ICCJ. Decizia nr. 263/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 263/2008
Dosar nr. 509/1/2008
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, a menţinut starea de arest a inculpatului D.C.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate şi, în consecinţă, se impune menţinerea stării de arest a acestuia.
Împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, solicitând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cât şi personal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea sa în libertate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 13 octombrie 2005, împreună cu alte două persoane rămase neidentificate, au deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată R.A.R. de o geantă, în care avea suma de 110.000.000 lei şi alte obiecte personale, în timp ce aceasta se afla cu autoturismul pe şoseaua Ştefăneşti, în urma violenţelor exercitate partea vătămată suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70 - 75 zile îngrijiri medicale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1291 din 27 septembrie 2007, a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 109 zile închisoare, pentru săvârşirea faptei sus-enunţate.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul D.C. a formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, sub nr. 11826/3/2006 (2720/2007), cu termen fixat la 6 februarie 2008.
La termenul din 9 ianuarie 2008, instanţa de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul D.C.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise şi excepţii de la regula generală sus-menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În raport de reglementările internaţionale sus-menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
În consecinţă, dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului D.C., respectiv că pentru infracţiunile deduse judecăţii limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 ani închisoare la 20 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, se constată că, în speţă, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanţă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.L.F. şi cu exigenţele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală.
Toate aceste aspecte, coroborate şi cu circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea nesinceră, nu are ocupaţie, este recidivist) justifică pe deplin dispoziţia instanţei de prim control judiciar în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 11826/3/2006 (2720/2007).
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2618/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2755/2008. Penal → |
|---|
