ICCJ. Decizia nr. 2673/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2673/2008
Dosar nr. 6570/1/2008
Şedinţa publică din 8 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea de şedinţă de la 7 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 21044/63/2007 (număr în format vechi 140/MF/2008) s-a menţinut măsura arestării preventive a apelantului inculpat O.C.C.G.
S-a dispus revenirea cu adresă către Institutul de Medicină Legală Craiova, în vederea efectuării expertizei medico-legale, cu menţiunea arătată în considerente.
Se va repeta procedura de citare cu reprezentantul legal D.E.G. şi partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
S-a amânat judecarea cauzei la 01 septembrie 2008 ora 11.30 - completul C 1 A, pentru când vor fi citaţi: apelantul inculpat la locul de deţinere în raport cu dispoziţiile art. 291 alin. (8) C. proc. pen.
Reprezentant D.G. şi partea vătămată D.S.A., având termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 291 pct. 3 C. proc. pen., nu vor mai fi citaţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că faţă de lipsa de procedură cu reprezentantul legal D.E.G. şi partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 291 C. proc. pen., s-a amânat cauza şi se va repeta procedura de citare cu acestea.
În temeiul art. 3002 C. proc. pen., verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a constatat că se menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului şi nu au intervenit elemente noi să justifice punerea în libertate a acestuia.
Văzând şi dispoziţiile art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arestare preventivă a inculpatului O.C.C.G., având în vedere că există în continuare indicii temeinice, potrivit art. 143 alin. (1) şi art. 681 C. proc. pen., respectiv motive verosimile, în sensul art. 5 §1 lit. c) din CEDO, respectiv presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, concluzie bazată pe întregul material probator administrat în cauză, evaluat prin coroborare, că pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni, este închisoarea mai mare de 4 ani, că lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, cerinţă legală prevăzută de art. 148 alin. (1) teza II lit. f) C. proc. pen., instanţa a avut în vedere următoarele împrejurări: natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, pericolul social al faptelor, criteriul legal de alegere a măsurii preventive în sensul art. 136 alin. (8) C. proc. pen., importanţa valorilor sociale ocrotite prin legea penală incriminatoare, ţinând seama de datele şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, de urmările acestora, de vârsta fragedă a victimei a cărei agilitate psihologică nu mai trebuie demonstrată, 9 ani, gradul de rudenie apropiat între inculpat şi victimă, precum şi rezonanţa socială negativă a acestora în familie şi comunitate.
De asemenea, curtea de apel a reţinut că timpul scurs de la data săvârşirii faptelor ţinute în sarcina inculpatului, nu a fost de natură să conducă la dispariţia sau la estomparea pericolului concret pentru ordinea publică, având în vedere aspectele arătate, dar şi persoana inculpatului a cărui disponibilitate de a înţelege situaţia în care se află, consecinţele negative ale unor asemenea fapte asupra victimei, dar şi a propriei persoane, este redusă.
Cu privire la susţinerea apelantului referitoare la durata nerezonabilă a măsurii arestării preventive, instanţa de apel a constatat că este nefondată pentru următoarele motive: cerinţa caracterului rezonabil al duratei instituită prin art. 6 § 1 din Convenţie, se referă la întreaga procedură specifică procesului penal, astfel că de la momentul luării măsurii până la ultima menţinere a arestării preventive, având în vedere complexitatea şi stadiul procesual al cauzei, este justificată concluzia caracterului rezonabil al procedurii urmate până în prezent şi implicit al măsurii procesuale dispuse şi menţinute, respectiv arestarea preventivă a inculpatului.
în concluzie, în prezent, această măsură este privită în continuare ca fiind cea mai adecvată şi aptă să atingă scopul urmărit la alegerea ei, în sensul art. 136 C. proc. pen., impunându-se în continuare menţinerea arestării preventive a inculpatului.
Faţă de faptul că nu s-a depus la dosarul cauzei, raportul de expertiză cu privire la starea de sănătate a inculpatului O.C.G.C., instanţa a considerat necesar a amâna cauza în acest sens, urmând a se reveni cu adresă către IML Craiova şi a se face precizarea, în raport cu susţinerile inculpatului, că termenul acordat este suficient pentru întocmirea şi depunerea la dosar în timp util a raportului.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă, prin care instanţa de apel s-a pronunţat asupra măsurii arestării preventive a inculpatului a fost declarat, în termenul legal, recurs de către inculpatul O.C.C.G., fără a arăta în scris motivele.
La termenul de judecată de la 13 august 2008, în recurs, Înalta Curte, constatând că la acel termen este lipsă de procedură cu recurentul inculpat, în vederea citării în cauză, a acordat termen la 8 septembrie 2008, dispunând citarea recurentului inculpat ca în precedent şi menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul O.C.C.G. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 7 august 2008 ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 19 din 6 martie 2008 a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 21044/63/2007, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul O.C.C.G., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 740/P/2007 din infracţiunile de viol prevăzut de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1), alin. (3) C. pen. şi incest prevăzut de art. 203 C. pen. în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1), alin. (3) C. pen.
în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. b1), alin. (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.C.C.G. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., lit. b), d), e) C. pen. după executarea pedepsei principale.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), d), e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata detenţiei preventive de la 30 septembrie 2007 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată D.S.A. prin reprezentanţi legali D.E.G. şi D.G. la 5000 RON daune morale.
În baza art. 163 alin. (2), (6) C. pen. s-a instituit sechestrul judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile al inculpatului până la concurenţa sumei de 5000 RON reprezentând daune morale.
A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova la 903,56 RON despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul la 900 RON cheltuieli judiciare statului, din care 539 RON reprezintă contravaloarea actelor medico-legale, 150 RON onorariu avocat oficiu la urmărirea penală.
Cheltuielile judiciare, reprezentând onorariu avocat oficiu la instanţă pentru partea vătămată, în cuantum de 100 lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut, ca fiind corect stabilită şi dovedită starea de fapt, aşa cum a fost expusă în actul de sesizare, astfel:
În anul 2006, martora N.M., proprietara imobilului, situat în Craiova, a închiriat două camere familiei O., astfel o cameră ocupată de către inculpatul O.C.C.G. şi o altă cameră ocupată de mama inculpatului, O.L. şi sora inculpatului, D.E.G., care, ulterior Ie-a adus şi pe minorele D.S.A. şi D.N.M.
Deoarece organizarea activităţii societăţilor la care lucrau martorele D.E.G. şi O.L. impunea şi program pe timpul nopţii, cele două minore, partea vătămată D.S.A. şi D.N.M. ocazional, rămâneau în locuinţă împreună cu unchiul lor, inculpatul O.C.C.G.
În seara de 28 septembrie 2007, în jurul orelor 19,00 martorele D.N.M. şi O.L. au plecat la serviciu, minorele rămânând împreună cu inculpatul O.
La scurt timp, inculpatul a mers împreună cu minora D.N.M. într-una din camere, după care a intrat în camera unde dormea partea vătămată.
Prin constrângere, inculpatul a întreţinut raport sexual cu partea vătămată, provocându-i leziuni grave la nivelul perineului şi vaginului, respectiv ruptură perineu gradul II şi ruptură perete vaginal posterior până în fundul de sac vaginal stâng potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 3680/A1 din 9 noiembrie 2007 al IML Craiova, necesitând 16-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii acestora.
Minora a ţipat, cerând ajutor mamei sale, fiind auzită de către sora sa D.N.M. care a încercat să intre în cameră, însă uşa era încuiată.
A doua zi de dimineaţă, inculpatul a plecat la serviciu luând cu el pe minora D.N.M.
În jurul orelor 8,00, martora D.E.G., revenind de la serviciu a găsit-o doar pe minoră în pat, având hemoragie puternică şi traumatizată psihic, aceasta din urmă, relatându-i ce s-a întâmplat. Martora şi-a contactat mama martora O.L. care a venit în grabă acasă.
Până la venirea martorei O.L., martora D.E.G. i-a făcut toaleta părţii vătămate, spălând-o de sânge în zona genitală, după care au plecat la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova unde s-a intervenit chirurgical.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, prima instanţă a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive doar ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1), alin. (3) C. pen., întrucât:
Pe de-o parte, fapta inculpatului care prin constrângere atât fizică, cât şi psihică, a întreţinut raport sexual cu o minoră, nepoata sa, cu, care locuieşte şi se gospodăreşte realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1), alin. (3) C. pen.
Pe de altă parte, infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 C. pen. presupune raport sexual între rude în linie directă, respectiv ascendenţi şi descendenţi, indiferent de gradul de rudenie sau dacă rudenia este legitimă ori dobândită, precum şi între fraţi şi surori, legitimi sau deveniţi astfel de rude, potrivit legii, prin adopţie.
Or, în speţă, inculpatul şi partea vătămată, nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de incest, întrucât sunt unchi şi nepoată.
Ca atare, prima instanţă în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul O.C.C.G. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 740/P/2007 din infracţiunile de viol prevăzut de art. 197 alin. (1), (2), lit. b), alin. (3) C. pen. şi incest prevăzut de art. 203 C. pen. în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1), alin. (3) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul O.C.C.G. ce face obiectul cauzei înregistrate pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, sub nr. 21044/63/2007 (număr în format vechi 140/MF/2008) şi în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive a inculpatului.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată în conţinutul art. 160b alin. (1)-(3) C. proc. pen. modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului O.C.C.G. au fost reţinute ca temeiuri în drept, dispoziţiile art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condiţiile art. 1491 din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 11 din 30 septembrie 2007, ora 15,21.
Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1), alin. (3) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu materialul probator administrat, dar şi cu natura şi gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, aceea de viol, de modalitatea efectivă de săvârşire, de urmările faptei, de vârsta fragedă a victimei, respectiv 9 ani, de rezonanţa socială negativă a acesteia în familie şi comunitate.
Totodată, instanţa de apel în mod temeinic motivat a stabilit în concret că timpul scurs de la data pretinsei fapte reţinută în sarcina inculpatului nu a fost de natură să conducă la dispariţia sau atenuarea pericolului concret pentru ordinea publică şi faţă de persoana inculpatului, iar caracterul rezonabil al duratei procedurii, potrivit art. 6 § 1 din Convenţia Europeană se referă la întreaga procedură, de la momentul luării măsurii până la ultima menţinere a arestării preventive, implicit şi la măsura arestării, fiind justificată de complexitatea şi stadiul procesual al cauzei.
Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului O.C.C.G. la o pedeapsă principală de 15 ani închisoare pentru o faptă de o gravitate ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului O.C.C.G. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 7 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat O.C.C.G. este legală şi temeinică, aşa încât criticile formulate de apărătorul recurentului inculpat sunt neîntemeiate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C.G. împotriva încheierii din 7 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 21044/63/2007 (număr vechi 140/MF/2008).
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C.G. împotriva încheierii din 7 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 21044/63/2007 (număr vechi 140/MF/2008).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2670/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2695/2008. Penal → |
|---|
