ICCJ. Decizia nr. 3024/2008. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3024/2008
Dosar nr. 712/46/2008
Şedinţa publică din 26 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nr. 78/ F din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosar nr. 712/46/2008, s-a admis propunerea formulată de D.N.A. – S.T. Piteşti şi, în baza art. 160a raportat la art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.M.G. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului.
Potrivit art. 151 C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă şi înaintarea acestuia, în dublu exemplar, organului de poliţie pentru executare.
Pentru a dispune astfel s-a reţinut că, la data de 18 septembrie 2008, prin adresa nr. 818/11/1/2008, D.N.A., în baza referatului întocmit de S.T. Piteşti, invocând prevederile art. 136, 148 şi 267 C. proc. pen., a solicitat arestarea preventivă a inculpaţilor G.M.G., subcomisar de poliţie şi T.S.G., agent de poliţie, ambii încadraţi la I.P.J. Argeş.
În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a susţinut că inculpatul G.M.G. a fost cercetat, în stare de libertate, pentru patru infracţiuni prevăzută de art. 257 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen., în legătură directă cu infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, precum şi infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În mod separat, în aceeaşi zi, instanţa a fost investită şi cu rechizitoriul nr. 35/ P din 17 septembrie 2008, prin care au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, 11 inculpaţi, printre care se regăsesc şi cei doi inculpaţi pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă.
În soluţionarea propunerii de arestare preventivă, instanţa de fond a emis mandate de aducere a inculpaţilor pentru data de 18 septembrie 2008, dar la ora 15,00, în data respectivă, inculpatul G.M.G. s-a internat la Secţia de chirurgie nr. 1 a Spitalului Judeţean Argeş.
În aceste condiţii, instanţa de fond, prin încheierea nr. 77/ F din 18 septembrie 2008, a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpatului T.S.G. şi a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul G.M.G., fixând un nou termen de judecată a propunerii de arestare preventivă la data de 22 septembrie 2008, orele 14,00.
La data fixată pentru judecată, apreciind procedura îndeplinită cu inculpatul, în lipsa acestuia, instanţa a judecat cauza, dispunând admiterea propunerii şi arestarea preventivă a inculpatului.
S-a reţinut existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, constatată atât ca urmare a calităţii de poliţist cu înalt grad profesional, subcomisar, de care s-a folosit în comiterea faptelor descrise de procuror, funcţie din care nu a fost suspendat, dar şi datorită persistenţei infracţionale deosebite de care a dat dovadă inculpatul, prin săvârşirea multor fapte de corupţie într-un termen relativ scurt, ignorând obligaţiile ce-i reveneau potrivit Legii nr. 30/2002 privind Statutul poliţistului.
S-a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 136, 143 şi 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.M.G., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând lipsa de procedură la judecarea cauzei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.), incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat propunerea de arestare preventivă (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.), nepronunţarea instanţei pe o cerere esenţială vizând legalitatea sesizării (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.), precum şi nelegalitatea sesizării instanţei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.).
Înalta Curte, analizând încheierea pronunţată de prima instanţă, atât prin prisma criticilor formulate de inculpatul recurent, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 C. proc. pen., constată nelegalitatea acesteia, pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că judecătorul fondului a procedat la luarea măsurii arestării inculpatului în lipsa acestuia şi, prin urmare, fără a fi ascultat.
Conform art. 150 C. proc. pen., „măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una din situaţiile prevăzute în art. 1491 alin. (6)".
În cauză, în mod evident, inculpatul nu era dispărut, nu era în străinătate, nici nu se afla în vreuna din situaţiile prevăzute în art. 1491 alin. (6) C. proc. pen.
Instanţa, fără să o arate expres, a apreciat că inculpatul se sustrage de la judecată, întrucât avea cunoştinţă de proces, dar nu s-a prezentat.
Înalta Curte constată că această apreciere a instanţei nu este corectă ci, dimpotrivă, motivul de recurs invocat de inculpat cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 este întemeiat, judecata având loc în condiţiile lipsei de procedură faţă de inculpat.
Din încheierea de şedinţă nr. 77/ F din data de 18 septembrie 2008 rezultă că s-a disjuns cauza cu privire la inculpatul G.M.G. şi s-a fixat termen de judecată pentru acesta la data de 22 septembrie 2008, orele 14,00.
Fiind informată asupra împrejurării că inculpatul este internat în spital, instanţa a dispus citarea acestuia atât la domiciliu, cât şi la unitatea spitalicească de internare.
Conform adeverinţei nr. 121555 din data de 22 septembrie 2008 eliberată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, inculpatul a fost internat în secţia Chirurgie I în data de 18 septembrie 2008 şi externat în data de 22 septembrie 2008. Din cuprinsul aceleiaşi adeverinţe rezultă că pacientul a părăsit spitalul după epuizarea formalităţilor de externare, în jurul orei 14,45.
În consecinţă, câtă vreme judecarea propunerii de arestare a avut loc la ora 14,00 şi inculpatul s-a aflat în spital până la ora 14,45 rezultă că nu se putea reţine incidenţa art. 150 C. proc. pen. şi nu se putea proceda la arestarea inculpatului în lipsă, acesta neaflându-se în niciuna din situaţiile limitative şi exprese în care arestarea se poate dispune fără ascultarea inculpatului.
Judecătorul fondului mai reţine că, după ieşirea din spital, inculpatul s-ar fi putut prezenta la proces „dată fiind distanţa mică între unitatea spitalicească şi curte".
Mai mult, apreciază judecătorul că „distanţa dintre cele două instituţii, în mod obişnuit, este parcursă în cea 10 minute".
Înalta Curte constată că ceea ce incumbă instanţei în astfel de situaţii este verificarea îndeplinirii condiţiilor de soluţionare a propunerii de arestare preventivă fără prezenţa inculpatului şi nu emiterea unor consideraţii personale privind distanţele şi timpul de deplasare.
În raport de prevederile legale incidente, se observă că reţinerea sustragerii inculpatului de la judecată nu are suport probator întrucât nu există la dosar dovada că acesta avea cunoştinţă de proces. Aşa cum s-a arătat mai sus, judecătorul fondului, având cunoştinţă de internarea inculpatului, a dispus citarea acestuia şi la unitatea spitalicească.
În cauză, însă, nu au fost respectate dispoziţiile art. 177 şi art. 178 C. proc. pen.
Conform art. 177 alin. (5 )C. proc. pen., bolnavii aflaţi în spital se citează prin administraţia acestuia, iar art. 178 alin. (3) precizează că în această situaţie „unităţile sunt obligate a înmâna de îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia".
La dosar nu există dovada luării la cunoştinţă a inculpatului de proces, aspect, de altfel, învederat instanţei şi pe reprezentantul parchetului, din practicaua încheierii recurate rezultând solicitarea acestuia de amânare a cauzei pentru lipsă de procedură.
În aceste condiţii, în mod nelegal instanţa a procedat la soluţionarea propunerii de arestare preventivă în lipsa inculpatului, fără o procedură legal îndeplinită, care să poată susţină aprecierea că inculpatul a ştiut de proces, dar s-a sustras de la judecată.
Arestarea inculpatului în condiţiile neîndeplinirii procedurii de citare cu acesta contravine prevederilor Codului de procedură penală şi ale art. 6 din C.E.D.O.
Deşi nemenţionată în mod expres la alin. (1) din art. 6, posibilitatea pentru „acuzat" de a lua parte la şedinţă decurge din obiectul şi scopul întregului articol.
De altfel, lit. c), d) şi e) de la alin. (3) recunosc „oricărui acuzat dreptul de a se apăra el însuşi", ceea ce nu se poate imagina în absenţa sa (cauzele C. împotriva Italiei, S. împotriva Italiei, G. împotriva României, hotărârea C.E.D.O. din 4 martie 2008).
Informarea unei persoane asupra desfăşurării cercetărilor efectuate împotriva sa constituie un act juridic de o astfel de importanţă încât trebuie să îndeplinească condiţii de formă şi de fond specifice, de natură să garanteze exercitarea efectivă a drepturilor acuzatului.
O cunoaştere vagă şi neoficială, cum este cea susţinută de instanţa de fond, nu poate fi suficientă.
Din datele dosarului rezultă că inculpatul nu se afla în situaţia unei persoane căreia i s-a înmânat citaţia personal şi care, în mod neechivoc, a renunţat să se prezinte în instanţă şi să se apere.
Judecând cauza cu procedura de citare a inculpatului neîndeplinită potrivit legii, prima instanţă a pronunţat o hotărâre bazată pe un act lovit de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. proc. pen. şi, întrucât s-a produs vătămarea inculpatului ce nu a putut fi audiat cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă a sa, această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi admis, încheierea urmând a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Întrucât anularea încheierii atrage şi anularea măsurilor dispuse prin aceasta, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Casarea în întregime a hotărârii face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate de apărarea inculpatului, ele urmând a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.M.G.
Împotriva încheierii nr. 78/ F din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosar nr. 712/46/2008.
Casează încheierea atacată.
Trimite cauza spre rejudecarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului la Curtea de Apel Piteşti.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2897/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3059/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
