ICCJ. Decizia nr. 3072/2008. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3072/2008
Dosar nr. 401/43/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. 1. Prin sentinţa penală 87 din 31 martie 2008, Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul K.G.K.R., la pedeapsa de 19 ani închisoare şi 6 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi art. 71 C. pen.
A mai condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi art. 71 C. pen.
A revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani şi 8 luni închisoare, aplicată acestui inculpat, prin sentinţa penală nr. 9/2001 a Tribunalului Sibiu (definitivă prin Decizia penală nr. 2868/2001 a C.S.J.), restul de pedeapsă rămas neexecutat fiind de 806 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedeapsa de 19 ani închisoare cu pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicate ambele prin această hotărâre, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 19 ani închisoare, ce s-a dispus a fi executată în final de inculpat, în regim de detenţie, alături de care a fost aplicată pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 6 ani, conform prevederilor art. 35 alin. (3) C. pen.
I s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 26 noiembrie 2005 la zi şi s-a menţinut starea de arest a acestuia, potrivit prevăzută art. 350 alin. (1), art. 160b alin. (3) raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
S-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte, o pereche de mănuşi, o curea de geantă, obiecte de îmbrăcăminte, fragmentele unui telefon, cioburi de sticlă şi 2 cuie metalice, depuse la camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrate în registrul special la poziţia nr. 4/2006.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1190 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către părţile civile H.C.A. şi D.V. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 2620 RON.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
a). Prin sentinţa penală nr. 39 din 20 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Mureş s-a dispus conform prevederilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului K.K.R. din prevederile art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în prevederile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. c) şi alin. (3) C. pen., respingând ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în prevederile art. 176 lit. d) şi art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen.
A fost condamnat inculpatul K.G.K.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 14 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., deducând din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 26 noiembrie 2005 până la zi şi în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) raportat la art. 3002, 160b şi 148 lit. f) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi a menţinut această măsură faţă de inculpat.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile H.C.A. şi D.V. şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile D.V. suma de 5870 lei cu titlu de pagubă materială şi suma de 1000 lei lunar cu titlu de rentă lunară, de la data de 23 noiembrie 2005 până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către partea civilă; să plătească părţilor civile H.C.A. şi D.V., în calitate de creditori solidari, suma de 20000 de lei, cu titlu de daune morale, respingând ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile H.C. şi D.V., în calitate de creditori solidari suma de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş înregistrat la această instanţă la nr. 1141/335/2006 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului K.K.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) şi alin. (3) C. pen.
În motivarea rechizitoriului s-a arătat că, în data de 22 noiembrie 2005, pe raza comunei Albeşti, judeţul Mureş, inculpatul a sustras un telefon mobil, o sumă de bani şi o servietă prin agresarea victimei D.V., cu rezultatul decesului victimei.
Din probele dosarului, respectiv declaraţiile inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei, părţilor vătămate D.V., H.C., martorilor D.T., P.V., P.M.A. şi S.E. coroborate cu probele din dosarul de urmărire penală, prima instanţă a reţinut că:
Inculpatul avea domiciliul în comuna Albeşti, însă obişnuia să vagabondeze pe raza municipiului Sighişoara, dormind prin podurile de la WC-urile din gară. În noaptea de 21 noiembrie 2005 a dormit într-un astfel de pod, iar o parte din ziua de 22 a petrecut-o tot în incinta Gării C.F.R., pe care a părăsit-o abia în jurul orei 16,00. De acolo s-a deplasat la barul T. din comuna Albeşti, unde a rămas până în jurul orelor 18,30 - 19,40. Din localul respectiv s-a deplasat la barul victimei, unde a ajuns în jurul orei 20,00, fiind observat de martorii P.M. şi D.T., s-a aşezat la o masă şi a comandat o bere şi ţigări şi a început să se uite la televizor. În timp ce viziona un film artistic, inculpatului i-a venit ideea de a o tâlhări pe victimă, cunoscând faptul că aceasta locuieşte singură, iar după ora închiderii nu are cine să îi sară în ajutor. După ce a luat hotărârea, a ieşit din bar cu câteva minute înainte de închidere, a escaladat un gard de sârmă şi a pătruns în curte. A traversat curtea, a ajuns la uşa de la intrare şi constatând că aceasta era neîncuiată, a pătruns în holul casei. De acolo s-a deplasat în dormitorul victimei, unde s-a apucat să caute prin dulapuri. Inculpatul purta o pereche de mănuşi din material textil, de culoare albă, pentru a nu lăsa amprente.
În timp ce căuta prin dormitor, la un moment dat a observat că victima închide uşa barului, aşa încât s-a deplasat în holul locuinţei, unde a deşurubat becul din tavan, pentru ca victima să nu poată aprinde lumina şi să îl descopere. După aceea a luat o sticlă de 1 litru de apă de pe masă, a golit-o de conţinut în chiuvetă, a luat-o de gât şi s-a ascuns după uşă. în momentul în care victima a intrat în interior şi a încercat să aprindă lumina, inculpatul a lovit-o cu sticla în cap. Victima a început să strige că o doare capul, iar inculpatul a prins-o de gură, a încuiat uşa de la intrare, dar în acel moment a scăpat-o din mâini, femeia căzând şi lovindu-se cu capul de pragul de la uşa de intrare în sufrageria locuinţei. Inculpatul a declarat că după ce victima a căzut, aceasta a început să horcăie, iar el s-a gândit că trebuie să o ucidă, pentru a nu fi recunoscut de aceasta şi denunţat la poliţie. Inculpatul a hotărât să o stranguleze, scop în care a luat de pe clanţa uşii de la bucătărie o curea de geantă din material textil sintetic, de culoare neagră, şi i-a înfăşurat-o în jurul gâtului. A renunţat însă la idee, întrucât victima nu mai horcăia şi a avut impresia că aceasta a decedat. A încercat să-i ia pulsul, murdărindu-se pe mănuşi de sânge, însă nu I-a mai simţit. Din buzunarele victimei a luat un telefon Nokia 3310 de culoare albastru închis şi o sumă de bani. Apoi, de după uşa din hol a luat o servietă neagră, părăsind locuinţa pe acelaşi traseu. La colţul gardului s-a oprit, a deschis servieta şi a constatat că în aceasta nu se găseau decât nişte documente fără valoare, abandonând-o în locul respectiv. După aprecierea sa, inculpatul a comis fapta în jurul orei 22,45 - 23.
După comiterea faptei s-a deplasat la barul T. din localitate, a lăsat banii, telefonul şi mănuşile într-o clădire părăsită, luând asupra sa numai 110.000 lei, cu care a consumat o bere şi-a cumpărat ţigări şi a ieşit în stradă, fiind ora închiderii. A revenit la locul unde a depozitat bunurile, ocazie cu care a constatat că banii erau în sumă de 7.170.000 lei, legaţi în teancuri. A luat banii şi telefonul, abandonând mănuşile, după care a luat un taxi şi s-a deplasat în Sighişoara. Cu ocazia audierii inculpatul a indicat exact locul unde a abandonat mănuşile, care au fost ridicate de organele de cercetare. Potrivit concluziilor expertizei biocriminalistice A.D.N. dispusă în cauză s-a stabilit că atât mănuşile cât şi cureaua prezentau urme de sânge uman, acesta evidenţiind un „profil genetic al unei persoane de sex feminin identic cu profilul genetic al victimei D.V.". Din cuprinsul aceleiaşi expertize a rezultat că frecvenţa de regăsire a profilului genetic al victimei în populaţia europeană este de 2,66 x 1018, probabilitatea de regăsire a acestui profil genetic este de 1 la un număr de 4,42 x 1017 persoane.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului K.G.K.R. de a-i sustrage victimei D.V., aflată în locuinţa ei, pe timp de noapte, bani şi bunuri aflate asupra sa, prin întrebuinţarea de acte de violenţă, care au produs leziuni traumatice, care în cele din urmă au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) şi alin. (3) C. pen.
Deşi s-a reţinut în rechizitoriu că fapta a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării prevăzută 37 lit. b) C. proc. pen., întrucât inculpatul era reabilitat de drept la data faptei.
În ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de partea vătămată, prin apărător la termenul de judecată din 27 octombrie 2006, instanţa a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât moartea victimei a fost cauzată cu praeterintenţie, iar nu cu intenţie ceea ce a rezultat atât din declaraţiile inculpatului, care erau singurele probe directe cu privire la detaliile faptei şi erau sprijinite şi de declaraţia martorului P.V., cât şi de constatările raportului de autopsie, din care a reieşit că loviturile şi agresiunile inculpatului nu au cauzat ele însele decesul, ci şocul psihic şi reflex pe care l-a suferit victima.
În latura civilă, instanţa a reţinut că părţile vătămate H.C.A. şi D.V., fiicele victimei, s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând despăgubiri civile, după cum urmează: 50.000 RON cu titlu de daune morale, 5.000 RON cheltuieli de înmormântare, 1.000 RON lunar cu titlu de rentă de la data comiterii faptei şi până la absolvirea facultăţii de drept, Sibiu şi 70.000 RON cu titlu de daune morale.
Cum inculpatul a fost de acord cu plata sumelor arătate, în momentul în care se va elibera şi va avea un loc de muncă şi cum părţile vătămate au depus acte în sprijinul unor dintre pretenţii, instanţa a admis acţiunea civilă, în ceea ce priveşte paguba materială.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a reţinut că sumele solicitate sunt exagerate faţă de practica judiciară curentă, iar acordarea lor nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză, iar pe de altă parte s-a avut în vedere şi faptul că achiesarea inculpatului la pretenţiile civile nu este condiţionată. În altă ordine de idei, instanţa a constatat că fiecare parte civilă a cerut în mod separat daune morale, dar consideră că o asemenea obligaţie este indivizibilă prin natura ei, întrucât cauza ei constă în solidaritatea şi afecţiunea din cadrul unei familii, ca urmare este o obligaţie in solidum.
Pentru aceste motive, a acordat părţilor civile, în calitate de creditori solidari, doar o parte din suma solicitată şi a respins restul pretenţiilor.
b). Apelul declarat de părţile civile H.C.A. şi D.V. împotriva sentinţei penale nr. 39/2007 a Tribunalului Mureş a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 51/ A din 5 iunie 2007 dată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. 401/43/2007, prin aceeaşi decizie instanţa luând act de retragerea apelului declarat de inculpatul K.G.K.R. împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind menţinută starea de arest preventiv a acestuia.
c). Prin Decizia nr. 4579 din 5 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 401/43/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de părţile civile H.C.A. şi D.V. împotriva deciziei penale date în apel, a casat Decizia penală cât şi sentinţa penală nr. 39/2007 a Tribunalului Mureş, numai cu privire la latura penală a cauzei şi, rejudecând, a dispus conform prevederilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului K.G.K.R., din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c), alin. (3) C. pen., în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 175 lit. d) C. pen. şi de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen.
Pe cale de consecinţă, a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Mureş în vederea rejudecării cauzei sub aspectul noii încadrări juridice date faptei, fiind însă menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
În considerentele deciziei date în recurs, instanţa supremă a reţinut că faptele inculpatului de a fi lovit victima cu o sticlă de un litru, în cap, pentru a putea comite, apoi o tâlhărie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen. şi nu a infracţiunii de tâlhărie, având ca urmare moartea victimei, decesul victimei fiind rezultatul unui act intenţionat, voit şi acceptat şi nu al unui act din culpă, ca urmare a intervenirii unei intenţii depăşite.
Pentru a se da posibilitatea efectuării expertizei psihiatrice obligatorii, necesare în cazul omorului deosebit de grav şi pentru a se da posibilitatea inculpatului de a-şi face probe, în raport de noua încadrare juridică, a trimis cauza în vederea rejudecării la Tribunalul Mureş.
d). Această instanţă, primind cauza spre rejudecare în primă instanţă, înregistrată sub nr. de dosar 5353/R/2007 (nr. vechi 401/43/2007), având în vedere indicaţiile date de către instanţa de recurs şi care vizează exclusiv latura penală a cauzei a procedat la citarea părţilor în vederea clarificării aspectelor menţionate în Decizia de recurs, obligatorie pentru această instanţă.
Astfel, s-a procedat la efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, din raportul de expertiză depus la dosar rezultând împrejurarea că inculpatul K.G.K.R. prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip disocial", dar păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, iar în ceea ce priveşte discernământul acesta este păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
În ceea ce priveşte cererile de probaţiune ale părţilor s-a observat faptul că părţile civile, deşi au propus noi probe testimoniale, ulterior, ele au renunţat la administrarea lor.
De asemenea, inculpatul K.G.K.R., nu a dorit să facă noi declaraţii în faţa acestei instanţe şi nici nu a avut probe noi de propus în vederea administrării lor în această fază procesuală.
Aşadar, având în vedere aceste împrejurări, indicaţiile date de către instanţa de recurs prin Decizia amintită, precum şi probele administrate cu ocazia judecăţii în primă instanţă, cât şi după casarea cu trimitere spre rejudecare această instanţă a reţinut că starea de fapt, cum a fost ea iniţial reţinută, este corectă, fiind cea care reiese din ansamblul probelor cauzei, aspect relevat şi de către instanţa de control judiciar în recurs.
Faţă de această stare de fapt, aşa cum a fost ea relevată de probele dosarului, s-a apreciat de către instanţa de recurs, prin Decizia amintită, ale cărei dispoziţii sunt obligatorii pentru instanţa de fond, că în drept, fapta inculpatului K.G.K.R., de a-i aplica lovituri victimei D.L. aflată în locuinţa sa, pe timp de noapte, în scopul de a comite o tâlhărie, prin însuşirea prin acte de violenţă, de bunuri ale acesteia, precum şi aceea de a suprima viaţa victimei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., dar şi ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 174, 175 lit. d) C. pen., câtă vreme inculpatul a acţionat cu intenţie directă, el prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărindu-l în acest sens
Dovedită fiind existenţa infracţiunilor, vinovăţia inculpatului, precum şi împrejurarea că acesta răspunde din punct de vedere penal, instanţa l-a condamnat pe inculpat, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., la o pedeapsă de 19 ani închisoare şi 6 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi la o pedeapsă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Aceste pedepse au fost stabilite în conformitate cu prevederile art. 52 şi ale art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont şi de dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (2) şi ale art. 71 C. pen. Astfel, inculpatul a acţionat cu premeditare în ceea ce priveşte intenţia sa de a-şi însuşi bunurile victimei, iar apoi în ceea ce priveşte agresarea şi suprimarea vieţii victimei, el a făcut pregătiri în acest sens, a deşurubat becul din holul locuinţei victimei şi a golit o sticlă de conţinutul ei, sticlă cu care a lovit-o apoi pe victimă în cap. De asemenea, relevant este şi faptul că inculpatul a acţionat în locuinţa victimei, pe timp de noapte, cunoscând faptul că aceasta locuia singură. în ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, este relevantă poziţia sa procesuală: el a recunoscut acuzele aduse, din chiar momentul identificării sale şi apoi al reţinerii lui, poziţie pe care şi-a menţinut-o şi pe parcursul judecăţii, manifestându-şi şi regretul relativ la cele petrecute. Deşi inculpatul avea antecedente penale, conform fişei de cazier judiciar, ulterior, prin sentinţa penală nr. 261 din 16 iunie 2006 a Judecătoriei Sighişoara, s-a constatat intervenită reabilitarea sa, astfel că dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), au fost înlăturate de către instanţa de control judiciar din recurs. Pe lângă toate aceste circumstanţe personale relevante sunt însă şi celelalte aspecte vizând latura subiectivă, relativă la scopul şi mobilul acestor infracţiuni, dar şi latura obiectivă a cauzei, referitor la violenţa cu care inculpatul a acţionat, numărul şi intensitatea acţiunilor acestuia, a lovit-o pe victimă, a ţinut-o de gură, a strangulat-o, etc., toate acestea în vederea însuşirii de bunuri ale victimei dar şi a suprimării vieţii ei pentru a nu-l putea recunoaşte ulterior.
B. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au înţeles să promoveze apel atât inculpatul K.K.R., cât şi părţile civile H.C.A. şi D.V.
În calea de atac exercitată de către părţile civile şi motivată, oral, de către apărătorul ales al acestora, s-a susţinut faptul că hotărârea instanţei de fond se impune a fi reformată în sensul de a se dispune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, pentru fiecare dintre infracţiunile comise. S-a susţinut faptul că decesul victimei a cauzat fiicelor sale însemnate prejudicii moral-afective, în condiţiile în care tatăl lor decedând cu câţiva ani înainte, mama lor constituia singurul lor sprijin.
În apelul declarat de către inculpat s-a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea parţială a hotărârii atacate şi, rejudecându-se cauza, pentru infracţiunile ce i-au fost reţinute în sarcină, să se dispună aplicarea unor pedepse în cuantum mai redus, sub minimul special prevăzut de lege cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 C. pen., în subsidiar, s-a solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special.
S-a arătat de către inculpat în memoriul cuprinzând motivele de apel că sentinţa penală atacată cu privire la individualizarea şi cuantumul pedepselor care i s-au aplicat, este criticabilă, deoarece instanţa de fond nu a dat curs tuturor exigenţelor dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu a manifestat o atitudine moderată şi echilibrată la stabilirea pedepsei. În aceste condiţii apare ca îndoielnică necesitatea aplicării în vederea realizării scopului pedepsei a unei pedepse rezultante în cuantum de 19 ani închisoare, pedeapsă pe care o consider exagerată.
A mai arătat că ţinând seama că s-a aflat la momentul săvârşirii faptelor la primul conflict cu legea penală, a avut o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunilor, a manifestat o conduită procesuală constant sinceră, provine dintr-o familie organizată unde a primit o bună educaţie, şi a fost de acord cu repararea pagubei pricinuite prin plata despăgubirilor băneşti solicitate de părţile civile, se impunea ca instanţa de fond să reţină aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare, şi să-i stabilească pedepse sub minimum special prevăzut de art. 174, art. 175 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., sau cel puţin să conducă la orientarea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 51/ A din 6 august 2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpatul K.G.K.R. şi de către părţile civile H.C.A., menţinându-e starea de arest preventiv a inculpatului.
C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile şi inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, pentru motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt întemeiate.
Instanţa de fond a stabilit în mod corespunzător împrejurările în care a fost comisă fapta, încadrarea juridică ce a fost dată acesteia, luând în considerare Decizia instanţei de control judiciar, precum şi vinovăţia inculpatului, date în raport de care a dozat în mod corespunzător pedeapsa aplicată, luând, totodată, în considerare şi circumstanţele personale ale inculpatului, astfel că, în mod corect, instanţa de apel a respins apelurile declarate în cauză, ca nefondate.
Circumstanţele personale invocate de inculpat, constând în atitudinea sa sinceră şi lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată unde a primit o bună educaţie, precum şi împrejurarea că a fost de acord să despăgubească părţile vătămate, au fost avute în vedere de instanţa de fond care a stabilit pedeapsa într-un cuantum orientat peste minimul de 15 ani prevăzută de art. 175 lit. b) C. pen., până la jumătatea dintre minimul şi maximul prevăzut de lege. Solicitarea inculpatului de a se reţine circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special sau, într-o altă variantă, reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa, este nejustificată întrucât fapta comisă de acesta este de o gravitate deosebită, atât prin modalitatea de săvârşire, cât şi prin consecinţa produsă. Astfel, luând în considerare faptul că inculpatul a aplicat multiple lovituri victimei D.L., aflată în locuinţa sa, pe timp de noapte, în scopul de a comite o tâlhărie, prin însuşirea, prin acte de violenţă, de bunuri ale acesteia, pentru ca apoi să suprime viaţa victimei în scopul de a nu-l putea recunoaşte ulterior, faptă ce denotă lipsa de respect a acestuia faţă de una din valorile umane fundamentale, viaţa unui persoane, se constată că fapta inculpatului, deşi singulară, prezintă în concret un pericol social ridicat.
De altfel, pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, sens în care reducerea pedepsei aplicată inculpatului ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.
În altă ordine de idei, recursurile declarate de părţile civile, ce vizează majorarea pedepsei aplicate inculpatului, sunt de asemenea nefondate, întrucât pedeapsa rezultantă, de 19 ani închisoare, este suficientă pentru reeducarea inculpatului, având în vedere atât vârsta acestuia, poziţia procesuală sinceră, manifestată nu doar printr-o atitudine de regret a faptei cât şi printr-un sprijin efectiv dat organelor de urmărire penală în vederea administrării probelor, precum şi modul în care a înţeles să rezolve pretenţiile părţilor civile.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpat şi părţile civile, constatând că pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel este bine dozată şi nu se justifică reducerea/majorarea acesteia, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul K.G.K.R. şi părţile civile H.C.A. şi D.V.
Împotriva deciziei penale nr. 51/ A din 6 august 2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat K.G.K.R. reţinerea şi arestarea preventivă de la 26 noiembrie 2005 la 1 octombrie 2008.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare statului, iar pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3059/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3075/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
