ICCJ. Decizia nr. 3059/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Deciziei nr. 3059/2008
Dosar nr. 7661/1/2008
Şedinţa publică din 29 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în dosarul nr. 9119/108/2006, s-a dispus respingerea excepţiilor privitoare de nulitate absolută a actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei invocate între alţii, de inculpaţii M.D. şi C.F.T. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus condamnare, între alţii, a inculpaţilor:
- M.D., în baza art. 323 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea, între alţii, a inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la patru pedepse de câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal [(pct. 1 lit. a - d)].
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) [(pct. 1 lit. e)];
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. [(pct. 1 lit. g)];
În baza art. 194 alin. (1) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (pct. ll);
În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.D., durata reţinerii şi arestării preventive, de la 7 noiembrie 2008 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
- C.F.T., în baza art. 323 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea, între alţii, a inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la patru pedepse de câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal [(pct. 1 lit. a) - d)].
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) [(pct. 1 lit. e)];
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. [(pct. 1 lit. g)];
În baza art. 194 alin. (1) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj [(pct. ll)];
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (pct. ll);
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.(pct. ll);
În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.F.T., durata reţinerii şi arestării preventive, de la 7 noiembrie 2008 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri între alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii M.D. şi C.F.T., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, sub nr. 119.13/108/2008.
La termenul din 18 septembrie 2008, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Timişoara, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a dispus printre altele, în baza art. 3002 C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor M.D. şi C.F.T., pronunţând încheierea atacată cu recurs în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constata că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă şi în prezent, precum şi pericolul social concret pentru ordinea publică.
În acest sens s-a reţinut că, pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de aceştia este mai mare de 4 ani,
S-a mai arătat cu privire la menţinerea temeiurilor s-a reţinut că, împotriva inculpaţilor prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare, iar potrivit art. 681 C. proc. pen., art. 139 şi art. 160b C. proc. pen., măsurile preventive necesită existenţa presupunerii rezonabile privind săvârşirea faptelor imputate.
S-a mai reţinut în motivarea încheierii atacate că, se menţin indiciile că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, circumstanţele reale reţinute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare, împrejurarea că, fapta este una care atrage obligaţia statului de a lua măsurile pentru protecţia cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave.
Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri inculpaţii M.D. şi C.F.T., solicitând admiterea acestora, casarea încheierii atacate şi judecarea lor, în continuare, în stare de libertate, întrucât nu se mai menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alin. (3) al aceluiaşi articol, prevede că, în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
Revenind la cauză, se reţine că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpaţii au fost iniţial arestaţi în vederea aducerii lor în faţa autorităţii judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condiţiile art. 1491 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor şi garanţiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea şi temeinicia măsurii fiind examinată de instanţa de control judiciar.
Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită şi, ulterior, menţinută de instanţa de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentinţa penală nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în dosarul nr. 9119/108/2006, iar inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate.
Hotărârea de condamnare a inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menţinerea măsurii arestării.
Cât priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanţa a reţinut că se impune arestarea preventivă a inculpaţilor, fiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum şi cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv aceştia au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite.
Totodată, în raport de gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor în vederea asigurării condiţiilor pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal şi pentru a exista garanţia că ei nu va influenţa mersul normal al judecăţii, se apreciază că nu există temeiuri pentru înlocuirea măsurii arestări preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, astfel că şi această cerere este neîntemeitată.
Aşadar, constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi c) din C.E.D.O., Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D. şi C.F.T.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la sumei de câte 100 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D. şi C.F.T. împotriva încheierii din 18 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală., în dosarul nr. 9119.13/108/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, azi 29 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3024/2008. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 3072/2008. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
