ICCJ. Decizia nr. 2947/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2947/2008
Dosar nr. 7493/1/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, C.C.P.I., B.N.I., a transmis, prin adresa cu nr. 100285/2008, Ministerului de Justiţie, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cererea de arestare în vederea extrădării a cetăţeanului belgian D.P.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Curta de Apel Timişoara, în temeiul art. 1491 C. proc. pen. şi art. 45 alin. (2), art. 46 din Legea nr. 302/2004 a înaintat Curţii de Apel Timişoara propunerea privind arestarea provizorie în vederea extrădării a cetăţeanului D.P., urmărit internaţional în vederea cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 165 alin. (2) C. pen., al Republicii Moldova, cu o pedeapsă privativă de libertate de până la 20 de ani închisoare, faţă de care autorităţile din republica Moldova au transmis cerere de arestare provizorie în vederea extrădării şi continuarea procedurii de soluţionare a cererii de extrădare.
Pe teritoriul statului solicitant, Judecătoria Chişinău a emis mandatul de arestare preventivă nr. 14-155/2007 din data de 06 iulie 2007.
Curtea de Apel Timişoara, prin încheierea din 16 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 963/59/2008, în temeiul art. 46 din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a cetăţeanului urmărit internaţional D.P.Y.M.M., în baza mandatului de arestare nr. 14-155/2007 din data de 06 iulie 2007 emis de Judecătoria Chişinău, Republica Moldova, pe o perioadă de 20 de zile cu începere de la data de 16 septembrie 2008.
Prin aceeaşi încheiere s-a fixat termen la data de 2 octombrie 2008 pentru continuarea procedurii.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că potrivit art. 46 din Legea nr. 302/2004, republicată „în caz de urgenţă, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea şi transmiterea cererii formale de extrădare".
De asemenea, analizând actele ce se cer a fi alăturate cererii de luare a măsurii arestării provizorii menţionate de alin. (2) al art. 46 din aceeaşi lege, instanţa a apreciat că acestea se regăsesc la dosarul cauzei.
Împotriva încheierii sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs persoana urmărită internaţional, solicitând casarea acesteia, respingerea cererii de propunere a luării măsurii arestării provizorii şi punerea sa de îndată în libertate, arătând că în actele dosarului nu s-a identificat persoana urmărită, precizând că au fost încălcate dispoziţiile art. 45 alin. (1) din legea nr. 302/2004 cu privire la identificarea persoanei urmărite, respectiv faptul că în actele trimise de statul solicitant urmăritul este identificat cu un alt prenume, acela de M.
A mai susţinut că numele persoanei urmărite internaţional nu a fost trecut integral şi corect în toate actele, el fiind menţionat corect numai în încheierea de şedinţă atacată, din acest motiv apreciind că nu există identitate de persoană.
De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu privire la actul de sesizare a instanţei, dispoziţii potrivit cărora procurorul general sesizează curtea de apel competentă, în speţă, Curtea de Apel Timişoara.
Faţă de aceste prevederi a susţinut că, în cauză, actul de sesizare nu este de sesizare, ci de propunere, întrucât procurorul propune arestarea, apreciind că raportat la dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., actul de sesizare este nul.
A mai arătat că s-au încălcat dispoziţiile legale cu privire la existenţa unor acte obligatorii în cauză, prevăzute de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că nu există mandatul de arestare preventivă, la dosar fiind doar o cerere de extrădare.
Faţă de cele arătate, a susţinut că instanţa de fond, la termenul din 2 octombrie 2008, acordat în cauză poate face numeroase verificări cu privire la persoana sa pentru a constata că este un cetăţean serios, care are 3 firme şi este cunoscător al limbii române.
Recursul este nefondat.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că niciunul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluţie, decât cea pronunţată de instanţă.
Contrar susţinerilor apărării persoanei urmărite internaţional, instanţa de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.
Astfel, după cum însăşi avocatul apărării a recunoscut, în încheierea menţionată a fost identificată corect, cu toate prenumele persoana urmărită internaţional.
Cât priveşte susţinerea că actul de sesizare trimis de procurorul general este de propunere, se constată că au fost respectate întocmai dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora „după identificare, procurorul general competent sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare".
Din analiza textului se constată că dispoziţiile legale au fost respectate întocmai, iar faptul că prin sesizarea făcută procurorul general s-a adresat curţii cu formularea „propunem", nu poate fi interpretată ca fiind o propunere şi nu o sesizare. În realitate, distincţia este doar terminologică, în sens juridic având aceeaşi conotaţie.
De asemenea, verificând motivul de recurs potrivit căruia s-au încălcat dispoziţiile legale cu privire la existenţa unor acte obligatorii în cauză, prevăzute de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că nu există mandatul de arestare preventivă, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1), „în caz de urgenţă, autorităţile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmărite, chiar înainte de formularea şi transmiterea cererii formale de extrădare".
Conform alin. (2) „cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să indice existenţa unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească definitivă împotriva persoanei urmărite, o expunere sumară a faptelor, care trebuie să precizeze data şi locul unde au fost comise şi să menţioneze dispoziţiile legale aplicabile, precum şi datele disponibile asupra identităţii, cetăţeniei şi localizării acestei persoane".
Se observă, aşadar, faptul că dispoziţiile art. 46 alin. (2) din legea sus-menţionată arată că trebuie indicată existenţa unui mandat de arestare preventivă, fără a impune obligativitatea că acest mandat să fie anexat cererii de arestare provizorie în vederea extrădării.
Faţă de cele ce preced, se constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că în raport de textul de lege invocat, precum şi cu celelalte prevederi din Legea nr. 302/2004, instanţa română, investită cu cererea de arestare provizorie în vederea extrădării, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al U.E. şi nu poate constata că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autorităţile competente din statul membru al U.E.
Aşa fiind, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege şi după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit prezentului dispozitiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana urmărită internaţional D.P.Y.M.M. împotriva încheierii din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 963/59/2008.
Obligă recurentul persoană urmărită la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru interpretul de limba franceză, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2859/2008. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 2999/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
