ICCJ. Decizia nr. 2492/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2492/2008
Dosar nr. 4009/2/2008
Şedinţa publică din 30 iulie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 179 din 16 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:
- Punerea în executarea a mandatului de arestare european nr. 20 din 30 iunie 2008 emis de Biroul Procurorului de pe lângă Curtea de Apel din Atena în dosarul nr. FE 6032,
- Arestarea persoanei solicitate C.L., pentru o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 16 iulie 2008 la 13 august 2008.
- Predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare elene în vederea cercetării acesteia în dosarul nr. FE 6032.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că, la 4 iulie 2008, a fost sesizată de Ministerul Justiţiei cu mandatul de arestare nr. 20 din 30 iunie 2008, emis de Biroul Procurorului de pe lângă Curtea de Apel din Atena, în dosarul nr. FE 6032, prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate, cetăţean român, C.L., în vederea efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de viol constând în aceea că, la data de 15 august 2007, pe B-dul L. Kifisias din Atena, prin ameninţări şi constrângere a întreţinut raport sexual cu partea vătămată C.A.C.
S-a mai reţinut că, la 16 iulie 2008, persoana solicitată C.L. a fost identificată şi reţinută pe termen de 24 ore de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi prezentat instanţei unde a susţinut că nu a comis în Grecia nicio faptă penală şi nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare elene.
Curtea de Apel Bucureşti a motivat că în urma examinării mandatului european de arestare a constatat că acesta conţine informaţiile necesare prevăzutăde art. 79 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, este tradus potrivit art. 79 alin. (4) din aceeaşi lege, şi ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea asigurării executării mandatului, precum şi de drepturile persoanei solicitate a constatat că în cauză au fost respectate cerinţele legale ale art. 881 şi urm. din Legea nr. 302/2004.
A apreciat prin urmare că se impune punerea în executare a mandatului european de arestare şi a făcut aplicarea art. 89 alin. (3) şi art. 94 din Legea nr. 302/2004.
Persoana solicitată a declarat recurs, pe care nu l-a motivat împotriva încheierii de şedinţă din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
În şedinţa publică de dezbaterea recursului din 30 iulie 2008, prin apărător ales,recurentul a precizat că atacă de fapt sentinţa nr. 179 din 16 iulie 2008.
Recursul este fondat.
Înalta Curte constată că în realitate persoana solicitată nici nu avea posibilitatea de a ataca încheierea din 16 iulie 2008, întrucât Curtea de Apel Bucureşti nici nu a pronunţat o astfel de încheiere „comprimând" întreaga procedură a executării mandatului european de arestare în sentinţa menţionată.
Înalta Curte mai observă că acest mod de rezolvare urmat de instanţa fondului se situează în afara procedurii reglementate în Titlul III Capitolul III al Legii nr. 302/2004, referitor la executarea mandatului european de arestare, procedură care presupune respectarea unor reguli şi condiţii speciale impuse în rezolvarea cauzelor privind această materie.
Legea nr. 302/2004 este un act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli judiciare privitoare la procedura cooperării judiciare internaţionale în materie penală.
Cum procedura în materie penală este de strică interpretare, efectuarea ei în afara regulilor este anulabilă.
Înalta Curte constată că, în procedura executării mandatului european de arestare emis de autorităţile elene, Curtea de Apel Bucureşti nu a respectat algoritmul legii de la art. 89 şi urm. din Legea nr. 302/2004 şi nici condiţiile speciale prevăzutăde art. 87din aceeaşi lege.
Astfel, nu a dispus arestarea persoanei solicitate prin încheiere conform procedurii reglementate din lege.
Nu a lăsat persoanei solicitate un răgaz de cel mult 48 ore de la arestare pentru ca aceasta să se hotărască asupra consimţământului la predare şi a renunţării la regula specialităţii.
Înalta Curtea apreciază că lăsarea unui răstimp de cel mult 48 de ore la dispoziţie, după ce a fost arestat şi înainte de a se proceda la rezolvarea chestiunii executării mandatului european de arestare, este o minimă garanţie dată de lege [(art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004)] persoanei solicitate şi arestate pentru a-şi angaja apărător şi a-şi pregăti apărarea; de a reflecta asupra consimţământului şi a renunţării la regula specialităţii reglementată în art. 100 din aceeaşi lege.
Înalta Curte observă de altfel, că persoana solicitată nici nu a fost informată şi nici nu i s-a cerut să-şi exprime voinţa cu privire la această regulă a specialităţii.
Or, din examinarea specificului acestei reguli rezultă că şi ea este o garanţie acordată de legea româna în favoarea persoanei solicitate pentru ca aceasta să nu fie cercetată sau condamnată în statul solicitant pentru alte fapte prevăzute în mandat.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai observă că potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 referitor la condiţiile speciale de executare a mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare de executare române „cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii cu condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei".
Or, instanţa Curţii de Apel Bucureşti, autoritate judiciară de executare română, nu s-a preocupat în nici un fel de respectarea acestei condiţii deşi putea şi trebuia să constate că în corespondenţa autorităţilor elene cu privire la executarea mandatului european de arestare nu se face nicio referinţă la această chestiune.
Aşa fiind, instanţa fondului trebuia să se preocupe şi să ceară asigurări autorităţii judiciare elene că va îndeplini această condiţie imperativă a legii române şi abia după aceea să procedeze conform art. 93 şi art. 94 din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte nu are posibilitatea legală de a îndrepta aceste erori ale instanţei fondului astfel că în conformitate cu prevăzută art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., văzând şi dispoziţiile art. 941 din Legea nr. 302/2004 va admite recursul persoanei solicitate C.L. împotriva sentinţei menţionate, va casa hotărârea atacată numai cu privire la dispoziţia de punere în executare a mandatului de arestare şi predarea persoanei solicitate şi va trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Va menţine arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile de la 14 august 2008 la 12 septembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de persoana solicitată C.L. împotriva sentinţei penale nr. 179/ A din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la dispoziţia de punere în executare a mandatului european de arestare şi predare a persoanei solicitate şi trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile de la 14 august 2008 la 12 septembrie 2008.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2515/2008. Penal → |
|---|
