ICCJ. Decizia nr. 2631/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2631/2008
Dosar nr. 216/33/2008
Şedinţa publică din 4 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 54/2008 din 8 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 216/33/2008, s-a respins plângerea formulata de petiţionarii B.I. şi B.G. împotriva soluţiei procurorului emisă în dosarul nr. 818/P/2002 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, menţinând rezoluţia atacată.
Petiţionarii au fost obligaţi la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele :
La data de 16 mai 2002, petiţionarii B.I. şi B.G. s-au adresat Parchetului Militar pe de lângă Tribunalul Militar Teritorial, solicitând tragerea la răspundere penală a unor ofiţeri din cadrul IJP de frontieră Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 250 alin. (2) C. pen.
În esenţă, aceştia au invocat efectuarea abuzivă a unor percheziţii la sediul firmelor pe care le administrau, de către persoanele reclamate, ocazie cu care, petiţionara B.G. a fost şi agresată fizic.
În final, în urma cercetărilor întreprinse, la data de 16 septembrie 2002, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de toţi ofiţerii reclamaţi, apreciindu-se că faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate ori nu există, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 16 septembrie 2002 emisă în dosar nr. 818/P/2002 (f. 82-86, din dosarul de urmărire penală).
Soluţia a fost comunicată petiţionarilor cu adresa nr. 818/P/2002 la data de 8 octombrie 2002.
După apariţia Legii nr. 281/2003, la data de 7 mai 2007, petiţionarii s-au adresat prim procurorului militar, cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 16 septembrie 2002 emisă în dosarul nr. 818/P/2002 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial.
Prin rezoluţia din 25 mai 2007, prim procurorul militar, reţinând că plângerea formulată de petiţionari a fost depusă la 7 mai 2007, deşi termenul prevăzut de art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003, de 1 an, expirase la 1 ianuarie 2005, a respins plângerea, ca tardivă.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarii, au formulat, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanţa competentă, arătând că legea nu face referire efectivă la ce înseamnă termenul de 1 an, că rezoluţia nu le-a fost comunicată acestora, că o eventuală dată de începere a curgerii acelui termen ar trebui să privească momentul comunicării soluţiei pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale acestora. Totodată, petiţionarii au invocat împrejurări de substanţă, de fond, vizând o eventuală constatare a nelegalităţii soluţiei procurorului.
Prin sentinţa penală nr. 54/2008 din 8 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. 216/33/2008, s-a respins plângerea formulată de petiţionarii B.I. şi B.G. împotriva soluţiei procurorului emisă în dosarul nr. 818/P/2002 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, menţinând rezoluţia atacată.
În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că termenul de 1 an prevăzut de art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003 nu a fost respectat de petiţionari, care au depus plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale abia la 7 mai 2007, după un interval de aproape 2 ani şi jumătate de la data expirării termenului prevăzut de lege.
De asemenea, s-a reţinut că apărările formulate de petiţionari sunt neîntemeiate întrucât dispoziţia legislativă este una neechivocă, iar soluţia procurorului a fost comunicată petiţionarilor la 8 octombrie 2002, neexistând nici un fel de argument obiectiv, juridic, concret, care să infirme cele consemnate de prim procurorul militar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs petiţionarii B.I. şi B.G., prin avocat, fără a-şi motiva în scris calea de atac, conform art. 38510 C. proc. pen.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursurilor, 4 septembrie 2008, deşi legal citaţi, recurenţii petiţionari nu s-au prezentat pentru a-şi susţine calea de atac.
În aceste condiţii, analizând sentinţa atacată, din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi (3) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Prin plângerea înregistrată la Parchetul Militar Teritorial Bucureşti la data de 16 mai 2002, petiţionarii B.I. şi B.G. au solicitat tragerea la răspundere penală a mr. N.C., cpt. N.D., lt. D.P. şi lt. G.C., toţi din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş şi a mr. P.C. de la Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 250 alin. (2) C. pen.
În motivarea plângerii, petiţionarii au arătat că la data de 28 aprilie 2002, în jurul orei 12.00, ofiţerii menţionaţi s-au prezentat la societăţile comerciale pe care le administrau petiţionari, având autorizaţie de percheziţie pentru SC S. SRL, al cărui administrator este B.I. În lipsa administratorului, au obligat-o pe soţia acestuia să permită percheziţia, după ce în prealabil au deposedat-o prin violenţă de cheile firmei, iar ulterior, fără acordul cuiva, au efectuat percheziţie în încăperile firmei.
Datorită violenţelor exercitate, petiţionarei B.G. i s-au provocat leziuni pentru a căror vindecare s-au apreciat necesare 14-16 zile de îngrijiri medicale, prin certificatul medico-legal nr. 134 din 7 mai 2002.
După percheziţionarea primei firme, s-a continuat percheziţia şi la a doua firmă, fără acordul administratorului, B.G. De asemenea, petiţionarii au mai învederat că lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş nu aveau calitatea legală de a efectua acte de cercetare penală, depăşindu-şi competenţa.
Prin rezoluţia din 16 septembrie 2002 dată în dosarul nr. 818/P/2002 al Parchetului Militar Teritorial Bucureşti, în baza art. 228 alin. (6) şi a art. 10 lit. d) şi a) C. proc. pen. s-a dispus :
- neînceperea urmăririi penale faţă de mr. P.C. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi purtare abuzivă, prevăzute de art. 246 şi art. 250 alin. (2) C. pen.;
- neînceperea urmăririi penale faţă de mr. N.C., cpt. N.D., lt. D.P., lt. G.C. şi plt. adj(r) M.S. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP).
Soluţia a fost comunicată petiţionarilor cu adresa nr. 818/P/2002, la data de 8 octombrie 2002.
Prin art. 278 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 281/2003, se prevede că "plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de la lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "în cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior".
Pe de altă parte, în art. 2781 alin. (1), introdus în Codul de procedură penală prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 şi modificat prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006, se mai prevede că "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă", precizându-se, în continuare, că "plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".
Potrivit art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003, "în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanţelor ori, după caz, al rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen. este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale".
Aceste reglementări, prin conţinutul lor neechivoc, asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu dreptul oricărei persoane la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. pen. "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
În cauză, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată de petiţionarii B.I. şi B.G. a fost dată la 16 septembrie 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, termenul limită până la care petiţionarii puteau face plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, era 1 ianuarie 2005, iar aceştia au făcut plângere după aproape doi ani şi jumătate, în condiţiile în care art. 2781 C. proc. pen. a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond, de respingere, ca tardivă a plângerii petiţionarilor este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele care preced, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari B.I. şi B.G. împotriva sentinţei penale nr. 54/2008 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari B.I. şi B.G. împotriva sentinţei penale nr. 54/2008 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2008..
← ICCJ. Decizia nr. 2628/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2657/2008. Penal → |
---|