ICCJ. Decizia nr. 2864/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2864/2008

Dosar nr.188/44/2008

Şedinţa publică din 18 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43/ f din 20 martie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.E.G., prin reprezentant legal S.R.O. împotriva rezoluţiei din 14 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele: Prin plângerea formulată de petiţionar la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva executorului judecătoresc B.C., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinându-se că, în executarea unei sentinţe civile a Tribunalului Vrancea, prin care pârâta R.B. SA fusese obligată la plata sumei de 26.820.802.534 lei către un număr de 8 societăţi comerciale, printre care se afla şi SC M.P.P. SA Vânători şi SC T. SA Bucureşti, la care avea şi petiţionarul acţiuni, în mod abuziv nu a vărsat sumele cuvenite fiecărei societăţi în contul indicat de fiecare din acestea, ci într-un cont comun indicat printr-o adresă, indescifrabil semnată de persoane care s-au dat drept reprezentante ale celor 8 societăţi.

Prin rezoluţia din 14 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se, în esenţă, următoarele:

În cadrul procedurii de executare silită, efectuată de executorul B.C., s-a stabilit termen pentru eliberarea sumelor datorate celor 8 societăţi, la data de 10 septembrie 2004, dată pentru când au fost citate toate părţile. Prin adresa nr. 1144 din 9 septembrie 2004, adresată Biroului Executorului Judecătoresc B.C., semnată şi ştampilată pentru toate cele 8 societăţi comerciale creditoare, s-a arătat că s-a luat act de convocarea din 10 septembrie 2004 şi că s-a stabilit de comun acord ca sumele încasate de Biroul Executorului Judecătoresc de la R.B., sucursala Vrancea să fie virate în întregime în contul comun deschis la B.P. Focşani, indicându-se numărul de cont. Din partea SC T., adresa a fost semnată de reclamantul M.M., care, în declaraţia dată la procuror a recunoscut că a semnat acea adresă din eroare, motiv pentru care a întocmit o altă adresă către Biroul Executorului Judecătoresc B.C.

Însă, la data de 10 septembrie 2004, când s-a întocmit procesul-verbal de eliberare sumă nr. 260/2004, delegatul creditoarei nu a formulat nici o obiecţie.

Împotriva procesului-verbal de eliberare a sumei a formulat contestaţie numai debitoarea R.B., iar ulterior, a obţinut prin hotărâri judecătoreşti întoarcerea executării la aproape toate societăţile comerciale care au beneficiat de pe urma executării silite, întrucât sentinţa civilă iniţială a fost desfiinţată în recurs la Curtea de Apel Galaţi.

Drept urmare, s-a reţinut că nu rezultă că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu sau că a săvârşit fapte prin care să aducă prejudicii vreuneia din persoanele reclamate ori altă faptă de natură să-i atragă răspunderea penală.

Prin ordonanţa din 10 ianuarie 2008, dată în dosarul nr. 1437/11/2/2007 a procurorului general, au fost admise parţial plângerile formulate de SC T. SA Bucureşti şi M.G.E., prin reprezentanţii legali împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi s-a dispus schimbarea temeiului legal în baza căruia s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc B.C., din art. 228 alin. (6) referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 228 alin. (4) referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale ordonanţei nr. 122/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

S-a reţinut că faptele sesizate în sarcina executorului judecătoresc există în materialitatea lor, însă nu sunt prevăzute de legea penală.

Împotriva ambelor rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, petiţionarul a formulat plângere la instanţă.

Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului şi a menţinut soluţiile procurorului, reţinând că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor dosarului, rezultă că executorul judecătoresc a respectat înţelegerea celor opt societăţi comerciale creditoare, înţelegere ce a fost consemnată în procesul-verbal nr. 144 din 9 septembrie 2004. Acest proces-verbal notifica executorul judecătoresc că cele 8 societăţi au stabilit de comun acord ca sumele încasate de la debitoarea R.B., sucursala Vrancea, să fie virate în întregime în contul deschis la B.P. Focşani, aparţinând uneia dintre aceste societăţi, respectiv SC V.T. SA Vrancea.

Întrucât acest proces-verbal era semnat şi ştampilat de toate cele 8 societăţi creditoare, nu i se pot imputa executorului judecătoresc cele reclamate de petiţionar, respectiv faptul că pentru unele dintre societăţi ar fi semnat şi aplicat ştampila numitul P.C., câtă vreme din nici o probă nu rezultă că executorul judecătoresc avea cunoştinţă despre aceste aspecte.

Pe de altă parte, din actele dosarului, rezultă că executarea a fost întoarsă ca urmare a deciziei Curţii de Apel Galaţi, astfel că sumele virate în contul SC V.T. SA Vrancea trebuie restituite integral de către cei care le-au încasat.

Împotriva sentinţei petiţionarul a declarat recurs, pe care l-a motivat în scris la dosar.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionar, ca nefondată.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina executorului judecătoresc intimat, care şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu.

Astfel, procedura executării silite s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, executorul judecătoresc procedând conform înţelegerii comune a societăţilor creditoare, în sensul de a fi transferate sumele în contul indicat prin adresa primită cu o zi înainte de convocarea din 10 septembrie 2004.

Ulterior eliberării sumelor în contul indicat, niciunul dintre reprezentanţii societăţilor creditoare nu a formulat contestaţie la executarea efectuată.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.E.G., prin reprezentant S.R.O. împotriva sentinţei penale nr. 43/ f din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2864/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs