ICCJ. Decizia nr. 2661/2008. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2661/2008
Dosar nr. 1377/2/2008
Şedinţa publică din 8 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 103 de la 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1377/2/2008, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A.R.R.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la 3 martie 2008, petenta A.R.R. a formulat contestaţie la executare, arătând că nu este de acord să plătească cheltuielile judiciare la care a fost obligată prin sentinţa penală nr. 465 de la 6 februarie 2008, întrucât cauza sa se află în curs de judecată, nepronunţându-se încă o soluţie definitivă.
Curtea, analizând cererea formulată a constatat că prin sentinţa penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 s-a respins, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.R.R. împotriva sentinţe penale nr. 221 de la 25 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi a fost obligată contestatoarea la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petenta şi prin Decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatoare, care a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat. Această hotărâre este definitivă.
Ca atare susţinerile petentei că nu putea primi o comunicare prin care să i se aducă la cunoştinţă că are de achitat cheltuieli judiciare, întrucât cauza sa se află încă pe rol sunt neîntemeiate, deoarece în cauză s-a pronunţat o hotărâre definitivă.
Ca atare, dacă încadrăm cererea formulată de petent în cazul prevăzut la lit. a) din art. 461 C. proc. pen. „când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă" aceasta a apărut, ca nefondată, întrucât în cauză s-a pronunţat o hotărâre definitivă prin care i-a fost respins recursul formulat şi prin care a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.
De aceea, curtea de apel a respins contestaţia la executare formulată şi conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat-o pe contestatoare la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a fost declarat, în termen legal, recurs de către contestatoarea A.R.R., criticând sentinţa pronunţată de curtea de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece are rolul de a obstrucţiona procesul penal de la nivel ierarhic superior.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 19973 la 24 iunie 2008 o cerere din partea recurentei contestatoare A.R.R., în care a solicitat schimbarea procedurii penale procesuale din recurs în contestaţie în anulare în recurs, revizuire, la care au fost anexate fotocopiile unor înscrisuri, respectiv a citaţiei pentru cauza de faţă, a adresei cu nr. 6159/2969/11-&/2008 de la 17 iunie 2008 prin care i se comunică recurentei că urmare memoriilor adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 3 şi 9 iunie 2008 că cel privind revizuirea sentinţei penale nr. 103 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 1377/2/2008 ( 489/2008 ) a fost trimis, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar cel referitor la plângerea împotriva soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru a fi avut în vedere la soluţionarea dosarul nr. 4216/1/2008, a adresei de comunicare a soluţiei dispusă de procurorul şef secţie, cu nr. 5331/3557/VI11/1/2008 de la 12 iunie 2008, a rezoluţiei de la 21 aprilie 2008 dată de procurorul şef secţie în lucrarea cu nr. 3887/2933/2008, aflate la filele 5-14 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei, recurenta contestatoare a depus o cerere în care solicită judecarea recursului şi rezervarea dreptului formulării revizuirii împotriva hotărârilor definitive pentru unul din motivele revizuirii prevăzute de Codul de procedură penală şi contestaţie în anulare pentru unul din motivele prevăzute de acelaşi cod, aflată la filele 16-17 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, s-a prezentat personal recurenta contestatoare A.R.R.
Recurenta contestatoare A.R.R., în concluziile orale, în dezbateri a arătat că sentinţa pronunţată de curtea de apel este nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare pe fond, admiterea contestaţiei astfel cum aceasta a fost formulată.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de contestatoare au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de contestatoarea A.R.R. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 3851 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul contestatoarei că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în mod expres şi limitativ în conţinutul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale astfel:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Din analiza cauzei rezultă că prima instanţă a făcut un riguros examen asupra motivelor concrete evidenţiate de contestatoare şi anume că nu este de acord să plătească cheltuielile judiciare la care a fost obligată prin sentinţa penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008, întrucât cauza sa se află în curs de judecată, nefiind pronunţată încă o soluţie definitivă, aşa încât nu putea primi o comunicare prin care să i se aducă la cunoştinţă că are de achitat cheltuieli judiciare, ceea ce a condus la stabilirea temeiului legal al contestaţiei la executare formulate, prin încadrarea acesteia în cazul prevăzut de la art. 461 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte consideră că în mod corect şi motivat prima instanţă a pronunţat soluţia de respingere, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea A.R.R., deoarece în cauza la care aceasta a făcut referire s-a pronunţat o hotărâre definitivă, exercitându-se controlul judiciar asupra sentinţei pronunţată în primă instanţă, prin declararea recursului de către contestatoare.
În condiţiile în care, atât contestaţia în anulare formulată, cât şi recursul au fost respinse, instanţele în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au obligat contestatoarea şi respectiv recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat, suma totală fiind de 200 lei, aşa cum rezultă din hotărârile menţionate mai sus, ca urmare a culpei procesuale a contestatoarei şi respectiv recurentei contestatoare.
Aşadar, sentinţa penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoare şi obligată aceasta la 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea, ca nefondat a recursului declarat de contestatoare, aceasta fiind obligată la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, aşa încât comunicarea emisă în cauza arătată, de către instanţa de executare, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 7545/2/2007 (2517/2007) către petiţionară cu privire la cuantumul sumei pe care o are de plătit, a fost făcută în mod legal.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurenta contestatoare sunt neîntemeiate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestatoare A.R.R. împotriva sentinţei penale nr. 103 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestatoare A.R.R. împotriva sentinţei penale nr. 103 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2657/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2662/2008. Penal → |
|---|
