ICCJ. Decizia nr. 2559/2008. Penal. Cerere de liberare provizorie pe cauţiune (art. 160 ind. 4 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2559/2008
Dosar nr. 6596/1/2008
Şedinţa publică din 20 august 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 31 iulie 2008, inculpatul C.I. a formulat cerere de liberare provizorie pe cauţiune, solicitând punerea sa în libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că se află la primul conflict cu legea penală, a recunoscut comiterea faptelor şi a colaborat cu organele de urmărire penală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din 8 august 2008, a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie, pe cauţiune, formulată de inculpatul C.I.
A dispus restituirea cauţiunii.
În sfârşit a obligat pe inculpatul petent la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a apreciat că cererea formulată nu este întemeiată, pentru următoarele motive:
Prin mandatul de arestare preventivă nr. 11 din 21 iunie 2008, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru infracţiunile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. Temeiule avute în vedere la luarea măsurii au fost cele prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Din analiza prevăzută art. 1604 alin. (1) C. proc. pen., în care se menţionează că liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda de instanţa de judecată, se constată că aceasta este o măsură facultativă, nefiind un drept al inculpatului. Astfel, instanţa de judecată este cea care apreciază dacă acordarea liberării provizorii este oportună sau nu, în cauză.
În ceea ce priveşte criteriile pe baza cărora se poate aprecia oportunitatea punerii în libertate a inculpatului este de constatat că dispoziţiile legale nu le indică, dar, nici nu le limitează.
În consecinţă, în cauză, Curtea va avea în vedere natura şi gravitatea faptei săvârşire, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmările produse prin activitatea inculpatului şi relaţiile sociale care au fost prejudiciate, prin fapta comisă.
Nu poate fi ignorat nici caracterul organizat al activităţii infracţionale, inculpatul aderând la un grup infracţional organizat, format în scopul comiterii, unor infracţiuni de corupţie, în care fiecare dintre membri avea sarcini bine stabilite. Rolul inculpatului a fost unul important, acesta asumându-şi sarcina de a constitui în beneficiul mai multor persoane, în schimbul unor sume de bani primite de la cestea şi care au fost împărţite între membrii grupului infracţional, dosare necesare înscrierii la examenul de obţinere a permisului de conducere, întocmind documente prin care s-a atestat, în mod necorespunzător adevărului, împrejurarea că, viitorii candidaţi ar fi urmat cursurile şcolii de şoferi, aparţinând SC C.M.A.C. SRL.
Faţă de cele arătate şi având în vedere şi perioada îndelungată în care s-a derulat activitatea infracţională, amploarea acesteia, numărul mare de persoane implicate, care au obţinut un mod fraudulos permisele de conducere, impactul negativ în rândul opiniei publice, s-a apreciat că, cererea formulată nu este întemeiată.
Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu poate constitui un motiv singular pentru punerea sa în libertate, iar faptul că acesta a revenit asupra declaraţiilor anterioare şi a recunoscut comiterea faptelor pentru care este cercetat nu presupune o modificare a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Pe de altă parte, dat fiind intervalul scurt de timp, de la data luării măsurii preventive, nu se poate aprecia că nu mai subzistă temeiurile prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar garanţiile prezentate de inculpat, precum şi obligaţiile prevăzută de art. 1602 şi 31 din acelaşi cod, ce s-ar putea stabili în sarcina inculpatului nu sunt de natură a înlătura pericolul pentru ordinea publică.
În consecinţă, Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 1608 alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie şi l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susţinând că, hotărârea este neîntemeiată şi nelegală, în mod greşit, respingându-i-se cererea, în loc să i se admită. În susţinerea cererii de admitere a solicitării cu privire la liberarea provizorie pe cauţiune, recurentul a arătat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele prevăzută de art. 1604 coroborat cu art. 1602 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de infracţiunea pentru comiterea căreia este învinuit, nu depăşeşte 18 ani închisoare şi nu există date care să ateste că, ar putea exista temerea că, în viitor, inculpatul ar putea comite o nouă infracţiune.
Recursul nu este fondat.
Analiza actelor şi probelor administrate în cauză, arată că încheierea atacată, este temeinică şi legală.
Într-adevăr, în raport de fapta comisă, natura şi gravitatea acesteia, precum şi de împrejurările în care fapta a fost comisă, rezultă, fără dubiu, că, lăsat în libertate, inculpatul, a fost patron de şcoală de şoferi, ar putea comite alte fapte penale, fie pentru obţinerea unor venituri ilicite, prin corupţie, fie pentru împiedicarea desfăşurării normale a procesului penal pornit împotriva sa. Aşa stând lucrurile, Curtea, în calitatea de instanţă de control judiciar, urmează a constata temeinicia şi legalitatea hotărârii controlate, chiar dacă pedeapsa pentru care inculpatul este arestat preventiv, nu trece de 18 ani închisoare.
Făcându-se, astfel dovada că hotărârea primei instanţe, pronunţată, în speţă, este temeinică şi legală, Curtea va trebui să privească recursul de faţă, ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând astfel hotărârea atacată.
Având în vedere şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii din 8 august 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 4638/2/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 august 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2555/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2573/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
