ICCJ. Decizia nr. 2669/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2669/2008
Dosar nr. 150/39/2008
Şedinţa publică din 8 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 de la 6 iunie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 150/39/2008 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.V., împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 202/p/2007 din data de 19 decembrie 2007 şi nr. 29/II/2 din data de 04 februarie 2008, intimat fiind G.A., domiciliat în loc. Darabani, judeţul Botoşani.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 150/39/2008 din 20 mai 2008, petentul A.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 202/P/2007 din data de 19 din decembrie 2007 şi nr. 29/11/2 din data de 04 februarie 2008.
În motivarea plângerii, acesta a arătat că în mod greşit nu s-a dispus ca intimatul G.A. să-i restituie şi suma de 370 lei, reprezentând onorariu achitat şi pentru care nu i-a înmânat nicio chitanţă.
Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, curtea de apel a constatat că acesta este neîntemeiată.
Petentul A.V. din comuna Conceşti, judeţul Botoşani a formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc G.A. din Darabani, solicitând să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, deşi a cerut executarea silită a sentinţei civile nr. 233 din 20 martie 2002 a Judecătoriei Darabani, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 644 A din 04 iulie 2003 a Tribunalului Botoşani şi a achitat onorariul de executare ce i-a fost cerut, totuşi executorul nu a pus în executare hotărârea.
Prin rezoluţia nr. 202/P/2007 din 19 decembrie 2007, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul G.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că petentul A.V. a obţinut o hotărâre judecătorească prin care Consiliul Local Conceşti a fost obligat să-l pună în posesie cu o anumită suprafaţă de teren, iar în caz contrar să plătească câte 50.000 lei ROL pe zi întârziere începând cu 04 iulie 2002, prin primarul comunei.
A.V. a solicitat executorului judecătoresc să pună în executare această hotărâre. S-a înfiinţat dosar de executare silită, iar Judecătoria Darabani, prin încheierea din 29 iulie 2004, în dosarul nr. 53/2004 a fost admisă cererea introdusă de B.E.J. „G.A.", privind încuviinţarea executării silite împotriva debitorului „primarul comunei Conceşti, judeţul Botoşani".
Executorul începe executarea, prin emiterea de somaţii şi efectuarea de calcule, însă debitorul B.C. a introduse la Judecătoria Darabani o contestaţie la executare ce a format obiectul dosarului nr. 762/2005. Prin sentinţa civilă nr. 566 din 29 septembrie 2005, constatându-se faptul că executorul a făcut somaţii către debitor, iar Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a depus toate diligentele pentru punerea în posesie a creditorului cu suprafaţa de teren pădure, s-a admis contestaţia la executare şi s-a anulat somaţia de plată emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 51/2004.
în aceste condiţii executarea era imposibilă, motiv pentru care, la 15 iunie 2006 executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal de încheiere a executării silite, după care a comunicat numitului A.V. să se prezinte la B.E.J. „G.A." pentru a ridica actele depuse (titlul executoriu).
A.V., văzând că executarea silită nu mai poate fi făcută, a solicitat lui G.A. să-i restituie taxa achitată în vederea executării. Prin chitanţa nr. 00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poştal Darabani, G.A. îi expediază suma de 370 lei RON, bani ce îi încasase în vederea executării.
În declaraţia sa, A.V. pretinde că a dat de două ori taxa, însă nu are chitanţă. Din probele administrate a rezultat că a achitat această taxă doar o singură dată şi în prezent i-a fost restituită.
În consecinţă, apreciind că neexecutarea nu se datorează nici relei voinţe şi nici culpei executorului judecătoresc, iar acesta, deşi a efectuat anumite activităţi de executare, la solicitarea lui A.V., i-a restituit integral taxa de executare, parchetul a pronunţat soluţia mai sus-a ratată.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, respinsă prin rezoluţia nr. 29/II/2 din 4 februarie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 257-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată [...] poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Alin. (7) al aceluiaşi articol prevede că verificarea rezoluţiei atacate se face pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Din probatoriul efectuat în cauză de către organele de urmărire penală, a reieşit că, într-adevăr, intimatul G.A., în calitate de executor judecătoresc şi la cererea petentului a procedat la efectuarea formelor de executare a sentinţei civile nr. 566/2005 a Judecătoriei Darabani.
Urmare însă a admiterii contestaţiei la executare, formulată de numitul B.C., împotriva căreia îşi producea efectele executarea silită, continuarea ei a devenit imposibilă.
În aceste împrejurări, în mod legal şi temeinic intimatul a procedat la încheierea executării silite, întocmind în acest sens un proces-verbal (f. 34 dosar u.p.).
Mai mult, deşi efectuase parţial acte de executare, la cererea petentului i-a restituit acestuia suma de 370 lei, reprezentând onorariu încasat.
De altfel, privind aspectele de mai sus, petentul nu a criticat înaintea instanţei rezoluţia pronunţată.
A susţinut însă petentul că a mai achitat intimatului un supliment de onorariu, în sumă de 370 lei, pentru care însă nu a primit chitanţă şi nici nu i-a fost restituită, aspect nedovedit însă cu vreun mijloc de probă.
De altfel, însuşi petentul a precizat că a înmânat banii intimatului în prezenţa unor martori, dar pe care nu-i cunoaşte.
Nu s-a putut aşadar reţine că intimatul, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nu ar fi îndeplinit vreun act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cauzând astfel vreo vătămare intereselor legale ale petentului.
Prin urmare, fapta reclamată de către acesta nu există în însăşi materialitatea ei, soluţia pronunţată prin rezoluţia atacată, respectiv neînceperea urmăririi penale faţă de intimat, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind legală şi temeinică.
Aşa fiind, curtea de apel, constatând neîntemeiată plângerea formulată de petent, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins-o ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul A.V., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate la Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 24920 la 4 septembrie 2008, un memoriu formulat de petiţionar, la care a anexat o fotocopie a unei declaraţii, aflate la filele 6-7 din dosarul Înaltei Curţi.
În memoriul depus la dosar, petiţionarul A.V. a arătat că intimatul în calitate de executor judecătoresc i-a cerut prima dată onorariu de 370 lei pe care l-a plătit, fiindu-i dată chitanţă, iar ulterior i-a mai cerut un al doilea onorariu în sumă de 370 lei, pe care l-a dat, cerându-i din nou chitanţă, acesta spunându-i că nu are chitanţierul la el, dar când vine la buni la Conceşti îi va aduce, dar nu a primit-o, zicându-i că îi dă banii, dar nu i-a primit, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să-i fie restituit al doilea onorariu, respectiv suma de 370 lei, precum şi să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, petiţionarul a mai menţionat că nu se poate prezenta, fiind în vârstă şi suferind, iar în declaraţia anexată, martorul B.T. a văzut când i-a luat intimatul suma de 370 lei şi i-a zis că îi aduce chitanţă, dar nu a primit-o, solicitând admiterea plângerii aşa cum a fost formulată.
La termenul de astăzi, au lipsit petiţionarul A.V. şi intimatul G.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului petiţionarului, apreciind că sentinţa recurată este legală şi temeinică.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar A.V. declarat împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în baza prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.V.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc G.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului au fost examinate, criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoana şi fapta pretins a fi săvârşită de către acesta, procurorul constatând în mod corect situaţia de fapt, în sensul că petiţionarul A.V. a obţinut o hotărâre judecătorească prin care Consiliul Local Conceşti a fost obligat să-ş pună în posesie cu o anumită suprafaţă de teren, iar în caz contrar să plătească câte 50.000 lei ROL pe zi întârziere, începând cu 04 iulie 2002, prin primarul comunei.
A.V. a solicitat executorului judecătoresc să pună în executare această hotărâre, fiind înfiinţat dosar de executare silită, iar Judecătoria Darabani, prin încheierea din 29 iulie 2004, în dosarul nr. 53/2004 a admis cererea introdusă de B.E.J. „G.A." privind încuviinţarea executării silite împotriva debitorului „primarul comunei Conceşti, judeţul Botoşani".
Executorul a început executarea, prin emiterea de somaţii şi efectuarea de calcule, însă debitorul B.C. a introdus* la Judecătoria Darabani o contestaţie la executare ce formează obiectul dosarului nr. 762/2005. Prin sentinţa civilă nr. 566 din 29 septembrie 2005, constatându-se faptul că executorul a făcut somaţii către debitor, ia Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a depus toate diligentele pentru punerea în posesie a creditorului cu suprafaţa de teren pădure, a admis contestaţia la executare, a anulat somaţia de plată emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 51/2004.
În aceste condiţii executarea era imposibilă, motiv pentru care, la 15 iunie 2006 executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal de încheiere a executării silite, după care a comunicat numitului A.V. să se prezinte la B.E.J. „G.A." pentru a ridica actele depuse (titlul executoriu).
A.V., văzând că executarea silită nu mai poate fi făcută, a solicitat lui G.A. să-i restituie taxa achitată în vederea executării. Prin chitanţa nr. 00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poştal Darabani, G.A. i-a expediat suma de 370 lei RON, bani ce îi încasase în vederea executării.
În declaraţia dată, A.V. a pretins că a dat de două ori taxa, însă nu are chitanţă. Din probele administrate a rezultat că a achitat această taxă doar o singură dată şi în prezent i-a fost restituită.
Situaţia de fapt mai sus arătată a fost stabilită pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză şi anume fotocopiile deciziei penale nr. 644 A de la 4 iulie 2002 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 3439/2002 (filele 10-11 dosarul cu nr. 202/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secţia de urmărire penală şi criminalistică); a deciziei nr. 22 R de la 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. 7271/C/2005 (filele 12-13 dosarul parchetului menţionat); a declaraţiei petiţionarului A.V. dată la 15 octombrie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava (fila 19 dosarul parchetului menţionat); a încheierii din şedinţa de Cameră de Consiliu de la 29 iulie 2004 a Judecătoriei Darabani, în dosarul nr. 537/2004 (fila 20 dosarul parchetului menţionat); a cererii petiţionarului A.V. de a se dispune executarea silită a titlului executori (sentinţa civilă nr. 233/2002 a Judecătoriei Darabani şi Decizia nr. 644/A/2002 a Tribunalului Botoşani (fila 21 dosarul parchetului menţionat); a încheierii din 23 septembrie 2002 prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie şi executarea sentinţei nr. 233 din 20 martie 2002 (fila 26 dosarul parchetului menţionat); a unor referate întocmite de executorul judecătoresc privind calculul unor sume cu titlu de penalităţi de întârziere, începând cu data de 4 iulie 2002 (filele 27 şi 29 dosarul parchetului menţionat); a unor somaţii date de executorul judecătoresc G.A. către debitor (filele 28 şi 30 dosarul parchetului menţionat ); a sentinţei civile nr. 566 de la 29 septembrie 2005 a Judecătoriei Darabani, pronunţată în dosarul nr. 76/2005 (filele 31-33 dosarul parchetului menţionat); a procesului-verbal de încheiere a executării silite întocmit de executorul judecătoresc cu privire la stingerea litigiului prin sentinţa civilă 5666/2005 a Judecătoriei Darabani (fila 34 dosarul parchetului menţionat); a adresei executorului judecătoresc G.A. către petiţionarul A.V. prin care i se solicita acestuia să se prezinte la sediul Biroului Executor Judecătoresc G.A. pentru a i se restitui titlul executoriu „sentinţa civilă nr. 233/2003 a Judecătoriei Darabani şi Decizia civilă 644 A/2002 a Tribunalului Botoşani", întrucât prin sentinţa civilă nr. 566/2005 s-a constatat că s-au depus toate diligentele de către Comisia Locală Conceşti pentru punerea în posesie cu suprafaţa de pădure în locul numit „Ponoara", iar în caz de neprezentare i se va restitui titlul executoriu menţionat prin poştă (fila 35 dosarul parchetului menţionat); declaraţia intimatului G.A. dată la 24 septembrie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava (filele 36-38 dosarul parchetului menţionat) a chitanţei cu nr. 00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poştal Darabani, prin care G.A. i-a expediat suma de 370 lei RON, bani ce îi încasase în vederea executării, petiţionarului A.V. (fila 39 dosarul parchetului menţionat).
Procurorul a stabilit în mod corect şi motivat, în drept, că neexecutarea nu se datorează nici relei voinţe şi nici culpei executorului judecătoresc, iar acesta, deşi a efectuat anumite activităţi de executare, la solicitarea lui A.V., i-a restituit integral taxa de executare, astfel încât nu s-a comis nicio faptă penală.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul G.A. a fost menţinută, prin rezoluţia din 4 februarie 2008 în lucrarea cu nr. 29/II/2, dată de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., prin respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulată de A.V.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare, analizând, criticile formulate de petiţionar în raport cu soluţia dispusă de procuror cu privire la intimatul G.A., reţinând că nu a fost dovedită cu vreun mijloc de probă susţinerea petiţionarului că ar mai fi achitat intimatului un supliment de onorariu, în sumă de 370 lei, în prezenţa unor martori, dar pe care nu-i cunoaşte, pentru suma arătată, însă nu a primit chitanţă, această sumă nefiindu-i restituită.
Astfel, prima instanţă a stabilit în mod judicios că intimatul, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu nu a produse vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului, prin neîndeplinirea vreun act sau îndeplinirea în mod defectuos a acestuia, aşa încât fapta reclamată nu există în însăşi materialitatea ei, soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., fiind legală şi temeinică.
Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor dosarului parchetului, precum şi a înscrisului depus de recurent, aflat la fila 7 dosarul Înaltei Curţi, consideră că nu rezultă existenţa faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece acesta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, prin întocmirea referatelor, somaţiilor şi actelor ulterioare, cu respectarea prevederilor legale, restituind suma de 370 lei încasată în vederea executării, cu chitanţa nr. 00001761 din 17 octombrie 2007 a Oficiului Poştal Darabani.
Înalta Curte nu poate avea în vedere fotocopia declaraţiei martorului B.T., depusă în recurs de către petiţionar, deoarece aceasta are caracter extrajudiciar, este datată 20 august 2008, ulterior judecării cauzei în primă instanţă, care a avut loc la 6 iunie 2008, în condiţiile în care chiar petiţionarul în faza dezbaterilor, în primă instanţă a învederat că ar fi plătit suma arătată, în prezenţa unor martori a căror nume nu le cunoaşte, aşa încât aspectele învederate nu sunt susţinute de actele premergătoare efectuate în cauză.
Înalta Curte consideră că, în mod corect şi motivat, s-a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de intimatul G.A. pentru infracţiunea mai sus arătată, potrivit art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă ce a fost recurată în prezenta cauză, este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul petiţionar A.V. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 6 iunie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul petiţionar A.V. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 6 iunie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2665/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2670/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
