ICCJ. Decizia nr. 2695/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2695/2008

Dosar nr. 4602/100/2008

Şedinţa publică din 9 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 59 din 8 februarie 2008 a Tribunalului Maramureş, a fost condamnat inculpatul M.F.V., arestat preventiv în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare;

- viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei.

În conformitate cu art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În temeiul art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 169 din 5 iunie 2007 a Tribunalului Maramureş, care a fost cumulată cu pedeapsa rezultantă aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Potrivit art. 14 şi art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească 10.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale părţii civile P.I.A.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 600 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele.

Referitor la partea vătămată, minora P.I.A., născută la 6 februarie 1993, Comisia pentru protecţia copilului Baia Mare, prin hotărârea nr. 1313 din 20 decembrie 2004, a luat măsura de plasament la Centrul de plasament pentru copii şcolari cu deficienţe Baia Mare iar ulterior, prin hotărârea nr. 285 din 31 iulie 2006, la Casa de tip familial nr. 3 Baia Mare.

În perioada iunie 2007 - 15 august 2007, partea vătămată a fost învoită să-şi petreacă vacanţa de vară la familia M.V.G., în localitatea Şomcuţa Mare.

În perioada în care minora locuia la Casa de tip familial Baia Mare, cu sediul în str. G. nr. 44, l-a cunoscut pe inculpatul M.F.V., în vârstă de 19 ani care, datorită unui accident de tren suferit în urmă cu circa 3 ani, prezintă un handicap locomotor, astfel că foloseşte un scaun cu rotile pentru deplasare.

Din iarna 2006/2007, între inculpat şi partea vătămată s-a stabilit o relaţie de prietenie şi, deşi inculpatul cunoştea că partea vătămată are doar 14 ani, au întreţinut de mai multe ori relaţii sexuale.

In cursul lunii iunie 2007, inculpatul a fost plecat în Italia circa 3 săptămâni pentru a se interesa despre posibilitatea unei intervenţii chirurgicale pentru handicapul său.

La data de 13 iulie 2007, în jurul orei 16,00, după ce a revenit în ţară, inculpatul - după consumarea de băuturi alcoolice - s-a hotărât să o caute pe partea vătămată pentru a-i cere explicaţii referitor la unele zvonuri potrivit cărora, în lipsa sa„ar fi întreţinut relaţii sexuale cu alţi bărbaţi.

Inculpatul, însoţit de martorul D.F., s-a deplasat cu un taxi în localitatea Hovrila unde i-a solicitat martorului M.G.R. să-l transporte cu un tractor pe păşunea unde avea cunoştinţă că partea vătămată îngrijeşte vacile familiei M.

Ajuns pe păşune, în prezenţa martorilor D.F., M.G., A.M. şi P.M., inculpatul i-a reproşat părţii vătămate că, în absenţa sa, l-a înşelat cu alţi bărbaţi, context în care a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu palmele peste faţă.

Cu ocazia discuţiilor, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată la un restaurant pentru a mânca şi discuta.

Iniţial, partea vătămată a refuzat pe motivul că trebuie să aibă grijă de vite, însă inculpatul i-a cerut martorei A.M. să aibă grijă de acestea şi i-a oferit 15 lei.

Martora a fost de acord cu condiţia ca partea vătămată să fie învoită de familia M., pentru a pleca cu inculpatul.

Inculpatul şi partea vătămată, însoţite de martorul D.F., au revenit cu tractorul în localitatea Hovrila şi, apoi, cu taxiul care îi aştepta, s-au deplasat spre municipiul Baia Mare, partea vătămată primind asigurări că în aceeaşi zi va fi adusă înapoi.

Pe parcursul deplasării, în timp ce inculpatul ocupa scaunul din faţă în taximetru, s-a întors de mai multe ori la partea vătămată şi i-a aplicat lovituri cu palmele, reproşându-i că a umblat cu alţi bărbaţi.

După ce martorul D.F. a fost lăsat să se întâlnească cu prietena sa, martora B.M., inculpatul şi partea vătămată s-au deplasat cu un alt taxi la Restaurantul P. situat în Baia Mare, unde au mâncat şi au purtat unele discuţii.

Cu acea ocazie, inculpatul i-a propus părţii vătămate să rămână peste noapte la hotel, urmând ca a doua zi să o transporte în Hovrila, aceasta fiind de acord cu condiţia să nu întreţină relaţii sexuale.

Inculpatul a închiriat o cameră şi a luat două sticle cu bere iar după ce au intrat, a închis uşa cu cheia, a pornit televizorul cu sonorul la maximum şi i-a reproşat părţii vătămate că nu i-a fost fidelă, aplicându-i lovituri cu palmele şi pumnii peste faţă, spate şi alte zone ale corpului, ameninţând-o că o omoară.

Inculpatul i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace pentru a întreţine relaţii sexuale iar la refuzul explicit al acestei, a ameninţat-o din nou cu moartea, a tras-o de păr şi i-a aplicat lovituri peste cap.

Pe fondul acestor acte de violenţă şi ameninţare, partea vătămată s-a dezbrăcat iar inculpatul a întreţinut relaţii sexuale normale şi orale.

La un moment dat, inculpatul i-a introdus părţii vătămate o sticlă de bere în vagin şi apoi a ars-o cu ţigara în zona respectivă.

Datorită volumului sonorului la televizor, strigătele părţii vătămate nu au fost auzite iar aceasta nu a putut părăsi camera deoarece uşa a fost închisă şi cheia era asupra inculpatului.

Cu acea ocazie, au sunat martorii D.F. şi B.M. pe telefonul inculpatului, însă primul a închis. Apoi a sunat inculpatul pe martor şi i-a spus că o bate până ce o omoară, a pus-o pe partea vătămată să vorbească cu el, după care acesta şi prietena lui i-au cerut să nu o mai agreseze şi să vină amândoi la locuinţa martorului.

După ce au stat în camera de hotel circa 2-3 ore, inculpatul şi partea vătămată s-au deplasat cu un taxi la locuinţa martorului D.F., în municipiul Baia Mare, unde, la scurt timp, au sosit organele de poliţie care o căutau pe partea vătămată minoră urmare sesizării dispariţiei sale de către numitul M.V.

Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală nr. 779 din 27 iulie 2007 al Serviciului medico-legal judeţean Baia Mare (filele 75-76 dosar urmărire penală) rezultă, pe baza examenului medico-legal din 14 iulie 2007, că partea vătămată a prezentat pe torace, posterior şi lateral stâng, periorbital, pe pavilionul ambelor urechi, pe braţul drept, echimoze roşii aprins cu dimensiuni între 8/4 şi 4/1 cm, că la examenul regiunii genitale s-au constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin contact cu un corp incandescent (arsură de ţigară), că la examenul regiunii anale s-au constatat leziuni care s-au putut produce în cadrul unui contact sexual şi prin contact cu un corp incandescent (arsură de ţigară), că s-au mai constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, unele de formă regulată care pot data din 13 iulie 2007 şi care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi că la examenul secreţiei vaginale nu s-a pus în evidenţă prezenţa spermatozoizilor.

Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel.

În motivarea apelului, inculpatul a invocat următoarele:

- nulitatea absolută a actului de sesizare deoarece, în loc să fie confirmat de către prim procurorul tribunalului, a fost confirmat de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj;

- şedinţa de judecată din 20 noiembrie 2007 a fost nepublică, deşi nu a fost declarată ca atare de către instanţă;

- în şedinţa din 18 decembrie 2007, s-a corectat faptul că aceasta a fost nepublică fără a se semna pentru corectura făcută;

- în cauză s-a folosit o probă obţinută în mod nelegal, în sensul că există o percheziţie efectuată în timpul nopţii, în lipsa unei autorizări, şi anterior începerii urmăririi penale, deoarece organele de poliţie au pătruns în forţă în camera sa de hotel;

- se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., şi lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.; pentru prima infracţiune a solicitat reţinerea erorii de fapt deoarece nu a ştiut că victima nu împlinise 15 ani, iar pentru a doua infracţiune să se înceteze procesul penal deoarece nu există plângere prealabilă;

-victima nu a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale deoarece anterior a mai întreţinut cu el asemenea relaţii, şi pentru că ea avea posibilitatea de a pleca din cameră, însă nu a făcut-o;

-partea vătămată a ştiut unde este cheia de la cameră, însă nu a plecat, prin urmare nu există infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;

-în subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate ţinându-se seama de vârsta sa, care este o persoană tânără, şi de faptul că o pedeapsă prea aspră depăşeşte funcţia de reeducare.

Prin Decizia penală nr. 47/A din 27 martie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În mod temeinic prima instanţă a stabilit starea de fapt pe baza administrării tuturor probelor necesare reţinând că, la data de 13 iulie 2007, într-o cameră închiriată la Motelul P. din Baia Mare, inculpatul - persoana handicapată, cu ambele picioare amputate - a lovit partea vătămată, minoră de 14 ani şi 5 luni, cu palmele şi pumnii peste faţă, peste spate, şi a ameninţat-o că o omoară pentru că l-a înşelat. Partea vătămată a fost obligată să se dezbrace, iar inculpatul a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale normale, anale şi orale. în cursul acestora, inculpatul i-a introdus o sticlă de bere în vagin şi apoi a ars-o cu ţigara în zona respectivă.

Susţinerea inculpatului că nu a constrâns-o pe partea vătămată să întreţină raporturi sexuale cu el, este contrazisă de existenta leziunilor, inclusiv a celor din zona vaginală. Aşadar, solicitarea sa de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată.

De asemenea, afirmaţia sa că nu a cunoscut faptul că victima are doar 14 ani, este contrazisă de susţinerea martorei P.M. care a arătat că inculpatul a fost prezent la aniversarea de 14 ani a minorei, iar afirmaţia acestuia din apel că, într-adevăr, a fost la petrecerea victimei, însă a crezut că împlinea 18 ani, nu este dovedită de nici un mijloc de probă. Faptul că inculpatul a cunoscut vârsta reală a victimei rezultă şi din aceea că el a avut o lungă relaţie de prietenie cu aceasta.

În acelaşi timp, s-a mai reţinut, în urma administrării probelor, că inculpatul a închis uşa de la hotel cu cheia, şi a dat sonorul televizorului la maxim - aspect recunoscut de către acesta în apel -ţinând victima în cameră timp de aproximativ 2-3 ore, împotriva voinţei acesteia. Apărarea inculpatului că a luat cheia de la uşă şi a pus-o pe noptieră, ceea ce ar presupune că victima putea să iasă oricând din cameră, este contrazisă de faptul că inculpatul a lovit-o în mod repetat, intenţia sa de a lipsi victima de libertate rezultând şi din aceea că a dat sonorul televizorului la maxim tocmai pentru a nu fi auzite ţipetele victimei în timp ce o lovea.; închiderea uşii cu cheia a justificat-o inculpatul prin aceea că nu dorea să fie scos afară din cameră dacă cineva ar fi auzit ţipetele fetei; ceea ce înseamnă că nici nu dorea ca aceasta să fugă din cameră. Lipsirea de libertate rezultă, în mod indubitabil, şi din declaraţia martorei P.M. care a vorbit la telefon, în intervalul de timp menţionat, atât cu inculpatul cât şi cu victima. în consecinţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în mod justificat instanţa de fond a stabilit că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Invocarea nulităţii absolute a actului de sesizare, pe motiv că rechizitoriul a fost confirmat nu de către prim procurorul de la parchetul de pe lângă tribunal, ci de către procurorul general adjunct de la parchetul curţii de apel, este neîntemeiată deoarece, în primul rând, neverificarea legalităţii şi temeiniciei nu este sancţionată cu nulitatea absolută, ci doar cu nulitatea relativă, ce poate fi acoperită la primul termen de judecată sau la următorul. Deci, această împrejurare nu poate fi invocată direct în apel, ci doar la prima înfăţişare conform art. 300 C. proc. pen. în al doilea rând, verificarea rechizitoriului de către procurorul general adjunct al parchetului de pe lângă curtea de apel, deşi nu este explicat motivul neverificării de către prim procurorul de la parchetul de pe lângă tribunal, nu a produs nici o vătămare inculpatului.

Împrejurarea invocată că la termenul de judecată din 20 noiembrie 2007 şedinţa a fost nepublică, fără a fi pusă in discuţia părţilor şi declarată ca atare, nu atrage nulitatea sentinţei pronunţate deoarece, în primul rând, oricum şedinţa trebuia declarată în mod public, pentru că - în mod evident - discutarea cauzei în şedinţă publică ar fi adus atingere vieţii intime a părţii vătămate. în al doilea rând, existenţa unei încheieri intermediare în care apare, pe de o parte, că şedinţa a fost nepublică, dar că totuşi a fost pronunţată în şedinţa publică, precum şi reluarea actelor procesuale efectuate la acel termen cu ocazia judecării apelului prin audierea inculpatului şi specificarea menţiunii victimei că îşi menţine declaraţia dată, nu fac necesară desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea cauzei. Atâta vreme cât judecata în faţa instanţei a avut loc în şedinţă publică, aspect neinvocat de către partea vătămată, singura posibil a fi prejudiciată, nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută nepublicitatea şedinţei deoarece doar dispoziţiile relative la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În fine, critica referitoare la valorificarea unei probe obţinute în mod ilegal, respectiv existenţa unei percheziţii fără autorizaţie judecătorească, va fi înlăturată deoarece art. 64 alin. (22) C. proc. pen., prevede că mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, ca atare, sancţiunea vizează doar mijlocul de probă neregulat şi doar cu condiţia ca el să fi fost folosit. Sub acest aspect, din considerentele sentinţei rezultă, fără dubiu, că "cercetarea la fata locului" nu a fost reţinută printre probele ce au stat la baza condamnării de către instanţă.

Mai constată instanţa de apel că şi individualizarea judiciară a pedepselor a fost corect realizată de instanţa de fond, aplicându-se pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare, iar pentru cea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., pedeapsa de 15 ani închisoare, ţinând seama de toate criteriile generale şi speciale prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen. Astfel, pedepsele aplicate, în primul caz reprezintă minimul legal, iar în al doilea este apropiat de minimul special de 10 ani închisoare, ceea ce arată că instanţa a ţinut seama de vârsta inculpatului, precum şi de situaţia sa specială, dar şi de starea de recidivă în care a comis fapta.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs.

În etapa de judecare a recursului, inculpatul nu a formulat alte cereri pentru administrarea altor probe.

Nu au fost depuse motive scrise de recurs, la dosar existând doar cererea de recurs în care inculpatul critică cuantumul pedepsei aplicate, apreciată ca fiind prea mare „pentru un presupus viol" (fil. 3).

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a susţinut motivele de recurs menţionate în partea introductivă a deciziei.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Criticile susţinute în recurs sunt aceleaşi cu cele expuse în apel, şi examinate de către instanţa de prim control judiciar.

Inculpatul a fost audiat de către instanţa de fond (fil. 34) şi cea de apel (fil. 13).

În declaraţiile sale, inculpatul a arătat că menţine cele arătate la urmărirea penală, şi a recunoscut, în parte, situaţia de fapt expusă în rechizitoriu. A recunoscut exercitarea unor acte de violentă, dar nu pentru a obliga partea vătămată să întreţină relaţii sexuale, ci pentru că aceasta i-a mărturisit că a întreţinut astfel de relaţii şi cu alţi bărbaţi. De asemenea, a recunoscut întreţinerea relaţiilor sexuale în camera motelului, după ce a încuiat uşa, însă susţine că acestea au a fost cu acordul părţii vătămate. Inculpatul acceptă că dacă a ars-o pe partea vătămată cu ţigara, aceasta s-a întâmplat din greşeală.

În faţa instanţei de apel, inculpatul menţionează că „Am pus cheia pe noptieră în momentul în care am lovit-o pentru ca în cazul în care va auzi cineva strigătele ei să nu mă scoată afară din cameră" (fil. 13) şi, de asemenea, că „ ... eu i-am spus înainte de a intra la hotel că dacă a întreţinut relaţii cu alţi bărbaţi o să o bat" (fil.13).

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că ştia vârsta părţii vătămate („în vârstă de 14 ani"), că a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, negând lovirea sau ameninţarea ei, pentru a întreţine astfel de relaţii. A susţinut însă că, după întreţinerea relaţiilor sexuale, a lovit partea vătămată întrucât „eram supărat că m-a înşelat. Tot atunci am ars-o cu ţigara în zona genitală. ...am închis uşa camerei de la motel cu cheia, dar aceasta era pe noptieră şi putea să plece" (fil. 99 verso şi fil. 100, dosar urmărire penală).

Aspectele referitoare la cele întâmplate în camera de motel, relatate la data de 14 iulie 2007 în procesul-verbal de consemnare a declaraţiei verbale a inculpatului (fil. 39-30 dosar urmărire penal) -negate ulterior de acesta, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală cu motivaţia că „eram beat la acel moment" (fil. 99 verso dosar urmărire penală) - se coroborează cu cele declarate de partea vătămată, martora B.M., precum şi cu menţiunile din raportul de constatare medico-legală (fil. 75-76 dosar urmărire penală).

În consecinţă, criticile inculpatului referitoare la eroarea gravă de fapt şi încadrarea juridică greşită a faptelor sunt neîntemeiate (cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct.18, 17 C. proc. pen.), ambele instanţe reţinând o corectă situaţie de fapt şi procedând la o corectă încadrare juridică a faptei.

Neîntemeiată este şi critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.).

În conformitate cu dispoziţiile art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele:

Soluţionarea recursului a fost amânată de mai multe ori deoarece inculpatul se află în stare de arest într-o altă cauză (fil. 18, 28, 47, 49, 51, 60), date despre această cauză fiind menţionate în înscrisul de la fila 60.

Inculpatul nu se află la prima încălcare a legii, acesta săvârşind infracţiunile în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (fil. 31-33/4 dosar urmărire penală).

De asemenea, aşa cum au reţinut şi cele două instanţe (de fond şi de apel), inculpatul a manifestat nesinceritate în legătură cu aspectele situaţiei de fapt cu relevanţă penală.

În aceste condiţii, este justificată concluzia că individualizarea pedepsei a fost corect realizată, prima instanţă stabilind o pedeapsă egală cu minimul special al textului incriminator [pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 7 la 15 ani], respectiv, o pedeapsă orientată către minimul special al textului incriminator [pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., sancţionată cu închisoarea de 10 la 25 de ani].

Faţă de cele constatate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F.V. împotriva deciziei penale nr. 47/A din 27 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Constată că inculpatul M.F. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 2673/2008. Penal. Menţinere măsură de...  ICCJ. Decizia nr. 2697/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2695/2008. Penal