ C. proc. pen., instanţei de judecată, cu motivarea că nu ar fi încheiat contractul de asistenţă juridică cu avocatul, dacă ar fi cunoscut că nu va exista o prestaţie de bună-credinţă şi profesionistă din partea acestuia.

Instanţa fondului a reţinut că la încheierea contractului de asistentă juridică, buna credinţă a părţilor este prezumată, iar în speţă, petentul nu a putut să dovedească contrariul, motiv pentru care s-a reţinut că în cauză nu există indicii de vinovăţie ale intimatului, iar dacă justiţiabilul reclamă calitatea necorespunzătoare a prestaţiei avocatului, el trebuie să indice elementele de probaţiune şi nu doar să susţină acest aspect.

Împotriva sentinţei a declarat recurs intimatul, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă aceleaşi ca şi cele indicate în plângerea iniţială, dar şi pentru alte aspecte care exced cadrului procesual stabilit de dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen. Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate de petent, care pot fi analizate conform art. 278¹ C. proc. pen., ca şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Petentul a formulat plângere penală împotriva intimatului avocat, susţinând că acesta şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile ce-i reveneau potrivit contractului de asistenţă juridică încheiat cu petentul.

S-a apreciat de petent că a fost indus în eroare cu ocazia încheierii contractului, la a cărei încheiere nu ar fi procedat, dacă nu ar fi fost amăgit privind prestaţia ce urma a fi executată din partea intimatului.

Contractul încheiat între părţi este un contract de asistenţă juridică, ca o manifestare a libertăţii contractuale, la încheierea căruia buna credinţă este prezumată.

Revine celui care invocă sarcina de a dovedi efectuarea unor acte de inducere în eroare cu ocazia încheierii sau executării contractului şi reaua credinţă a celeilalte părţi contractante.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, nu se desprinde existenţa nici unuia dintre actele materiale caracteristice infracţiunii de înşelăciune, astfel că în mod justificat, procurorul a constatat existenţa impedimentului în exercitarea acţiunii penale, iar prima instanţă a confirmat, îndreptăţit, rezoluţia procurorului.

Prin urmare, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul E.N.G. împotriva sentinţei penale nr. 21 din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 2240/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 235/2008. Penal. Ucidere din culpă (art.178... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2248/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs