ICCJ. Decizia nr. 2573/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2573/2008
Dosar nr. 6697/1/2008
Şedinţa publică din 25 august 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 august 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5583/62/2007, s-a dispus, printre altele menţinerea stării de arest preventive a inculpaţilor M.P. şi M.OG în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora.
Împotriva încheierii de şedinţă sus-arătate au declarat recurs inculpaţii, solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate până la aflarea adevăraţilor autori ai faptei.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu cauza potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentinţa penală nr. 243/ S din 14 martie 2008 pronunţată în dosarul nr. 5583/62/2007 al Tribunalului Braşov, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 174 şi 175 lit. c) C. proc. pen., condamnarea inculpatului M.P. la o pedeapsă de 19 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
Totodată, în baza art. 26 raportat la art. 174 şi 175 lit. c) C. pen., M.OG a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
Acelaşi inculpat, a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) raportat la art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestului preventiv.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată de către cei doi inculpaţi, apelurile lor făcând obiectul dosarului nr. 5583/62/2007 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La termenul din 6 august 2008, instanţa de control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din art. 5 din C.A.D.O.L.F., precum şi din art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise, totodată şi excepţii de la regula generală sus-arătată.
Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform Convenţiei, respectiv cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Reiese, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor M.P. şi M.OG
Infracţiunile săvârşite de inculpaţi aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viaţa, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că ar putea persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte învederate justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevăzută art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii M.P. şi M.OG
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.P. şi M.OG împotriva încheierii din 6 august 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5583/62/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 140 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 august 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2559/2008. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 2618/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
